Căutare

Papa Francisc și episcopul Marcello Semeraro. Papa Francisc și episcopul Marcello Semeraro. 

Episcopul Marcello Semeraro este noul prefect al Congregației pentru cauzele sfinților

Papa Francisc l-a numit pe episcopul italian Marcello Semeraro în funcția de prefect al Congregației pentru cauzele sfinților. Aproape de vârsta de 73 de ani, prelatul italian este doctor în teologie la Universitatea Pontificală din Lateran. Episcop al diecezei de Albano, lângă Roma, mons. Semeraro îndeplinea din 2013 funcția de secretar al Consiliului cardinalilor. Noul prefect îi urmează în funcție cardinalului Angelo Becciu, care s-a retras în 24 septembrie 2020.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
16 octombrie 2020 – Vatican News
. Papa Francisc l-a numit prefect al Congregației pentru cauzele sfinților pe episcopul italian Marcello Semeraro, până acum episcop al diecezei de Albano, lângă Roma, și secretar al Consiliului cardinalilor pentru a-l ajuta pe Sfântul Părinte la conducerea Bisericii universale și pentru a studia un proiect de revizuire a constituției apostolice ”Pastor Bonus” privitor la Curia Romană.

Numirea a fost făcută joi, 15 octombrie 2020. Noul prefect îi urmează în funcție cardinalului Angelo Becciu, care s-a retras în 24 septembrie 2020.

Noul prefect al Congregației pentru cauzele sfinților împlinește în luna decembrie a.c. vârsta de 73 de ani. Născut în sudul Italiei (Monteroni di Lecce) și sfințit preot în 1971, a fost episcop de Oria din 1998. Transferat la conducerea diecezei ”suburbicare” de Albano, lângă Roma în 1 octombrie 2004, a îndeplinit și funcția de administrator apostolic ”ad nutum Sanctae Sedis” al mănăstirii ”Sfânta Maria” din Grottaferrata și delegat pontifical al Ordinului Bazilian din Italia.

După studiile formării sacerdotale la Seminarul ”Pius al XI-lea” din Molfetta, și-a luat licența și doctoratul în teologie la Universitatea Pontificală din Lateran. După diferite misiuni formative și diverse publicații, printre care o carte prefațată de papa Francisc, a fost secretar special al celei de-a X-a adunări generale a Sinodului Episcopilor dedicată misiunii episcopului ca ”slujitor al Evangheliei lui Isus Cristos pentru speranța lumii”. A participat, în calitate de membru prin numire pontificală, la cea de-a XIV-a adunare generală a Sinodului Episcopilor privind ”Vocația și misiunea familiei în Biserică și în lumea contemporană”, la cea de-a XV-a adunare generală a Sinodului Episcopilor despre ”Tineri, credință și discernământul vocațional” și la adunarea specială a Sinodului Episcopilor din 2019 privind Regiunea Amazonului.

Din 2013 a îndeplinit funcția de secretar al Consiliului cardinalilor pentru a-l ajuta pe Sfântul Părinte la conducerea Bisericii universale, oficiu pe care papa l-a încredințat în 15 octombrie a.c. episcopului Marco Mellino, care până acum a fost secretar adjunct al Consiliului.

În 21 septembrie 2019, mons. Semeraro a primit vizita pastorală a papei Francisc în dieceza de Albano.

De adăugat că din 2009, episcopul Semeraro era membru titular al Congregației pentru cauzele sfinților. În Curia Romană, el era, totodată, membru titular al Departamentului pentru comunicare și consilier al Congregației pentru Bisericile orientale. În Conferința episcopală italiană, mons. Semeraro era președinte, pentru Conferința episcopală a regiunii Lazio, al Comisiei regionale pentru doctrina credinței, vestirea Evangheliei și cateheză, și membru al Comisiei episcopale naționale pentru doctrina credinței, vestirea Evangheliei și cateheză. În fine, mons. Semeraro este președintele consiliului de administrație al trustului ”Avvenire – Nuova Editrice SpA”.

16 octombrie 2020, 10:03