Versiune Beta

Cerca

Vatican News
2017.11.15 Papa Francesco Lamborghini Vaticano Papa Francisc a lăsat un autograf pe automobilul care i-a fost donat în scop de binefacere 

Vândut la licitație, automobilul Lamborghini donat papei

Acceptând la vremea respectivă donația, Sfântul Părinte și-a exprimat voința ca întreaga sumă pentru care urma să fie vândut automobilul să fie destinată operelor de caritate. Pontiful însuși a cerut ca o parte a sumei să fie destinată proiectelor de ajutorare susținute de asociația Ajutor Bisericii care Suferă în beneficiul comunităților creștine din Irak.

Adrian Dancă - Cetatea Vaticanului

RV 14 mai 2018. ”Un gest al papei Francisc care susține speranța creștinilor din Irak”: cu aceste cuvinte, asociația de drept pontifical «Ajutor Bisericii care Suferă» a comentat vânzarea automobilului Lamborghini donat cu câteva luni în urmă Sfântului Părinte în scop de binefacere. Cunoscutul producător auto i-a donat papei Francisc în luna noiembrie 2017 un Lamborghini care la 12 mai a.c. a fost vândut la licitație la Monaco de Casa Sotheby’s pentru 715 mii de euro.

Acceptând la vremea respectivă donația, Sfântul Părinte și-a exprimat voința ca întreaga sumă pentru care urma să fie vândut automobilul să fie destinată operelor de caritate. Pontiful însuși a cerut ca o parte a sumei să fie destinată proiectelor de ajutorare susținute de asociația Ajutor Bisericii care Suferă în beneficiul comunităților creștine din Irak.

O atenție specială este acordată creștinilor care, după înfrângerea militară a militanților Daesh, se întorc în satele din Câmpia Ninive din care au fost izgoniți de teroriștii islamici. Asociația amintită este deosebit de activă în efortul de ajutorare a creștinilor care se întorc în comunitățile lor din nordul Irakului. În acest sens, a pregătit un ”Plan Marshall” pentru reconstrucție și a contribuit la formarea Comitetului de Reconstrucție în Ninive implicând toate Bisericile din Irak. ”Generozitatea papei Francisc”, se afirmă într-un comunicat de presă al asociației, ”nouă ne aduce întărire, iar în același timp, susține speranța multor frați ai noștri creștini persecutați în Orientul Mijlociu”.

14 mai 2018, 09:40