Căutare

FILES-US-VATICAN-RELIGION-POPE-CHILDREN-ABUSE FILES-US-VATICAN-RELIGION-POPE-CHILDREN-ABUSE 

Fostul cardinal american T. E. McCarrick, demis din starea clericală

Congregația pentru doctrina credinței a publicat sâmbătă, 16 februarie 2019, decretul privind demiterea din starea clericală a fostului cardinal american Theodore Edgar McCarrick, arhiepiscop emerit de Washington, D.C.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
16 februarie 2019 – Vatican News
. Fostul cardinal american Theodore Edgar McCarrick, arhiepiscop emerit de Washington, D.C., a fost judecat de autoritățile Sfântului Scaun și a fost pedepsit cu demiterea din starea clericală: a comunicat sâmbătă, 16 februarie a.c., Congregația pentru doctrina credinței. Decizia a fost comunicată fostului cardinal cu o zi înainte.

Sfântul Părinte, se mai afirmă în comunicatul de presă, a recunoscut ”caracterul definitiv, conform legislației, al acestei decizii, care face cazul res iudicata, adică nesupus unui ulterior recurs”.

Decretul concluziv al procesului penal deschis pe numele lui Theodore Edgar McCarrick a fost dat pe 11 ianuarie a.c. în cadrul congresului Congregației pentru doctrina credinței. ”Acuzatul”, se subliniază în comunicat, ”a fost declarat vinovat pentru următoarele delicte comise ca membru al clerului: solicitare în cadrul sacramentului Spovezii și încălcări ale Celei de-a Șasea Porunci a Decalogului cu minori și adulți, cu agravanta abuzului de putere”. Drept urmare, ”i-a fost impusă pedeapsa demiterii din starea clericală”.

Argumentele prezentate la recursul înaintat de apărare au fost analizate pe 13 februarie a.c. în sesiunea ordinară (”Feria IV”) a Congregației pentru doctrina credinței și s-a decis confirmarea decretului emis de congresul din 11 ianuarie 2019.

Scurt profil biografic

Născut în 1930 la New York, McCarrick a fost sfințit preot în 1958. Numit episcop auxiliar pentru New York în 1977, a fost, pe rând, episcop de Metuchen (1981-1986), arhiepiscop mitropolit de Newark (1986-2000) și arhiepiscop mitropolit de Washington, D.C. (2000-2006). Cardinal din 2001, a luat parte la conclavul din 2005. În 2017 a fost acuzat de abuzuri sexuale în dauna unui adolescent în anii ’70. Ulterior, și-a prezentat demisia din Colegiul cardinalilor, demisia fiind aprobată de papa Francisc pe 28 iulie 2018. Din 15 februarie 2019, fostul cardinal a fost demis din starea clericală.

Personalitate recunoscută și apreciată la nivel internațional în domeniul libertății religioase și al drepturilor omului, McCarrick a îndeplinit numeroase misiuni în țări afectate de conflicte. Numit membru al Comisiei Statelor Unite ale Americii pentru libertatea religioasă internațională, președintele Bill Clinton i-a acordat în anul 2000 Premiul Eleanor Roosevelt pentru drepturile omului. În același an, președintele Libanului i-a conferit Ordinul ”Cedrii Libanului”, în grad de ofițer.

16 februarie 2019, 11:17