Pr. Corrado Maggioni, noul responsabil pentru Congresele Euharistice Internaționale
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
13 septembrie 2021 – Vatican News. Sfântul Părinte l-a numit președinte al Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaționale pe preotul italian Corrado Maggioni, S.M.M., până acum secretar adjunct al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor.
Pr. Maggioni îi urmează în funcție arhiepiscopului italian Piero Marini, care se afla la conducerea acestui Comitet Pontifical din 2007.
Născut în 1956 în apropiere de Bergamo (Italia), a intrat în ”Societatea Mariei” (”monfortani”) în 1976. Doctor în teologie liturgică al Institutului Liturgic Pontifical ”Sf. Anselm” din Roma, a fost chemat în 1990 în funcția de oficial al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor. Cu ocazia Marelui Jubileu al Anului 2000 i-a fost încredințată responsabilitatea Oficiului Liturgic al Comitetului Central, organizând, printre altele, rugăciunea de seară din Piața San Pietro.
A fost numit șef de oficiu în 2007, iar în 2013 a fost numit consultant al Oficiului Celebrărilor Liturgice Pontificale. În 2014, papa Francisc l-a numit secretar adjunct al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor.
Membru al Consiliului Academiei Pontificale Mariane Internaționale, este profesor la Institutul Liturgic Pontifical ”Sf. Anselm” din Roma și la Facultatea Teologică Pontificală ”Marianum”.