Versiune Beta

Cerca

Vatican News
Visita del cardinal Sandri in Libano  Cardinalul Leonardo Sandri în vizită pastorală la credincioșii din Liban 

Credincioșii răsăriteni din Europa, în centrul adunării ROACO

O Sfântă Liturghie jubiliară, rugăciuni pentru toți binefăcătorii, situația comunităților creștine din Turcia, Siria, Irak și Țara Sfântă, dar și pastorația credincioșilor răsăriteni care au emigrat în Europa sunt câteva din temele care figurează pe agenda adunării plenare ROACO din zilele 19-22 iunie 2018. Participanții sunt primiți în audiență de papa Francisc în ultima zi de lucrări.

Adrian Dancă – Cetatea Vaticanului

18 iunie 2018 – Vatican News. Începe marți și se încheie vineri, 22 iunie a.c., la Roma, cea de-a 91-a adunare plenară ROACO (Reuniunea Operelor de Ajutorare a Bisericilor Orientale). Potrivit comunicatului Congregației pentru Bisericile Orientale, lucrările plenarei se desfășoară la Casa Generală a Ordinului iezuit și marchează împlinirea a 50 de ani de la înființarea ROACO.

Miercuri, 20 iunie, în biserica ”Santo Spirito in Sassia”, prefectul Congregației pentru Bisericile Orientale, cardinalul Leonardo Sandri, prezidează Sfânta Liturghie ca mulțumire pentru rezultatele dobândite în cele cinci decenii de activitate ROACO, cerând în același timp mijlocirea Fecioarei Maria pentru reușita lucrărilor din aceste zile. La celebrarea euharistică se va face o pomenire specială a tuturor binefăcătorilor, vii sau răposați, care au susținut proiectele agenției de ajutorare.

Pe agenda lucrărilor figurează în primul rând situația Bisericilor răsăritene catolice din Orientul Mijlociu, acordând o atenție specială comunităților din Turcia, Siria, Irak și din Țara Sfântă. Alături de reprezentanții Bisericilor din aceste țări, este așteptată și intervenția arhiepiscopului Paul Richard Gallagher, secretar pentru raporturile cu statele. În același timp, o sesiune particulară de comunicări este dedicată situației ecleziale din Țara Sfântă, verificând stadiul proiectelor sprijinite cu ajutorul colectei universale din Vinerea Sfântă. Participă la această sesiune de lucrări delegatul apostolic la Ierusalim, mons. Leopoldo Girelli, Custodele Franciscan al Țării Sfinte, Fr. Francesco Patton, O.F.M., și vice-cancelarul Universității din Betleem, Fr. Peter Bray, din congregația Frații Școlilor Creștine. Demn de remarcat este faptul că singura universitate din teritoriile statului Palestina este înființată și administrată de Biserica Catolică.

”Diaspora în Europa din cauza imigrației și provocările pastorației credincioșilor orientali în Europa” este tema dezbaterilor ROACO de joi, 21 iunie a.c., la care și-au anunțat participarea, printre alții, reprezentanții comunităților de rit bizantin, siro-malabarez, caldeu și etiopian prezente în Germania, Austria și alte țări de pe Bătrânul continent. Au fost invitați la această sesiune de lucrări ambasadorul Uniunii Europene pe lângă Sfântul Scaun, Jan Tombinski, și reprezentantul Departamentului pentru promovarea dezvoltării umane integrale, mons. Silvano Maria Tomasi.

Adunarea plenară ROACO se încheie vineri, 22 iunie, cu audiența la Sfântul Părinte.

18 iunie 2018, 13:53