Căutare

2018.11.29 santuario di Ars 2018.11.29 santuario di Ars 

Cardinalul Pietro Parolin în pelerinaj la sanctuarul din Ars

La 4 august a.c., în comemorarea liturgică a Sfântului Ioan Maria Vianney, cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, se află în pelerinaj la sanctuarul din Ars, în Franţa. Programul vizitei cu caracter privat prevede, în cursul dimineţii, prezidarea Sfintei Liturghii în sanctuarul din Ars, unde se află mormântul sfântului Ioan Maria Vianney, patron al parohilor, şi, în cursul după-amiezii, o întâlnire cu tema: "Papa Francisc şi preoţii, pe cale împreună cu poporul lui Dumnezeu".

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

4 august 2020 – Vatican News. Tot în cadrul pelerinajului din 4 august, cardinalul Parolin inaugurează un parcurs, în interiorul sanctuarului, dedicat cardinalului Emile Biayenda, arhiepiscop de Brazzaville, în Congo. Păstorul de suflete congolez a trecut la Domnul în 1977, iar faima sfinţeniei sale a dus la deschiderea cauzei de canonizare. Iniţiativa deschiderii unui parcurs dedicat cardinalului Biayenda este un mod de a readuce în actualitate carisma sfântului paroh de Ars, într-un moment marcat de necesitatea reînnoirii identităţii preotului.

Cu un an în urmă, la 4 august, la împlinirea a 160 de ani de la moartea sfântului Ioan Maria Vianney, parohul din Ars, papa Francisc le scria preoţilor, mulţumindu-le pentru slujirea lor şi asigurându-i de sprijinul, apropierea şi încurajarea sa pe toţi preoţii care, în ciuda eforturilor şi a dezamăgirilor, celebrează zi de zi sacramentele şi însoţesc poporul lui Dumnezeu.

 

04 august 2020, 11:06