Căutare

Vatican News
2019.11.18 Intervista cardinale Pietro Parolin sul viaggio apostolico Papa Francesco in Thailandia e Giappone Cardinalul Secretar de Stat Pietro Parolin  

Card. Parolin: În ciuda fricii, să nu ne închidem în noi înşine

În contextul actualei pandemii, cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, a acordat un interviu jurnalistului Andrea Tornielli, director editorial în cadrul departamentului de comunicare al Sfântului Scaun. În cursul colocviului, prelatul a pus accentul pe necesitatea implicării tuturor, astfel încât să nu lipsească solidaritatea internaţională. De asemenea, a lansat propunerea ca, zilnic, în bisericile parohiale să fie bătute clopotele la miezul zilei, pentru a-i îndemna pe credincioşi la rugăciune.
Card. Parolin: În ciuda fricii, să nu ne închidem în noi înşine

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaş

4 aprilie 2020 – Vatican News. "Biserica veghează împreună cu fiecare. Este aproape de oricine suferă şi se află în nevoie". Cu aceste cuvinte şi-a exprimat secretarul de stat  apropierea Bisericii în acest moment dramatic trăit de umanitate, în contextul actualei pandemii. În interviul acordat mass-mediei vaticane, cardinalul Parolin îndeamnă la "solidaritate internaţională", în ciuda situaţiei de urgenţă şi a fricii, spunând că "nu este momentul să ne închidem în noi înşine".

Întrebat cum trăieşte papa Francisc şi Curia Romană acest moment de urgenţă, cardinalul secretar de stat a răspuns:

Card. Parolin: «Împărtăşim cu toate persoanele acest moment dificil. Pentru mulţi este un moment dramatic. Mă gândesc la cei bolnavi, mai ales la cei în vârstă, la muribunzi, la rudele lor. Ne apropiem de vigilia pascală, iar Biserica veghează împreună cu fiecare. Este aproape de oricine suferă şi se află în nevoie. Trebuie să fim eliberaţi de captivitatea acestui timp trăit în frustrare, de ameninţarea bolii şi a morţii. "Lazăre, ieşi afară" (In 11,43) este strigătul care răsună de-a lungul timpului, în special în acest moment, pentru ca acesta să devină un timp nou al vieţii şi al spiritului.

Sfântul Părinte papa Francisc încercă în toate modurile posibile să fie aproape de oamenii din întreaga lume. Pentru el contactul cu persoanele a fost întotdeauna fundamental şi intenţionează să-l menţină, chiar dacă într-un mod nou şi neobişnuit. Un semn concret este transmiterea zilnică, în direct, a Sfintei Liturghii pe care o celebrează în Capela Casei Sfânta Marta. Un alt semn concret este reprezentat de rugăciunea sa constantă pentru victime şi pentru rudele lor, pentru personalul sanitar şi voluntari, pentru preoţi, pentru cei care lucrează (n.n. în această perioadă), pentru familii. Noi, toţi colaboratorii Sfântului Părinte, încercăm să-l ajutăm să menţină contactul cu Bisericile din toate ţările lumii.»

Referindu-se la învăţătura pe care o putem trage din această situaţie dramatică, cu efecte asupra familiilor şi cu implicaţii asupra vieţii persoanelor, mai ales din cauza gravelor probleme economice pe care le generează, cardinalul secretar de stat a spus că "avem nevoie unii de alţii şi avem nevoie de comunitate şi de societate pentru a fi ajutaţi să avem grijă unii de alţii". "Eu cred" – a mai spus – "că este un moment oportun pentru a ne întoarce la Dumnezeu cu toată inima, după cum ne amintea papa Francisc în cadrul momentului extraordinar de rugăciune din 27 martie şi, cu câteva zile înainte, la recitarea 'ecumenică' a rugăciunii 'Tatăl Nostru', împreună cu creştinii din întreaga lume.

Cum ne ajută credinţa creştină să privim la realitatea acestui timp?

Card. Parolin: «Credinţa creştină este apariţia în forţă a lui Dumnezeu în istoria omului. Dumnezeu care se întrupează, Dumnezeu care vine să împărtăşească totul din existenţa noastră, în afară de păcat, fiind dispus să pătimească şi să moară pentru a ne mântui. Ne pregătim pentru sărbătoarea Învierii Domnului în timpul acestui Post Mare atât de neobişnuit: Isus învie, învinge moartea, dăruieşte viaţa. În aceste vremuri grele, privirea credinţei ne ajută să ne abandonăm din ce în ce mai mult lui Dumnezeu, să batem la uşa lui cu rugăciunea noastră neîncetată, cerându-i să scurteze acest timp de încercare. Ne ajută să vedem binele intens care ne înconjoară, despre care dau mărturie multe persoane. Este reconfortant contactul cu creativitatea pastorală, exprimată deja de papa Francisc, de episcopi, de preoţi, de călugări şi călugăriţe şi de angajarea a numeroşi laici. Ei sunt "vocea Evangheliei", la fel cum sunt toţi cei care combat boala – medici, asistente şi asistenţi medicali, voluntari.

