Papa îndeamnă la rugăciune pentru comuniunea deplină a discipolilor lui Cristos
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
22 ianuarie 2025 – Vatican News. Solidaritatea față de populația din Los Angeles, afectată de recentele incendii, și îndemnul la rugăciune pentru pace în țările răvășite de drama războiului, au inspirat saluturile finale pe care papa Francisc le-a transmis romanilor și pelerinilor de la audiența generală de miercuri, 22 ianuarie a.c., desfășurată în Aula Paul al VI-lea din Cetatea Vaticanului. După recentele cateheze despre ocrotirea copiilor și minorilor, Sfântul Părinte a început miercuri o serie nouă de cateheze, dedicată lui ”Isus Cristos, speranța noastră”.
După cateheză, la salutul adresat pelerinilor de limba italiană, papa a menționat grupurile parohiale, asociațiile și elevii unor licee, precum și surorile congregației ”Fiicele Mariei Neprihănite”, încurajându-le, cu ocazia capitolului general, ”să se abandoneze cu încredere voinței lui Dumnezeu”.
Pelerinilor polonezi, care în aceste zile își exprimă mulțumirea specială față de bunici, papa le-a transmis urarea ca sărbătoarea bunicilor ”să fie o ocazie de a edifica și consolida o nouă alianță între generații. Vă rog”, a continuat papa, ”amintiți-vă în rugăciunile voastre și de persoanele înaintate în vârstă din Ucraina, care trăiesc tragedia războiului”.
Papa a adăugat spontan un salut pentru populația din Los Angeles, după recentele incendii care au devastat întregi cartiere și comunități. ”Fie ca Sfânta Fecioară de la Guadalupe”, a fost urarea papei, ”să mijlocească pentru toți locuitorii pentru ca să fie mărturisitori de speranță prin forța diversității și a fanteziei prin care sunt cunoscuți în lumea întreagă”.
”Să ne rugăm pentru pace: războiul este întotdeauna o înfrângere”, a îndemnat apoi Sfântul Părinte, menționând dramele din Ucraina, Palestina, Israel și Myanmar. ”Ieri [marți – n.r.], am telefonat, după cum fac în toate zilele, la parohia din Gaza. Erau mulțumiți. Acolo, în interior, sunt vreo 600 de persoane, incluzând parohia și colegiul. Mi-au spus: Astăzi am mâncat linte cu pui. Un lucru pe care, în aceste timpuri, nu erau obișnuii să-l facă, [având] numai câteva legume și altele asemenea. Erau mulțumiți. Dar, să ne rugăm pentru Gaza, pentru pace și pentru atâtea alte regiuni din lume. Războiul este întotdeauna o înfrângere. Nu uitați: războiul este o înfrângere. Cine are de câștigat prin războaie? Fabricanții de arme! Vă rog, să ne rugăm pentru pace!”.
Pelerinilor de limba engleză, papa le-a transmis urarea ca ”Jubileul să fie o ocazie de reînnoire spirituală și de creștere în bucuria Evangheliei”. În actuala Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor, pontiful a dat bun venit grupurilor ecumenice din Elveția, Statele Unite și Anglia, invocând asupra tuturor ”darurile dumnezeiești ale înțelepciunii, tăriei și păcii”.
Papa a transmis, de asemenea, un salut către ”persoanele de limba chineză”, încurajându-le să-și exprime întotdeauna cu bucurie credința lor în Cristos”.
Ultimele cuvinte ale papei înainte de binecuvântarea apostolică au fost adresate, ca de obicei, tinerilor, bolnavilor, bătrânilor și soților recent căsătoriți. ”În aceste zile de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, a spus pontiful, ”vă îndemn să-i cerem lui Dumnezeu, Unul și Întreit, deplina comuniune a tuturor discipolilor lui Cristos”. ”Această unitate”, a precizat papa în salutul adresat pelerinilor de limba germană, ”nu este rodul eforturilor noastre, ci un dar pe care trebuie să-l cerem de la Tatăl, pentru ca lumea să creadă în Fiul său unul născut, Cristos Mântuitorul”.