Căutare

Vatican News
Radio Vatican, 90 de ani - fotografie de arhivă Radio Vatican, 90 de ani - fotografie de arhivă 

Andrea Tornielli: Nouăzeci de ani de Radio Vatican – motivele unei misiuni

În slujba Papei şi a fraternităţii popoarelor. Astfel se doreşte a fi, în timp de pandemie, postul de Radio comisionat de papa Pius al XI-lea – după cum explică într-un articol de fond directorul editorial Andrea Tornielli.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

11 februarie 2021 – Vatican News. «"Radio Vatican, înfiinţat cu o înţelepciune clarvăzătoare este în slujba gândirii şi vocii Papei, pentru a le răspândi ecourile cu promptitudine şi eficienţă; şi este totodată o elocventă afirmaţie de independenţă a Scaunului Apostolic, un instrument de răspândire a magisteriului pontifical.
Încă de la început, acest rod al tehnologiei moderne a fost, de asemenea, în slujba uniunii reciproce între popoare, în sensul său universal de fraternitate." Aceste cuvintele rostite, la 12 februarie 1961, de sfântul Ioan al XXIII-lea îşi păstrează intactă relevanţa în zilele în care Radio Vatican aniversează nouăzeci de ani şi Biserica asimilează mesajul enciclicei Papei Francisc, "Fratelli tutti".

Această aniversare specială a emiţătorului radiofonic dorit de papa Pius al XI-lea, realizat de Guglielmo Marconi şi încredinţat părinţilor iezuiţi, are loc într-un moment dificil din istoria umanităţii, din cauza pandemiei. Lupta împotriva coronavirusului care infectează plămânii şi împotriva virusului indiferenţei care, adesea, ne împiedică să ne recunoaştem ca fiind fraţi, au redefinit emisiunile, grilele de programe şi semnificaţia unei misiuni. În anul marcat de Covid-19, emiţătorul pontifical a încercat să creeze o reţea şi să pună în contact persoane izolate din cauza perioadelor de lockdown. Şi a istorisit numeroasele experienţe creative de bine care s-au ivit în lume.

Există un episod care, mai mult decât oricare altul, a marcat istoria postului Radio Vatican în ultimul an. Aceasta este reprezentat de mărturia părintelui Luigi Maccalli, prizonier al jihadiştilor între Niger şi Mali, timp de doi ani. Misionarul intrase în posesia unui aparat de radio care-i fusese permis de temnicerii săi: "Am avut posibilitatea să ascult comentariile Evangheliei duminicale la Radio Vatican, în fiecare sâmbătă. Odată chiar Sfânta Liturghia live ... a fost chiar Liturghia de Rusalii, din 2020, prezidată de papa Francisc".

În aceste cuvinte găsim motivele slujirii împlinite de emiţătorul pontifical, de tehnicienii şi de redactorii săi care provin din 69 de ţări şi care, zilnic, transmit mesajul Succesorului lui Petru şi relatările privind viaţa Bisericii din întreaga lume, în diferite limbi şi diferitor culturi, fără obsesia audienţei, a aprecierilor sau a protagonismului auto-referenţial. Riscuri asupra cărora Papa Francisc a avertizat în discursul din 23 septembrie 2019, primind în audienţă membrii Departamentului pentru Comunicare: "Dar cum va trebui să fie comunicarea? Un lucru pe care voi nu trebuie să-l faceţi este publicitatea… . Nu trebuie să faceţi ca firmele obişnuite care urmăresc să aibă cât mai mulţi clienţi. Cu un cuvânt tehnic, nu trebuie să faceţi prozelitism. Comunicarea noastră să fie creştină, nu factor de prozelitism".

Urmând aceste indicaţii, Radio Vatican continuă să ducă mesajul Papei multor persoane care, asemenea părintelui Maccalli, îşi duc existenţa în cele mai îndepărtate colţuri ale pământului, unde îşi "ard" viaţa pentru Evanghelie. Radio Vatican relatează  lumii istoriile lor de viaţă şi credinţă, oferindu-le atenţiei tuturor.





11 februarie 2021, 19:11