Căutare

Bazilica mariană ”Ta' Pinu” de pe Insula Gozo, în Malta Bazilica mariană ”Ta' Pinu” de pe Insula Gozo, în Malta 

Programul călătoriei apostolice a papei Francisc în Malta (2-3 aprilie 2022)

Două discursuri, două omilii, Rugăciunea la Grota Sfântului Paul, rugăciunea ”Îngerul Domnului” și un colocviu marchează călătoria apostolică pe care papa Francisc o efectuează în Malta pe 2-3 aprilie 2022, sub genericul ”Ne-au arătat o iubire pentru oameni neobișnuită” (Fap 28,2). După Sf. Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea, papa Francisc este al treilea pontif care face o vizită în Malta.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
29 martie 2022 – Vatican News. O întâlnire cu autoritățile Maltei, un pelerinaj la sanctuarul Maicii Domnului din Gozo și la Grota Sfântului Apostol Paul, o Sfântă Liturghie și rugăciunea Îngerul Domnului, precum și o întâlnire cu migranții sunt principalele repere din agenda călătoriei apostolice pe care papa Francisc o efectuează în Malta pe 2-3 aprilie 2022.

Motto-ul călătoriei, ”Ne-au arătat o iubire pentru oameni neobișnuită”, provine cartea Faptele Apostolilor (28,2), în care autorul sacru descrie ospitalitatea locuitorilor din Malta față de primii vestitori ai Evangheliei. 

Papa Francisc este al treilea papă care efectuează o vizită în Malta, după Sfântul Ioan Paul al II-lea (1990 și 2001) și Benedict al XVI-lea (2010).

Programul detaliat al vizitei papei Francisc, a 36-a călătorie apostolică internațională a pontificatului, a fost prezentat astăzi la Sala de Presă a Sfântului Scaun.

Sâmbătă, 2 aprilie 2022

Papa pleacă cu avionul de la Roma sâmbătă, 2 aprilie, la ora 8.30 și ajunge la ora 10.00 pe aeroportul internațional din Malta, unde are loc ceremonia de bun venit. Prima parte a vizitei este dedicată întâlnirilor cu autoritățile. Astfel, la ora 10.50, papa merge la Palatul Marelui Maestru din La Valletta pentru o vizită de curtoazie la președintele Republicii, George William Vella. La 11.35, pontiful are o întrevedere cu prim-ministrul maltez, Robert Abela, în același Palat unde, la 11.50, se adresează cu primul discurs al vizitei autorităților și Corpului Diplomatic. Pentru vizitele din a doua parte a zilei, papa merge cu catamaranul din Porto Grande din La Valletta cu direcția Gozo, unde sosește la ora 17.00 în Porto Mgarr. Aici, pontiful merge la sanctuarul național marian ”Ta’ Pinu” din Gozo, unde are loc o Întâlnire de Rugăciune, în cadrul căreia papa prezintă omilia. La 18.45, plecarea cu vaporul din Portul Mgarr cu direcția Malta, unde papa ajunge la ora 19.30 și merge la sediul nunțiaturii apostolice pentru cină și odihnă.

Duminică, 3 aprilie 2022

Întâlnirile din ultima zi a vizitei, duminică, 3 aprilie, încep cu o întâlnire privată cu membrii Societății lui Isus (iezuiții), la nunțiatura apostolică. La 8.30, papa merge la Grota Sfântului Paul, din apropierea bazilicii Sfântul Paul, unde este așteptată Rugăciunea Papei Francisc. La 10.15, papa Francisc prezidează Sfânta Liturghie în Piața Grânarilor, în cadrul căreia prezintă omilia celebrării euharistice și conduce rugăciunea ”Îngerul Domnului”. La ora 16.45, papa are o întâlnire cu migranții la Centrul pentru Migranți ”Ioan al XXIII-lea”, la Hal Far, unde este prevăzut ultimul discurs oficial al vizitei. În jurul orei 18.00, ceremonia de rămas bun pe aeroportul internațional din Malta și întoarcerea la Roma, sosirea fiind prevăzută la ora 19.40 pe aeroportul Fiumicino.

29 martie 2022, 12:16