Cerca

Vatican News
2007.12.08 Papa Benedetto XVI Immacolata Concezione Piazza di Spagna Benedict al XVI-lea, primul papă din istoria recentă care s-a retras de la conducerea Bisericii. 

Șase ani de la retragerea lui Benedict XVI: o greșeală să fie amintit numai pentru aceasta

Pe 11 februarie 2013 lumea întreagă a fost surprinsă de o veste fără precedent în istoria recentă: un papă, Benedict al XVI-lea, anunța că se retrage din motive de vârstă. Ar fi o greșeală ca primul papă ”emerit” să fie amintit doar pentru acest fapt, afirmă într-un editorial directorul nostru Andrea Tornielli.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
11 februarie 2019 – Vatican News. Pe 11 februarie 2013 lumea întreagă era luată prin surprindere de o veste care în câteva minute a făcut înconjurul planetei: papa Benedict al XVI-lea anunța retragerea sa de la conducere Bisericii catolice. Motivul invocat era vârsta înaintată. La șase ani de la acest anunț fără precedent în istoria recentă a lumii, ar fi o adevărată greșeală ca papa Benedict să fie amintit doar pentru acest fapt: susține într-un editorial directorul nostru Andrea Tornielli.

Vă oferim aici editorialul lui Andrea Tornielli la șase ani de la retragerea papei Benedict al XVI-lea:

«Au trecut șase ani de la acel ”fulger din senin”, prima renunțare a unui papă din motive de sănătate și vârstă înaintată. Pe 11 februarie 2013, Benedict al XVI-lea, aproape de împlinirea celui de-al optulea an de pontificat, anunța voința sa de a lăsa slujirea petrină la finele lunii pentru că nu se mai simțea în putere să ducă – trupește și sufletește – povara pontificatului. Este povara unei slujiri care, în ultimul secol, s-a schimbat radical în ceea ce privește modalitățile de exercitare, adăugându-se numeroase celebrări, obligații, întâlniri și călătorii internaționale.

Multe au fost spuse și scrise despre acel eveniment menit să marcheze istoria Bisericii. Există riscul ca întreaga atenție să se focalizeze asupra acestui gest, umil și zguduitor în același timp, ajungând să treacă în planul secund mărturia personală și, mai ales, magisteriul lui Benedict al XVI-lea.

În legătură cu mărturia sa, dată fiind apropiata Întâlnire pentru protecția minorilor, care îi va reuni în Vatican pe papa Francisc și președinții Conferințelor episcopale din toată lumea, merită să fie amintit faptul că Benedict al XVI-lea este cel care a început seria întâlnirilor cu victimele abuzurilor. Au fost întâlniri desfășurate departe de telecamere, pătrunse de ascultare, rugăciune și lacrimi. Desigur, la aceste întâlniri s-au adăugat norme mai clare și mai hotărâte pentru combaterea rănii teribile a abuzurilor. Dar nu încape îndoială că schimbarea de mentalitate care a fost cerută cu precădere episcopilor și superiorilor de ordine religioase trece prin această capacitate de a merge în întâmpinarea victimelor și familiilor acestora, lăsându-se atinși de relatările lor dramatice, pentru a deveni conștienți de un fenomen care nu va putea să fie învins doar prin norme, coduri sau cele mai bune practici.

În ceea ce privește magisteriul papei Benedict, de prea multe ori ”aplatizat” de lecturi reductive și clișee prefabricate care nu pot să-i valorizeze adevărata bogăție, complexitate și fidelitate față de învățătura Conciliului Vatican II, cum să nu fie amintită insistența sa asupra faptului că Biserica ”nu posedă nimic de la sine în fața Celui care a întemeiat-o, astfel încât să spună: am făcut foarte bine! Rostul ei constă în a fi instrument de răscumpărare, în a se lăsa pătrunsă de cuvântul lui Dumnezeu și în a introduce lumea în uniunea de iubire cu Dumnezeu”. Contrarul, așadar, al unei încrederi pusă în strategii și proiecte. Biserica, spunea mai departe Benedict al XVI-lea într-un discurs la Konzerthaus din Freiburg im Breisgau, în septembrie 2011, ”când este ea însăși cu adevărat, este mereu în mișcare, trebuie să se dispună în continuu în slujirea misiunii pe care a primit-o de la Domnul. Și, din acest motiv, trebuie să se deschidă iar și iar la preocupările lumii din care, întocmai, ea însăși face parte, să se dedice fără rezerve acestor preocupări pentru a continua și a face prezent schimbul sacru care a început prin Întrupare”.

În același discurs, papa Benedict atrăgea atenția asupra tendinței opuse, tendința ”unei Biserici satisfăcută de ea însăși, care se acomodează în această lume... Nu rareori, ea dă astfel organizației și instituționalizării o importanță mai mare decât chemării sale de a fi deschisă față de Dumnezeu și de a deschide lumea față de aproapele”. De aceea, pontiful german arăta în acel discurs latura pozitivă a secularizării, care ”a contribuit esențial la purificarea și reforma interioară” a Bisericii înseși, chiar prin exproprierea de bunurile și privilegiile pe care le avea. Pentru că, încheia papa Benedict, ”eliberată de poverile și privilegiile materiale și politice, Biserica poate să se dedice mai bine și de o manieră cu adevărat creștină lumii întregi, poate să fie cu adevărat deschisă față de lume. Poate să trăiască din nou cu o mai mare dezinvoltură chemarea sa de a fi în slujba adorării lui Dumnezeu și în slujba aproapelui”».

11 februarie 2019, 12:06