Versiune Beta

Cerca

Vatican News
2018.10.15 Festival Internazionale di Musica e Arte Sacra Centeranul Marii Uniri a României este comemorat și în Cetatea Vaticanului. 

Centenarul Marii Uniri a României ajunge în Cetatea Vaticanului

Ambasada României pe lângă Sf. Scaun organizează joi, 18 octombrie 2018, în Cetatea Vaticanului o conferință dedicată Centenarului Marii Uniri și relațiilor dintre România și Sfântul Scaun.

Cetatea Vaticanului – A. Dancă
18 octombrie 2018 – Vatican News. Ambasada României pe lângă Sfântul Scaun a organizat joi, 18 octombrie a.c., în Cetatea Vaticanului o conferință dedicată Centenarului Marii Uniri a României și relațiilor cu Sfântului Scaun: aflăm dintr-un comunicat de presă primit la redacție din partea Ambasadei.

Manifestarea începe la ora 17.00 la Colegiul Pontifical Teutonic din interiorul Cetății Vaticanului și se bucură de participarea, în calitate de invitat de onoare, a academicianului Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române și rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Sesiunea științifică a conferinței, intitulată ”România – 100 de ani de la construirea Statului unitar român. Relațiile cu Sfântul Scaun”, este realizată în colaborare cu Comitetul Pontifical pentru Științe Istorice, al cărui președinte, pr. Bernard Ardura, participă și ia cuvântul la simpozion.

După prelegerea intitulată ”Semnificația filosofică a ideii de unitate națională”, prezentată de ambasadorul român pe lângă Sf. Scaun, Liviu-Petru Zăpîrțan, participanții, potrivit programului, vor urmări ”Etapele formării Statului român modern (sec. XIX-XX)”, tema conferinței susținută de prof. acad. dr. Ioan-Aurel Pop.

Despre ”Relațiile dintre Sf. Scaun și România. Diplomație, dialog, confruntare și întâlnire” vorbește la simpozion prof. Matteo Luigi Napolitano, de la Universitatea de Studii din [regiunea] Molise. În fine, prof. Marialuisa Sergio, de la Universitatea de Studii Roma Tre, prezintă o conferință pe tema ”Între ideologie, religie și politică. Sfântul Scaun și România după Al Doilea Război Mondial”.

18 octombrie 2018, 11:48