Căutare

Vatican News
Cardinalul Jean-Claude Hollerich, S.I., arhiepiscop de Luxembourg. Cardinalul Jean-Claude Hollerich, S.I., arhiepiscop de Luxembourg. 

Sinodul Episcopilor. Cardinalul Jean-Claude Hollerich, numit relator general al celei de-a XVI-a adunări generale

A fost difuzată joi, 8 iulie 2021, decizia papei Francisc de a-l numi în funcția de relator (raportor) general al celei de-a XVI-a adunări generale a Sinodului Episcopilor pe cardinalul Jean-Claude Hollerich, S.I., arhiepiscop de Luxembourg. ”Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare și misiune” este tema următoarei adunări sinodale, care se va încheia în 2023 după ce va fi urmat un parcurs trienal: diecezan, continental și universal.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
8 iulie 2021 – Vatican News. Sala de Presă a Sfântului Scaun a publicat astăzi decizia papei Francisc de a-l numi ca relator sau raportor general al celei de-a XVI-a adunări generale a Sinodului Episcopilor pe cardinalul Jean-Claude Hollerich, S.I., arhiepiscop de Luxembourg.

”Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare și misiune” este tema următoarei adunări sinodale, care se va încheia în 2023.

După cum ați fost informați, papa a decis ca următoarea adunare sinodală să aibă un parcurs de trei ani și să se desfășoare în regim de ”descentralizare”, având practic trei faze: diecezană, continentală și universală. După momentele de consultări și discernământ, următoarea adunare sinodală va avea punctul culminant în octombrie 2023 la Roma.

Arhiepiscopul de Luxembourg, cardinalul Hollerich, este în prezent președintele Comisiei Conferințelor Episcopale ale Comunității Europene (COMECE), iar în virtutea noii responsabilități primite de la Sfântul Părinte, va participa la reuniunile Consiliului Ordinar al Sinodului Episcopilor pentru a pregăti următoarea adunare sinodală.

Născut în 1958 și sfințit preot în 1990, Jean-Claude Hollerich a intrat în Societatea lui Isus (ordinul iezuiților) în 1981. Profesor universitar în diferite instituții de învățământ, a fost numit arhiepiscop de Luxembourg de Benedict al XVI-lea în 2011. În 2018 a fost ales președinte al COMECE, iar papa Francisc l-a creat cardinal la consistoriul din 5 octombrie 2019, devenind astfel primul cardinal luxemburghez.

08 iulie 2021, 14:45