Benedict XVI: Scrisoare cu privire la Raportul despre abuzuri în Arhidieceza de München și Freising

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
9 februarie 2022 – Vatican News. Un cuvânt de mulțumire pentru încurajările primite, o clarificare cu privire la o inadvertență care a scăpat din vedere și o mărturisire impregnată de spiritul liturgic. Cu o scrisoare adresată în primul rând credincioșilor din arhidieceza de München și Freising, unde a fost arhiepiscop vreme de aproape cinci ani, papa emerit Benedict al XVI-lea își exprimă ”profunda rușine, marea durere și sincera cerere de iertare” față de victimele abuzurilor sexuale și îndeamnă la o continuă conștientizare a acestei drame.

Redăm mai jos, în traducerea noastră de lucru, Scrisoarea papei emerit Benedict al XVI-lea după Raportul privind abuzurile în Arhidieceza de München și Freising:

Dragi frați și surori,
În urma prezentării Raportului despre abuzuri în arhidieceza de München și Freising pe 20 ianuarie 2022, simt nevoia să vă adresez tuturor un cuvânt personal. Chiar dacă am avut posibilitatea să fiu arhiepiscop de München și Freising timp de aproape cinci ani, continuă să persiste, oricum, în adâncul sufletului profunda apartenență la arhidieceza de München ca patrie a mea.

Aș dori, mai întâi de toate, să exprim un cuvânt de mulțumire cordială. În aceste zile de examinare a conștiinței și de reflecție, am putut să experimentez atât de multă încurajare, atât de multă prietenie și atât de multe semne de încredere câte nu mi-aș fi închipuit. Aș vrea să mulțumesc, în mod particular, micului grup de prieteni care, cu abnegație, a redactat pentru mine memoriul meu de 82 de pagini pentru biroul legal din München, pe care nu l-aș fi putut scrie de unul singur. La răspunsurile întrebărilor ce mi-au fost puse de biroul legal, se adăuga lectura și analiza a aproape 8.000 de pagini de documente în format digital. Acești colaboratori m-au ajutat, apoi, să studiez și să analizez expertiza de aproape 2.000 de pagini. Rezultatul va fi publicat după scrisoarea mea.

În munca uriașă din aceste zile – elaborarea luării de poziție – s-a verificat o scăpare din vedere referitoare la participarea mea la reuniunea Ordinariatului din 15 ianuarie 1980. Această eroare, care din nefericire a avut loc, nu a fost voită cu intenție și sper că este pardonabilă. Am dispus deja ca din partea arhiepiscopului Gänswein să fie comunicată în declarația pentru presă din 24 ianuarie 2022. Aceasta nu știrbește cu nimic grija și devotamentul care au fost în acei prieteni și care sunt un evident imperativ absolut. Mi-a lăsat o adâncă impresie faptul că scăparea din vedere a fost folosită pentru a pune la îndoială veridicitatea mea și, de-a dreptul, pentru a mă prezenta drept mincinos.

Cu atât mai mult am fost adânc mișcat de diferitele expresii de încredere, de mărturiile cordiale și de mișcătoarele scrisori de încurajare care mi-au sosit de la atât de multe persoane.

Sunt deosebit de recunoscător pentru încrederea, susținerea și rugăciunea pe care papa Francisc mi le-a exprimat personal.

Aș vrea să mulțumesc, în fine, micii familii din Mănăstirea ”Mater Ecclesiae”, a cărei comuniune de viață, în ceasurile senine și în cele grele, îmi dă trăinicia lăuntrică ce mă susține.

La cuvintele de mulțumire e necesar să urmeze acum o mărturisire. Mă impresionează din ce în ce mai tare faptul că, zi de zi, Biserica pune la începutul celebrării Sfintei Liturghii – în care Domnul ne dăruiește Cuvântul său și pe sine însuși – mărturisirea vinei noastre și cererea de iertare. Îl rugăm pe Dumnezeul cel viu să ierte vina noastră, marea și prea marea vina noastră. Este clar că termenul ”prea mare” nu se referă în același fel la fiecare zi, la fiecare zi separată. Dar în fiecare zi mă întreabă dacă eu nu ar trebui să vorbesc și astăzi de prea marea vină. Și îmi spune de o manieră consolatoare că, oricât de mare ar putea să fie astăzi vina mea, Domnul mă iartă dacă, cu sinceritate, mă las scrutat de El și sunt cu adevărat dispus să mă schimb.

La toate întâlnirile mele, mai ales din timpul multor călătorii apostolice, cu victimele abuzurilor sexuale din partea preoților, am văzut în ochi consecințele unei prea mare vini și am învățat să înțeleg că noi înșine suntem târâți în această prea mare vină când o neglijăm sau când nu o înfruntăm cu determinarea și responsabilitatea necesare, după cum de prea multe ori s-a întâmplat și se întâmplă. Ca la acele întâlniri, încă o dată pot numai să exprim față de toate victimele abuzurilor sexuale adânca mea rușine, marea mea durere și sincera mea cerere de iertare. Am avut mari responsabilități în Biserica catolică. Cu atât mai mare este durerea mea pentru abuzurile și erorile care au avut loc în timpul mandatului meu în respectivele locuri. Fiecare caz de abuz sexual este teribil și ireparabil. Către victimele abuzurilor sexuale se îndreaptă compasiunea mea profundă și îmi pare rău pentru fiecare caz în parte.

Înțeleg din ce în ce mai mult repulsia și teama pe care le-a simțit Cristos pe Muntele Măslinilor când a văzut toate cele teribile pe care trebuia să le depășească lăuntric. Faptul că în acel moment discipolii dormeau reprezintă, din nefericire, situația care și astăzi se întâmplă din nou și pentru care mă simt interpelat și eu. În acest fel, pot numai să mă rog Domnului și să-i implor pe toți îngerii și sfinții, și pe voi, dragi surori și frați, ca să vă rugați pentru mine la Domnul Dumnezeul nostru.

Foarte curând mă voi afla în fața judecătorului ultim al vieții mele. Chiar dacă, privind înapoi la lunga mea viață, pot să am un așa mare motiv de frică și teamă, sunt, oricum, cu sufletul senin pentru că mă încred cu tărie în faptul că Domnul nu este numai judecătorul cel drept, dar în același timp, este prietenul și fratele care a suferit el însuși insuficiențele mele și de aceea, ca judecător, este în același timp avocatul meu (Paraclet). În vederea ceasului judecății, îmi devine astfel clar harul de a fi creștin. A fi creștin îmi dă cunoașterea, mai mult, prietenia judecătorului vieții mele și îmi permite să trec cu încredere prin poarta întunecoasă a morții. În acest sens, îmi revine iar și iar în minte ceea ce Ioan relatează la începutul Apocalipsului: el îl vede pe Fiul omului în toată măreția sa și cade la picioarele sale ca mort. Dar El, punându-și mâna dreaptă asupra lui, îi spune: ”Nu te teme! Eu sunt...” (cf. Ap 1,12-17).

Dragi prieteni, cu aceste simțăminte vă binecuvântez pe toți.
Benedict XVI
Cetatea Vaticanului, 6 februarie 2022