Cardinalul Zuppi la Washington; misiunea pentru pace în Ucraina continuă
Cetatea Vaticanului - A. Mărtinaș
Vatican News - 19 iulie 2023."Vizita", se arată în comunicat, "are loc în contextul misiunii de promovare a păcii în Ucraina și are ca scop schimbul de idei și opinii cu privire la situația tragică actuală și susținerea inițiativelor în domeniul umanitar pentru a atenua suferințele acelor persoane fragile, care sunt cele mai afectate de conflict, în special ale copiilor".
Cardinalul Zuppi a mers, în calitate de trimis al Papei, la Kiev, în zilele de 5 și 6 iunie a.c. și la Moscova, în zilele de 28 și 29 iunie a.c.. În luna mai, Sfântul Scaun anunțase vestea acestei "misiuni" a președintelui Conferinței Episcopale din Italia, încredințată de Papa și anticipată deja de Sfântul Părinte însuși în zborul de întoarcere din călătoria apostolică în Ungaria. O misiune care, a explicat mai târziu secretarul de stat Pietro Parolin, nu are "ca scop imediat medierea", obiectivul fiind de a "încerca mai ales să favorizeze un climat, un mediu care să poată conduce la căi de pace".
Întrebat de jurnaliști, în contextul unui eveniment desfășurat la Roma, despre posibilitatea ca inițiativa Sfântului Scaun să includă și alți interlocutori în afară de Rusia și Ucraina - precum SUA și China - cardinalul Parolin a spus că din acest dialog dorit de Papă "nu dorim să excludem pe nimeni".