Căutare

Papa Francisc, în rugăciune la icoana Fecioarei Maria înainte de vizita de două zile în Malta Papa Francisc, în rugăciune la icoana Fecioarei Maria înainte de vizita de două zile în Malta 

Papa Francisc a început o călătorie apostolică de două zile în Malta

Cu nelipsita, de acum, vizită de rugăciune la icoana Fecioarei Maria ”Salus Populi Romani”, papa Francisc a început sâmbătă, 2 aprilie 2022, o vizită de două zile în Malta. A 36-a călătorie apostolică internațională a pontificatului are ca generic cuvintele biblice ”Ne-au arătat o iubire de oameni neobișnuită” (Fapte 28,2).

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
2 aprilie 2022 – Vatican News. În cursul dimineții de sâmbătă, 2 aprilie a.c., papa Francisc a plecat în Malta pentru o călătorie apostolică de două zile. Potrivit obiceiului său, papa a mers, în seara de vineri, la bazilica ”Santa Maria Maggiore” din Roma ca să se roage înaintea icoanei Fecioarei Maria ”Salus Populi Romani” și să-i încredințeze această călătorie apostolică.

Sâmbătă dimineață, înainte de a pleca de la reședința sa din Casa Sfânta Marta, papa a întâlnit câteva familii de refugiați din Ucraina, însoțite de cardinalul Konrad Krajewski, responsabilul pentru caritatea papei. În rândul familiilor de refugiați, susținute de Comunitatea Sfântul Egidiu, se aflau o mamă cu două fetițe, dintre care cea mai mică a fost supusă unei operații cardiologice, două mame cu patru copii și, în fine, o mamă și un tată cu trei copii și bunica. Actualmente, familiile locuiesc în apartamente puse la dispoziție de voluntari italieni.

Aeronava oficială a decolat de pe aeroportul Roma – Fiumicino în jurul orei 8.40 și urmează să ajungă în Malta la ora 10.00. Din agenda zilei, menționăm întâlnirea cu autoritățile țării și cu membrii Corpului Diplomatic, iar după-amiază, pelerinajul la sanctuarul marian național ”Ta’ Pinu” din Gozo. Papa se întoarce la Roma în seara de duminică, 3 aprilie 2022.

Vizita papei Francisc în Malta reprezintă cea de-a 36-a călătorie apostolică internațională a pontificatului și are ca generic cuvintele biblice ”Ne-au arătat o iubire pentru oameni neobișnuită” (Fapte 28,2). Este a patra vizită a unui pontif în Malta, după cele efectuate de Sfântul Ioan Paul al II-lea (1990 și 2001) și de Benedict al XVI-lea (2010).

02 aprilie 2022, 08:46