Cred că ne face bine să vedem cum Biserica, care trăieşte cufundată în realitatea poporului său, caută şi găseşte numeroase căi, folosind toate mijloacele posibile, pentru a se asigura că persoanele nu sunt singure, că au posibilitatea să se roage, că pot primi un cuvânt de mângâiere. M-a surprins faptul că, în ciuda actualei situaţii dramatice, se găseşte o modalitate de a ne exprima şi de a fi împreună – de exemplu muzica şi cântul. Mi-aş dori ca acest lucră să se întâmple într-un fel şi pentru parohii. Ar fi frumos dacă toate bisericile ar bate clopotele timp de un minut la aceiaşi oră, de exemplu la miezul zilei, iar acest sunet ar fi o chemare la rugăciune împreună, chiar dacă între noi există distanţa fizică... .»

Ce face în mod concret Sfântul Scaun, în acest moment, pentru a ajuta Bisericile din lume?

Card. Parolin: «Prin departamentele sale, Sfântul Scaun face efortul menţinerii contactelor cu Bisericile particulare, încercând să ajute, pe cât posibil, populaţiile deosebit de lovite de răspândirea coronavirusului, fără a ţine cont de apartenenţa religioasă sau naţională, aşa cum a făcut întotdeauna. De când a început această situaţie de urgenţă sanitară la nivel global, Sfântul Părinte însuşi a dorit să-şi exprime apropierea şi solidaritatea faţă de populaţia chineză, trimiţând ajutoare organizaţiei caritative Jinde Charities şi Diecezei de Hong Kong şi, succesiv, Iranului, Italiei şi Spaniei. De asemenea, se studiază diferite iniţiative pentru a concretiza solidaritatea şi pentru a da mărturie despre caritate.»

Sfintele Liturghii şi alte celebrări – inclusiv funeraliile – au fost suspendate temporar, însă bisericile sunt deschise, aproape peste tot. Care este semnificaţia acestui lucru? Ce anume aţi dori să le spuneţi credincioşilor care nu au posibilitatea să primească sacramentele? 

Card. Parolin: «Suspendarea celebrărilor a fost necesară pentru a evita adunarea de persoane. Însă, aproape în toate oraşele, bisericile rămân deschise şi eu sper să fie redeschise cât mai curând şi lăcaşurile de cult care au fost, eventual, închise. În biserici se află Isus prezent în Preasfânta Euharistie, iar preoţii continuă să se roage şi să celebreze Sfânta Liturghie pentru credincioşi – care nu au posibilitatea să participe. Este frumos să ne gândim că poarta casei lui Dumnezeu rămâne deschisă, cum sunt deschise uşile caselor noastre, deşi suntem sfătuiţi cu insistenţă să nu ieşim din case, din cauze de forţă majoră. Familia este Biserica domestică unde putem să ne rugăm şi să ne pregătim pentru sărbătoarea Învierii Domnului, urmărind Sfintele Liturghii şi rugăciunile la televizor. Numeroşilor credincioşi care suferă pentru că nu pot primi Sacramentele, aş vrea să le spun că le împărtăşesc suferinţa, însă trebuie amintită posibilitatea comuniunii spirituale, de exemplu. De asemenea, prin intermediul Penitenţieriei Apostolice,  papa Francisc a acordat indulgenţe speciale credincioşilor, nu doar celor bolnavi de Covid-19, ci şi lucrătorilor sanitari, rudelor şi tuturor acelora care, în diferite moduri, inclusiv cu rugăciunea, se îngrijesc de ei. Însă există şi un alt aspect care, în apropierea sărbătorii Învierii Domnului, trebuie evidenţiat şi întărit, deoarece este posibil pentru toţi: să citim Cuvântul lui Dumnezeu, să-l medităm, să ne rugăm, să primim Cuvântul care vine. Dumnezeu a umplut golul care ne înspăimântă în aceste ore cu Cuvântul său. Dumnezeu s-a comunicat în Isus, Cuvânt deplin şi definitiv. Nu trebuie doar să ne umplem timpul, ci să ne îndestulăm cu Cuvântul.»

04 aprilie 2020, 11:25