Căutare

Vatican News

Laureații Premiului Ratzinger, în vizită la papa emerit Benedict (Galerie Foto)

Cei patru laureați ai Premiului Ratzinger din 2020 și 2021 au făcut o vizită papei emerit Benedict al XVI-lea sâmbătă, 13 noiembrie a.c., la reședința sa din mănăstirea ”Mater Ecclesiae” din Cetatea Vaticanului. Cei patru laureați erau însoțiți de pr. Federico Lombardi, președintele Fundației Joseph Ratzinger.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
15 noiembrie 2021 – Vatican News. Sâmbătă după-amiază, 13 noiembrie a.c., papa emerit Benedict al XVI-lea a primit vizita celor patru laureați ai Premiului Ratzinger pentru edițiile din 2020 și 2021. Este vorba, pentru ediția de anul trecut, de profesorul Jean-Luc Marion și de profesoara Tracey Rowland, iar pentru ediția anului curent, de profesoara Hanna-Barbara Gerl-Falkovitz și de profesorul Ludger Schwienhorst-Schönberger. Ceremonia de premiere de anul trecut a fost amânată din cauza pandemiei.

Premiul Ratzinger a fost înmânat celor patru profesori de papa Francisc în cadrul ceremoniei desfășurată sâmbătă, 13 noiembrie a.c., în Sala Clementină din Palatul Apostolic. Atât la ceremonia de premiere, cât și la vizita efectuată la reședința papei emerit din mănăstirea ”Mater Ecclesiae”, premianții au fost însoțiți de președintele Fundației Joseph Ratzinger-Benedict XVI, preotul iezuit italian Federico Lombardi.

În timpul colocviului de aproximativ o oră, la care a luat parte și arhiepiscopul Georg Gänswein, cele patru personalități academice au avut o conversație cordială cu papa emerit, prezentându-i, printre altele, propria activitate de cercetare din domeniul teologiei și al culturii.

15 noiembrie 2021, 10:36