Căutare

Vatican News
2020.06.01 l'ambulanza dei poveri in Vaticano Papa Francisc binecuvântează ambulanța pentru cei săraci din Roma.  (Vatican Media)

Papa a donat o ambulanță pentru oamenii străzii din Roma

În ziua de Rusalii, papa Francisc a binecuvântat un mijloc de prim-ajutor pus la dispoziție de Guvernatoratul Statului Cetății Vaticanului pentru a oferi asistență medicală oamenilor străzii. Ambulanța este folosită de Elemozineria Apostolică, instituția vaticană care se ocupă de caritatea papei. Inițiativa amintește drama unei sărmane femei care, deși era bolnavă, a fost respinsă de echipajul paramedical al unei ambulanțe pentru că avea păduchi, iar femeia a murit după patru ore de agonie.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
2 iunie 2020 – Vatican News. În ziua de Rusalii, Sfântul Părinte a binecuvântat o ambulanță pentru oamenii străzii din Roma. Inițiativa a fost realizată de Elemozineria Apostolică, instituția vaticană care se ocupă de activitatea caritabilă a papei.

Proiectul a fost lansat în amintirea unei drame prin care a trecut o femeie în vârstă fără adăpost, Modesta Valenti, care, în 31 ianuarie 1983, a început să se simtă rău după o noapte petrecută pe trotuarele Gării Termini din Roma. Ambulanța pe care voluntarii au chemat-o atunci a ajuns la fața locului ca să-i acorde prim-ajutor sărmanei femei, însă în cele din urmă personalul de pe ambulanță a refuzat să o ajute pentru că Modesta avea păduchi. Dusă, apoi, de la un spital la altul, a fost respinsă în repetate rânduri. Modesta a căzut la pământ și a murit după aproape patru ore de agonie.

Un prim-ajutor pentru cei ”invizibili”
Responsabilul cu activitatea caritabilă a papei, cardinalul Konrad Krajewski, a amintit episodul dureros al Modestei Valenti, căreia orașul Roma i-a dedicat mai târziu o stradă, pentru a anunța intrarea în serviciu a ”Ambulanței pentru săracii din Roma”.

Ambulanța a fost binecuvântată de papa Francisc înainte de Sfânta Liturghie din ziua de Rusalii, 31 mai a.c., și a fost încredințată Elemozineriei. Activitatea ambulanței, se afirmă într-un comunicat de presă, este desfășurată în beneficiul celor mai săraci, în special al celor fără adăpost care cunosc în prima persoană povara străzii și caută adăpost în împrejurimile Cetății Vaticanului sau în refugii alese la întâmplare într-o parte sau alta a Romei. O atenție deosebită va fi acordată celor care, în pofida lipsei de igienă personală și a condițiilor de viață sub cerul liber, ”rămân invizibili în fața instituțiilor”.

02 iunie 2020, 11:58