Căutare

Vatican News
Părintele Luis Marin  Nathalie Becquart şi călugăriţa Nathalie Becquart Părintele Luis Marin Nathalie Becquart şi călugăriţa Nathalie Becquart  

Călugăriţa Nathalie Becquart şi părintele Marin de San Martin – subsecretari la Sinodul Episcopilor

Papa Francisc a numit sâmbătă, 6 februarie a.c., un preot augustinian şi o călugăriţă xaveriană în funcţiile de subsecretari ai Sinodului Episcopilor. Pentru prima dată o femeie devine subsecretar al Sinodului Episcopilor, instituţie decisă de papa Paul al VI-lea, la 15 septembrie 1965, în vederea colaborării cu pontiful roman în chestiuni de majoră importanţă pentru Biserică.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

8 februarie 2021 – Vatican News.
Cei doi noi subsecretari sunt: preotul Luis Marín de San Martín, în prezent asistent general al Ordinului Sfântului Augustin, ridicat totodată la Sediul titular de Suliana şi călugăriţa xaveriană Nathalie Becquart, care a fost directoarea Serviciului Naţional pentru Evanghelizarea Tinerilor şi pentru Vocaţii din cadrul Conferinţei Episcopale din Franţa.

Călugăriţa Nathalie Becquart s-a născut în 1969 la Fontainebleau, în Franţa. A absolvit Şcoala de Înalte Studii Comerciale din Paris (HEC Paris), a studiat filosofia şi teologia la Centrul Sèvres din Paris şi sociologia la Şcoala de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale, din capitala Franţei. De asemenea, s-a specializat în ecleziologie şi studii despre sinodalitate la Boston College School of Theology and Ministry din Statele Unite ale Americii.  (Statele Unite ale Americii). În august 1995 a intrat în congregaţia Surorile Misionare ale lui Isus Cristos – a călugăriţelor xaveriene – depunând voturile perpetue în 2005.  

Călugăriţa Nathalie Becquart a ocupat diferite funcţii în domeniul marketingului şi al formării tinerilor, în calitate de director spiritual al Reţelei ignaţiene de tineret din Franţa. De asemenea, a fost coordonator naţional al programului cercetaşilor destinat tinerilor din zonele urbane sărace şi multiculturale şi, între anii 2012-2018 a fost directoarea Serviciului Naţional pentru Evanghelizarea Tinerilor şi pentru Vocaţii din cadrul Conferinţei Episcopale din Franţa.

Activă din 2016 în pregătirea Sinodului episcopilor dedicat tinerilor, cu desfăşurare în Cetatea Vaticanului,  în perioada 3-28 octombrie 2018, călugăriţa xaveriană a fost coordonator general în cadrul pre-sinodului şi, succesiv, a participat la Sinod în calitate de auditor. În mai 2019, papa Francisc a numit-o consultant al Secretariatului General al Sinodului Episcopilor.

Monseniorul Luis Marín de San Martín ( O.S.A), s-a născut la 21 august 1961 la Madrid, în Spania. El a depus primele voturi în cadrul Ordinului Sfântului Augustin la 5 septembrie 1982, depunând voturile solemne la 1 noiembrie 1985. A fost hirotonit preot la 4 iunie 1988. A obţinut doctoratul în Sfânta Scriptură la Universitatea Pontificală Comillas, din Madrid.
Prelatul a ocupat diverse funcţii, fiind formator, consilier provincial şi prior. A fost profesor de teologie la centrele augustiniene din Los Negrales, San Lorenzo de El Escorial şi Valladolid. De asemenea, este arhivist general al Ordinului Sfântului Augustin, asistent general al augustinienilor şi preşedinte al Institutului Augustinian de Spiritualitate.

08 februarie 2021, 12:01