Căutare

Vaccinul anti-Covid-19: studiu efectuat la spitalul pontifical de pediatrie ”Bambino Gesù” din Roma Vaccinul anti-Covid-19: studiu efectuat la spitalul pontifical de pediatrie ”Bambino Gesù” din Roma 

La spitalul ”Bambino Gesù”, anticorpi la Covid pentru 99% dintre vaccinați după 21 de zile

Un studiu efectuat la spitalul pontifical ”Bambino Gesù” din Roma arată că 99% din personalul medical prezintă anticorpi la 21 de zile de la prima doză a vaccinului anti-Covid. Răspunsul ajunge la 100% după 7 zile de la cea de-a doua doză. Potrivit experților, rezultatele inițiale confirmă bunătatea abordării vaccinale în termeni de eficacitate și protecție la Sars-Cov-2.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
28 ianuarie 2021 – Vatican News. La 21 de zile de la administrarea primei doze a vaccinului anti-Sars-Cov-2, 99% dintre cei vaccinați a dezvoltat anticorpi împotriva virusului: arată, printr-un comunicat de presă, spitalul de pediatrie ”Bambino Gesù” din Roma în urma unei monitorizări efectuate în rândul operatorilor sanitari ai spitalului pontifical.

Până acum, prima doză a vaccinului a fost administrată unui număr de aproape trei mii de operatori sanitari ”negativi” – care nu au intrat niciodată în contact cu virusul Sars-Cov-2 – în timp ce a doua doză a fost primită de aproape o mie cinci sute de lucrători medicali.

La 21 de zile după prima doză, monitorizarea arată un răspuns pozitiv al anticorpilor în 99% dintre persoanele analizate, cu o producție de anticorpi specifici de 50 de ori mai mare decât pragul de negativitate. În șapte zile după cea de-a doua doză, anticorpii au fost dezvoltați de 100% dintre cei vaccinați, cu o cantitate de anticorpi de aproape o mie de ori mai mare decât pragul de negativitate, ceea ce arată rată ridicată de protecție potențială.

Pozitive sunt și datele de pe planul imunologic: la doar 7 zile de la prima administrare, s-a înregistrat o creștere a celulelor B de memorie (care mențin producția de anticorpi de-a lungul timpului) în 80% dintre cazuri și o creștere semnificativă a celulelor T de memorie (care coordonează întregul răspuns imunitar împotriva virusului) în 64% dintre persoanele vaccinate.

Sunt rezultate care susțin pe deplin datele epidemiologice: începând de la a 14-a zi de la prima doză – după apariția anticorpilor protectivi și a memoriei imunitare – nu a fost semnalat până acum niciun caz de infecție în rândul operatorilor sanitari vaccinați. Numai 7 persoane au dezvoltat infecția de Sars-Cov-2, dar toate înainte de cea de-a 14-a zi de la prima administrare a vaccinului, cu simptome ușoare și fără necesitatea unei internări spitalizate.

Potrivit prof. Carlo Federico Perno, responsabilul secției de Microbiologie și Diagnostic de Imunologie, ”aceste prime rezultate confirmă, în practica clinică, bunătatea abordării vaccinale în termeni de eficacitate și de protecție la Sars-Cov-2. În același timp, datele lărgesc cunoștințele noastre arătând detaliile mecanismelor de răspuns imunitar la vaccin și, bazându-ne pe cele evidențiate până acum, sugerează faptul că anticorpii produși de vaccinare au o persistență în organism destul de durabilă. Va fi necesar, în această situație, să extindem cunoștințele și să le prelungim în timp. Cu toate acestea, ceea ce s-a observat până acum în această monitorizare este destul de promițător și susține utilitatea unei vaccinări în masă împotriva Covid-19”.

28 ianuarie 2021, 11:29