Cerca

Vatican News
18102017_092427_Catechism.jpg Zilele internaționale ale editurilor catolice: 26-29 iunie 2019. 

Mijloacele digitale, la Zilele internaționale ale editurilor catolice (26-29 iunie 2019)

Se desfășoară la Roma în perioada 26-29 iunie 2019, în organizarea Departamentului pentru comunicare al Sf. Scaun, Zilele internaționale ale editurilor catolice. În programul inițiativei, schimburi de experiență, noi sinergii și confruntarea cu provocările digitale pentru a ajunge la periferiile credinței. Profesioniștii dornici să participe pot cere informații și se pot înscrie aici: gec@spc.va.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
30 aprilie 2019 – Vatican News. Departamentul pentru comunicare al Sfântului Scaun organizează la Roma în perioada 26-29 iunie 2019 ”Zilele internaționale ale editurilor catolice”: informează un comunicat al Departamentului amintit.

Spațiul digital obligă la sinergie

Provocările digitale ale secolului XXI marchează parcursul evoluției editurilor atât în general, cât și în spațiul catolic. Erupția Internetului pe toate continentele, cu viteze din ce în ce mai rapide, cere o atenție permanentă și o transformare la fel de rapidă pentru a găsi răspunsurile cele mai adecvate. Toate, într-un context economic complex și fragil, dominat de giganții de pe piața digitală.

Președintele Media Catolice, Jean Marie Montel, vice-director general la Bayard Presse, susține necesitatea unor schimburi de experiență între profesioniști care să meargă dincolo de barierele lingvistice și chiar culturale. ”Voința de a lucra împreună, pentru a pune în comun dificultățile și dorințele noastre există”, afirmă Montel. ”Sosirea digitalului a făcut în așa fel încât frontierele au încetat să funcționeze și, probabil, va fi nevoie să lucrăm tot mai mult împreună”.

Demersuri misionare către toți oamenii

Editorii catolici, dincolo de clasicul caracter antreprenorial, au o misiune inspirată din Evanghelie. ”A fi catolic înseamnă a fi universal”, explică mai departe Jean Marie Montel, ”iar din momentul în care se spune cuvântul catolic, unul șterge toate frontierele și se adresează prin definiție tuturor”.

O misiune care este un ecou al apelului papei Francisc de a merge cât mai departe, la periferiile lumii și ale credinței. Presa parohială în Europa este un exemplu. Aflată în creștere puternică, aceasta ajunge la un mare număr de persoane din teritoriul parohiei, indiferent de religia cititorilor. Difuzarea digitală permite în același timp să ajungi atât la oamenii din apropiere cât și în celălalt capăt al lumii. Este și motivul pentru care Montel afirmă că ”editurile catolice sunt cu siguranță cel mai bun mijloc” pentru a ajunge la oameni.

Provocările digitale sunt imense. A-i ajuta pe editori să lucreze împreună înseamnă a le permite să înțeleagă mai bine felul în care Internetul poate deveni un avantaj corespunzător cu așteptările actuale. În Africa, unde în multe țări este în creștere numărul catolicilor, tot mai multe Biserici locale intenționează să se doteze cu mijloace de comunicare. Au nevoie de o însoțire care ar putea să fie realizată de editorii catolici. O creștere constatată și în Asia. ”Chiar pe aceste continente se află viitorul editurilor catolice”, observă Jean Marie Montel, care susține o multiplicare a sinergiei între editorii catolici.

Strategii împărtășite

Schimbul de conținut, cărți și proiecte este una dintre cheile care va permite editurilor catolice să reziste în fața giganților de pe Internet. ”Amazon, Google și ceilalți sunt întreprinderi cu care trebuie să lucrăm și în același timp cu care trebuie să luptăm”, încheie Montel. Editorii catolici sunt, prin urmare, chemați să-și adapteze abordarea lor și să nu se mai considere rivali între ei.

Profesioniștii dornici să participe la prima ediție a Zilelor internaționale ale editurilor catolice, din perioada 26-29 iunie 2019, la Roma, pot cere informații și să se înscrie la această adresă electronică: gec@spc.va.

30 aprilie 2019, 11:51