Mons. Gallagher: Papa a dat poporului ucrainean îmbrățișarea carității

Cetatea Vatcanului - A. Mărtinaș

Vatican News - 17 iulie 2023. În prezentare, prelatul și-a exprimat "aprecierea pentru inițiativa de a dedica întreaga ediție din luna mai Ucrainei, pe lângă numeroasele articole de aprofundare a acestui subiect" în paginile revistei.

«Aceasta nu este cu siguranță o sarcină ușoară, deoarece continuăm să avem în fața ochilor noștri evoluțiile mereu dureroase și tulburătoare, uneori chiar și surprinzătoare ale acestui "Mare Război" care sfâșie omenirea. Acesta este, de fapt, numele pe care revista l-a ales pentru a defini tragica confruntare armată care are loc în Ucraina începând cu 24 februarie 2022, cu intenția de a indica "înălțimea mizei" (p. 8) pe care o presupune, cu riscul de a pierde controlul asupra ei.»

Secretar pentru Raporturile cu Statele și Organizațiile Internaționale și-a exprimat aprecierea pentru revista italiană de geopolitică, spunând: «Pe lângă faptul că este pe deplin actuală, consider că și contribuția revistei Limes este foarte valoroasă, atât pentru că permite cititorilor să se confrunte cu diversele interpretări și evaluări care se fac asupra evenimentelor, cât și pentru că oferă posibilitatea de a înțelege mai bine anumite aspecte istorice, politice, sociale și religioase legate de acest conflict care bulversează Europa (și care implică din ce în ce mai mult întreaga lume). Nu se poate să nu remarcăm, de fapt, cum războiul nu se limitează doar la granițele Ucrainei.»

Cu referire la titlul ales pentru nunărul 5, al revistei, prelatul a spus: «Chiar și titlul sub care sunt reunite diferitele contribuții, și anume "Lecții ucrainene", mi se pare că exprimă bine complexitatea conflictului, lăsând loc unei anumite libertăți de interpretare. Citindu-l, de fapt, te întrebi spontan: despre ce anume sunt lecțiile ucrainene? Lecții despre Ucraina, așa cum se poate deduce din articolele aprofundate despre diverse aspecte ale țării, cum ar fi: situația minorităților, istoricul unor procese legislative, exercitarea puterii în contextul invaziei rusești, efortul de integrare europeană (cu accelerarea procesului aferent) și de integrare atlantică, sau rolul unor grupări politice și mișcări militare în evenimentele majore care au avut loc în Ucraina în ultimii ani? De fapt, impresia pe care o avem după citirea articolelor propuse este că fiecare dintre interpretările menționate mai sus își are propria justificare.»

Prelatul și-a exprimat aprecierea pentru toate contribuțiile din volum, definindu-le "interesante, uneori chiar surprinzătoare prin curajul lor de a evidenția anumite aspecte problematice" și s-a oprit asupra câtorva puncte  "care" - a spus -  "merită a fi subliniate, mai ales într-o perspectivă constructivă și pacificatoare. "În special" - a continuat - "consider că este de datoria mea să fac câteva comentarii cu privire la referințele făcute la poziția Sfântului Părinte cu privire la război".

Iată câteva precizări ale monseniorului Gallagher privind poziția Papei și a Sfântului Scaun: «Printre diferitele subiecte discutate, unul asupra căruia simt că trebuie să mă opresc este poziția Sfântului Părinte cu privire la războiul din Ucraina și interpretarea dată cuvintelor și gesturilor sale. Înainte însă de a le evidenția în mod individual, consider oportun să subliniez, chiar și cu o anumită perplexitate, faptul că ele sunt tratate, în mare parte, într-un articol dedicat exclusiv Italiei, asociind implicit, și în mod total nepotrivit, două subiecte de drept internațional cu totul distincte.

Dincolo de acest aspect discutabil, este incontestabil, și este și onest să recunoaștem acest lucru, că "reacția ucrainenilor la declarațiile Papei Francisc reflectă o profundă dezamăgire" (p. 86). Aceasta, de fapt, a fost exprimată atât de autoritățile guvernamentale ucrainene, cât și de diverși reprezentanți religioși ai Bisericilor și comunităților ecleziale locale, în unele cazuri chiar recent. Cuvintele și gesturile publice ale Papei sunt fapte și interpretarea lor poate fi dată, pe bună dreptate, cu libertate și discreție.

