Papa Francisc: Să nu renunțăm la spovadă, este temelia existenței creștine

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
9 martie 2024 – Vatican News. ”Să nu renunțăm la iertarea lui Dumnezeu, la sacramentul Reconcilierii, care nu este o practică de devoțiune, ci fundamentul existenței creștine”: a spus papa Francisc la celebrarea penitențială din cadrul inițiativei spirituale ”24 de Ore pentru Domnul” prezidată vineri, 8 martie a.c., în comunitatea parohiei Sfântul Pius al V-lea din Roma.

La celebrarea penitențială, care a început în jurul orei 16.30, papa Francisc a spovedit vreo zece persoane. La finalul vizitei pastorale, parohul comunității, pr. Donato Le Pera, i-a dăruit papei o copie a frescei intitulată ”Madonna del Riposo”, originalul fiind venerat încă din antichitate într-o capelă din apropierea bisericii parohiale.

"24 de ore pentru Domnul” este o inițiativă de rugăciune și reconciliere, cu mărturisirea sacramentală a păcatelor, relansată de papa Francisc pentru timpul liturgic al Postului Mare și care se celebrează în fiecare an în diecezele din întreaga lume în ajunul celei de-a patra duminici din Postul Mare. Ajunsă, de acum, la cea de-a unsprezecea ediție, manifestarea spirituală din 2024 se desfășoară începând de vineri 8, până sâmbătă, 9 martie, și are ca motto, anul acesta, cuvintele Sfântului Apostol Paul din Scrisoarea către Romani: "Să umblăm într-o viață nouă”. (Rm 6,4).

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, ample pasaje din omilia papei Francisc din biserica parohială Sfântul Pius al V-lea din Roma.

«"Să umblăm într-o viață nouă" (Rom 6,4): așa scria apostolul Paul primilor creștini din această Biserică a Romei. Dar ce este viața nouă despre care vorbește el? Este viața care se naște din Botez, care ne cufundă în moartea și învierea lui Isus și ne face pentru totdeauna fii ai lui Dumnezeu, fii ai învierii destinați vieții veșnice, îndreptați către cele de sus. Este viața care ne duce înainte în identitatea noastră cea mai adevărată, aceea de a fi fii iubiți ai Tatălui, astfel încât orice tristețe și obstacol, orice osteneală și încercare să nu poată prevala asupra acestei minunate realități care ne întemeiază: suntem fii ai Dumnezeului cel bun.

Am auzit că Sfântul Pavel asociază la viața nouă un verb: a umbla. Așadar, viața nouă, începută în Botez, este un drum. Și nu există nici o pensionare în această privință! Nimeni în această călătorie nu se pensionează, se merge mereu înainte. Și, după atâția pași pe drum, poate că am pierdut din vedere viața sfântă care curge în noi: zi după zi, cufundați într-un ritm repetitiv, prinși în mii de lucruri, năuciți de atâtea mesaje, căutăm pretutindeni satisfacții și noutăți, imbolduri și senzații pozitive, dar uităm că în noi curge deja o viață nouă și că, asemenea unor cărbuni aprinși sub cenușă, ea așteaptă să se aprindă și să lumineze întreaga realitate. (...)

Trebuie să căutăm cărbunii aprinși care stau sub cenușă, sub acea cenușă care s-a așezat pe inimă și care ascunde frumusețea din fața sufletului nostru, o ascunde. Atunci Dumnezeu, care în viața nouă este Tatăl nostru, ne apare ca un stăpân; în loc să ne încredințăm Lui, negociem cu El; în loc să-L iubim, ne temem de El. Iar ceilalți, în loc să ne fie frați și surori, ca niște fii ai aceluiași Tată, ne par obstacole și adversari. Există un obicei prost: acela de a-i transforma în adversari pe însoțitorii noștri de drum. Și facem acest lucru atât de des. Defectele aproapelui nostru ni se par exagerate și meritele lor ascunse; cât de des suntem inflexibili cu ceilalți și îngăduitori cu noi înșine! Simțim o forță de nestăvilit pentru a face răul pe care am vrea să-l evităm.

E o problemă pentru toată lumea, dacă până și Sfântul Pavel scrie comunității din Roma: "Nu fac binele pe care-l vreau, ci săvârșesc răul pe care nu-l vreau" (7,19). Și el a fost un păcătos, și noi, de prea multe ori, facem răul pe care nu-l dorim. Altfel spus, după ce am încețoșat fața lui Dumnezeu, am întunecat pe cea a fraților, am întunecat măreția pe care o purtăm în noi, rămânem pe drumul nostru, dar avem nevoie de un nou indicator de drum, de o schimbare de ritm, de o direcție care să ne ajute să regăsim calea Botezului, adică să ne reînnoim frumusețea originară care zace acolo, sub cenușă, să ne reînnoim rostul de a merge înainte. Și cât de des obosim să mergem și pierdem rostul de a merge înainte? Rămânem liniștiți, sau nici măcar liniștiți, dar nemișcați.

Frați, surori, care este calea de urmat pentru a ne întoarce pe drumul noii vieți? Este calea iertării lui Dumnezeu. Iar iertarea divină tocmai asta face: ne înnoiește iarăși, ca și cum am fi abia botezați. Ne curăță pe dinăuntru, readucându-ne la starea de renaștere baptismală: face ca apele proaspete ale harului să curgă din nou în inima uscată de tristețe și prăfuită de păcate. (...) Și aceasta este noua începere a vieții noi: ea a început la Botez și reîncepe de la iertare. Să nu renunțăm la iertarea lui Dumnezeu, la sacramentul Reconcilierii: nu este o practică de devoțiune, ci fundamentul existenței creștine; nu este vorba de a ști să ne spunem bine păcatele, ci de a ne recunoaște păcătoși și de a ne arunca în brațele lui Isus răstignit pentru a fi eliberați; nu este un gest moralist, ci învierea inimii. Domnul înviat ne învie pe noi, pe toți.

Și acum, să ne pregătim pentru a primi viața nouă, să-i mărturisim Domnului că sunt atâtea lucruri vechi în noi, lucruri urâte... Lepra păcatului ne-a pătat frumusețea și atunci să spunem: Isuse, dacă vrei, poți să mă cureți! (cf. Mt 8,2). Cu toții împreună: [toți] "Isuse, dacă vrei, poți să mă cureți!".

De gândul că nu e nevoie de tine în fiecare zi: [toți] Isuse, dacă vrei, poți să mă cureți!
De conviețuirea liniștită cu duplicitatea mea, fără a căuta în iertarea ta calea spre libertate: [toți] Isuse, dacă vrei, poți să mă cureți!
Când intențiile bune nu sunt urmate de fapte, când amân rugăciunea și întâlnirea cu tine: [toți] Isuse, dacă vrei, poți să mă cureți!
Când mă împac cu răul, cu necinstea, cu minciuna, când îi judec pe alții, îi disprețuiesc și îi bârfesc, plângându-mă de toți și de toate: [toți] Isuse, dacă vrei, poți să mă cureți!
Și când mă mulțumesc să nu fac vreun rău, dar nici binele slujind în Biserică și în societate: [toți] