Cine sunt cardinalii români
Adrian Dancă - Cetatea Vaticanului
28 iunie 2018 - Vatican News. Trei sunt până acum cardinalii Bisericii catolice din România: regretații Iuliu Hossu și Alexandru Todea și, în prezent, arhiepiscopul major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preafericirea Sa Lucian Mureșan.
Slujitorul lui Dumnezeu Iuliu Hossu (1885-1970)
Biserica catolică din România are în istoria sa trei cardinali, din care doi au trecut din această lume. Este vorba de slujitorul lui Dumnezeu Iuliu Hossu (1885 - 1970), fost episcop al eparhiei greco-catolice de Cluj-Gherla, care a murit ca deținut politic în 28 mai 1970 la București. Episcopul Iuliu Hossu a fost numit cardinal ”in pectore”, adică fără să i se facă public numele, de către Fericitul Paul al VI-lea în 28 aprilie 1969. Anunțul numirii sale a fost confirmat ulterior de Suveranul Pontif, mai precis pe 5 martie 1973. De amintit, în contextul centenarului, că slujitorul lui Dumnezeu Iuliu Hossu a citit în fața Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 proclamația unirii Transilvaniei cu țara.
Slujitorul lui Dumnezeu Alexandru Todea (1912-2002)
Primul cardinal român a fost însoțit în clipele de pe urmă de episcopul greco-catolic Alexandru Todea (1912-2002), și el deținut politic cu 13 ani de închisoare, ales în clandestinitate conducător al Bisericii Române Unite cu Roma. După căderea comunismului, episcopul Todea a fost recunoscut de Sfântul Scaun și a fost numit arhiepiscop de Făgăraş şi Alba Iulia şi mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-catolică. A fost creat cardinal de Sfântul Ioan Paul al II-lea în 1991 și a murit pe 22 mai 2002, fiind înmormântat în catedrala ”Sf. Treime” din Blaj. Pe fruntea lui îngândurată, Succesorul Sfântului Petru Ioan Paul al II-lea a depus cu venerație un sărut de recunoștință în catedrala Sf. Iosif din Capitală cu ocazia vizitei efectuată în România în zilele 7-9 mai 1999.
Eminența Sa Lucian Mureșan
Al treilea cardinal din istoria Bisericii catolice din România este arhiepiscopul major de Făgăraș și Alba Iulia Lucian Mureșan. Născut în 1931, a fost urmărit de Securitate dar a reușit să fie sfințit preot în clandestinitate în 1964. Numit și instalat episcop de Maramureș în 1986, a continuat să lucreze la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri până la pensie. În 1990 a fost ales și numit de Sfântul Ioan Paul al II-lea episcop de Maramureș, iar din 4 iulie 1994 a devenit arhiepiscop de Făgăraș și Alba Iulia. În 16 decembrie 2005, papa Benedict al XVI-lea a ridicat Biserica Română Unită la demnitatea de arhiepiscopie majoră, bucurându-se de aceleași drepturi pe care le dețin patriarhiile catolice orientale. A fost creat cardinal la consistoriul public din 18 februarie 2012 prezidat de papa Benedict în bazilica Sfântul Petru. Cardinalul Lucian este membru al Congregației pentru Bisericile Orientale.