Cardinalul Pietro Parolin în pelerinaj la sanctuarul din Ars
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş
4 august 2020 – Vatican News. Tot în cadrul pelerinajului din 4 august, cardinalul Parolin inaugurează un parcurs, în interiorul sanctuarului, dedicat cardinalului Emile Biayenda, arhiepiscop de Brazzaville, în Congo. Păstorul de suflete congolez a trecut la Domnul în 1977, iar faima sfinţeniei sale a dus la deschiderea cauzei de canonizare. Iniţiativa deschiderii unui parcurs dedicat cardinalului Biayenda este un mod de a readuce în actualitate carisma sfântului paroh de Ars, într-un moment marcat de necesitatea reînnoirii identităţii preotului.
Cu un an în urmă, la 4 august, la împlinirea a 160 de ani de la moartea sfântului Ioan Maria Vianney, parohul din Ars, papa Francisc le scria preoţilor, mulţumindu-le pentru slujirea lor şi asigurându-i de sprijinul, apropierea şi încurajarea sa pe toţi preoţii care, în ciuda eforturilor şi a dezamăgirilor, celebrează zi de zi sacramentele şi însoţesc poporul lui Dumnezeu.