Căutare

cq5dam.thumbnail.cropped.750.422.jpeg

Fundația Centesimus Annus: conferință internațională, în Vatican, la 30 de ani de la fondare

"Memoria pentru a construi viitorul: 'Gândiți și acționați în termeni de comunitate' (FT, 116)". Cu acest titlu, inspirat din enciclica "Fratelli tutti", Fundația Centesimus Annus - pro Pontifice se pregătește să sărbătorească cea de-a 30-a aniversare (1993-2003), în contextul conferinței internaționale, care va avea loc pe 5 și 6 iunie, în Aula Nouă a Sinodului, din Vatican.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 1 iunie 2023. Fundația a fost înființată printr-un document scris de mână (chirograf) de sfântul Ioan Paul al II-lea, la 5 iunie 1993. În prezent, fundația este activă în 15 țări din patru continente și funcționează prin intermediul a 18 grupuri locale și 13 naționale, cu aproximativ 350 de membri.

În contextul împlinirii a 30 de ani de la fondare, va fi prezentat volumul întitulat "Treizeci de ani de mesaje papale către Centesimus Annus". Lucrarea reprezintă  totodată un ghid pentru acțiunile viitoare ale fundației, oferind o imagine a evoluției Doctrinei Sociale a Bisericii prin intermediul discursurilor pontifilor.

Conferința internațională din zilele de 5 și 6 iunie își propune conștientizarea drumului parcurs în treizeci de ani de activitate și analizarea pașilor care trebuie făcuți la nivelul grupurilor locale din teritorii și modul de realizare a misiunii sale în viitor.

Fundația Centesimus Annus - pro Pontifice "a fost întotdeauna orientată spre angajamentul zilnic de a lucra, în calitate de laici, în conformitate cu principiile Doctrinei Sociale a Bisericii: valori care amintesc în mod constant pacea, etica, democrația, solidaritatea și lupta împotriva sărăciei și a inegalităților, pentru o dezvoltare orientată spre binele comun" – a declarat Anna Maria Tarantola, președinta Fundației.

Programul conferinței cuprinde două momente: în dimineața zilei de luni, 5 iunie, după Sfânta Liturghie celebrată de cardinalul Mauro Gambetti, cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, se va adresa participanților, care vor fi primiți, de papa Francisc, în audiență privată. După-amiaza va fi dedicată activității diferitelor grupuri locale ale Fundației. În cea de-a doua zi, marți, 6 iunie, vor lua cuvântul reprezentanți ai instituțiilor ecleziastice și membri ai Fundației care au un rol de responsabilitate în mediul academic, în lumea afacerilor, în domeniul economiei, în sectorul non-profit și în activitățile de voluntariat internațional.

01 iunie 2023, 11:27