Căutare

2019.01.16 Udienza Generale 2019.01.16 Udienza Generale 

Papa desființează Comisia ”Ecclesia Dei” și reorganizează Corul Capelei Sixtine

Sâmbătă, 19 ianuarie 2019, Sala de Presă a Sf. Scaun a difuzat două scrisori apostolice în formă de ”motu proprio” ale papei Francisc referitoare la desființarea Comisiei pontificale ”Ecclesia Dei” și la reorganizarea Corului Capelei Sixtine (Capela Muzicală Pontificală).

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
19 ianuarie 2019 – Vatican News
. Prin două scrisori apostolice în formă de ”motu proprio”, difuzate sâmbătă 19 ianuarie a.c., papa Francisc a desființat Comisia ”Ecclesia Dei” și a introdus modificări importante privind Capela Muzicală Pontificală (Corul Capelei Sixtine). Pentru a aprofunda semnificația acestor documente, directorul nostru editorial Andrea Tornielli a publicat astăzi un editorial în care se explică noul context eclezial și deciziile papei Francisc.

Desființarea Comisiei ”Ecclesia Dei” și înființarea unei Secții proprii la Congregația pentru doctrina credinței

Prin scrisoarea apostolică privind Comisia pontificală ”Ecclesia Dei”, papa Francisc a decis desființarea acestei Comisii înființată în 2 iulie 1988 prin scrisoarea ”motu proprio” «Ecclesia Dei adflicta» a papei Ioan Paul al II-lea și a dispus ca atribuțiile Comisiei să fie transferate integral la Congregația pentru doctrina credinței, în cadrul căreia va fi înființată o Secție proprie. Aceasta din urmă va avea finalitatea ”de a continua activitatea de supraveghere, promovare și tutelare”, desfășurată până acum de fosta Comisiei Pontificală ”Ecclesia Dei”. Comisia avea sarcina de ”a colabora cu episcopii și departamentele Curiei Romane în facilitarea deplinei comuniuni bisericești a preoților, seminariștilor, comunităților sau a călugărilor și călugărițelor care erau legați de Fraternitatea întemeiată de mons. Marcel Lefebvre, dar doreau să rămână uniți cu Succesorul lui Petru în Biserica catolică păstrându-și propriile tradiții spirituale și liturgice”. O modificare substanțială pentru finalitatea Comisiei ”Ecclesia Dei” a avut loc în 2 iulie 2009, când Benedict al XVI-lea, prin scrisoarea apostolică motu proprio ”Ecclesiae unitatem”, a reorganizat structura Comisiei  pentru a fi mai adecvată noii situații care s-a creat prin retragerea excomunicării care plana asupra celor patru episcopi lefebvrieni consacrați fără mandat pontifical. La baza deciziei de astăzi, afirmă papa Francisc în scrisoarea sa apostolică, se află în primul rând schimbarea circumstanțelor care l-au făcut pe Sfântul Ioan Paul al II-lea să înființeze Comisia ”Ecclesia Dei”. De asemenea, faptul că institutele și comunitățile religioase care celebrează de obicei în forma extraordinară a ritului roman au ajuns astăzi la o proprie stabilitate cantitativă și existențială. Nu în ultimul rând, faptul că ”finalitățile și chestiunile tratate de Comisia Ecclesia Dei sunt de ordin predominant doctrinar” și dorința ”ca atare finalități să devină tot mai evidente pentru conștiința comunităților bisericești”. Decizia intră în vigoare sâmbătă, 19 ianuarie 2019, data publicării în cotidianul ”L’Osservatore Romano”.

Modificări administrative la Corul Capelei Sixtine

Reorganizarea administrativă a Corului Capelei Sixtine se află în centrul celei de-a doua scrisori apostolice difuzată astăzi de Sala de Presă a Sf. Scaun. Prin acest document motu proprio, papa Francisc dispune trecerea Capelei Muzicale Pontificale din subordinea Prefecturii Casei Pontificale în subordinea Oficiului Celebrărilor Liturgice ale Pontifului Roman. Contextual, papa l-a numit pe maestrul celebrărilor liturgice, mons. Guido Marini, în funcția de responsabil al Capelei Muzicale Pontificale, iar pe mons. Guido Pozzo, în funcția de intendent cu administrația economică a Capelei Muzicale Pontificale. Decizia intră în vigoare sâmbătă, 19 ianuarie 2019, data publicării în cotidianul ”L’Osservatore Romano”.

19 ianuarie 2019, 13:01