Totuși, interpretarea lor ca "acte de pacifism gol" și expresii ale "genului teatral al "aspirației pioase"" (p. 87), nu face dreptate viziunii și intențiilor Sfântului Părinte, care nu vrea să se resemneze în fața războiului și crede cu îndârjire în pace, îndemnându-i pe toți să fie țesătorii ei și artizani creativi și curajoși.

În plus, trebuie remarcat faptul că de mai multe ori declarațiile Sfântului Părinte pe aceste subiecte destul de sensibile au fost traduse fără precizia cuvenită și apoi lansate cu comentarii nu întotdeauna adecvate, fără a fi uneori scutit de jigniri.

Ceea ce îl impresionează pe Sfântul Părinte nu este altceva decât dorința de a face posibil dialogul și pacea, inspirată de principiul că "Biserica nu trebuie să folosească limbajul politicului, ci limbajul lui Isus" . Prin urmare, este nedrept să califici "încercările Vaticanului pe cât de zadarnice, pe atât de nocive" sau să califici drept "blasfemator" "antiamericanismul Vaticanului, asemănător cu cel al unei anumite stângi italiene" (p. 87).

Cu siguranță că nu este în intențiile Sfântului Scaun să "închidă ochii la crimele de război sistematice ale armatei și autorităților ruse și să pună o țară agresoare pe același plan cu una agresată" (p. 87), din moment ce Papa însuși a afirmat clar că a făcut distincția între agresor și agresat, cu certitudinea incontestabilă că întreaga lume știe cine este unul și cine sunt ceilalți.

Pe de altă parte, tocmai prin fapte și prin "toate inițiativele și gesturile umanitare făcute în favoarea populației ucrainene" (p. 87), Papa a demonstrat în mod clar, la nivel concret, cine este agresorul și cine este victima.

Prin urmare, mi se pare că trebuie să recunoaștem că gesturile și cuvintele Sfântului Părinte nu sunt expresia unei simple "retorici a păcii", ci a unei "profeții de pace" puternice și curajoase, care contestă realitatea războiului și presupusa sa inevitabilitate. Această profeție, însă, în loc să fie salutată și susținută, pentru a putea fi mai ușor de pus în aplicare, este respinsă și condamnată, cu un spirit care, în acest fel, se dovedește a fi nu mai puțin părtinitor decât cel care se dorește a fi atribuit Sfântului Scaun.

Această atitudine părtinitoare, de fapt, este confirmată de un detaliu pe care cred că este oportun să îl subliniez, și datorită faptului că este ascuns în ciuda notorietății și relevanței sale. Astfel, în timp ce se exprimă, pe bună dreptate, o mare apreciere și recunoștință față de ambasadele care, în fața marșului rusesc spre Kiev, nu au părăsit țara, ci s-au mutat la Lviv, nu se face nici cea mai mică mențiune despre faptul că, în fața aceleiași amenințări, Nunțiul Apostolic a rămas în capitala ucraineană, susținut de aprecierea și recunoștința publică a Papei Francisc.

Această alegere a reprezentantului pontifical demonstrează în mod clar că dorința Sfântului Scaun nu este de a "juca un rol" (p. 253) în tragicul război rusesc din Ucraina, așa cum se afirmă într-un alt articol din revistă, ci de a arăta o apropiere creștină concretă față de un popor chinuit și de a lupta pentru pace, fără a acorda prea multă atenție riscului de a ieși cu onoarea pătată și de a se găsi neîncrezător în fața profeților de nenorocire ai vremurilor noastre.

În sfârșit, este de remarcat și implicarea Bisericii Catolice locale, atât de rit latin, cât și de rit oriental, precum și a diferitelor organizații caritabile catolice, în special în domeniul umanitar, fără a uita numeroasele misiuni desfășurate în Ucraina de cardinalul Konrad Krajewski, elemozinier al Sanctității Sale. Toate acestea pot fi considerate, fără îndoială, un fel de "îmbrățișare a carității" cu care Sfântul Părinte a îmbrățișat poporul ucrainean, fără a-l lăsa singur în suferința și tragedia pe care o trăiește.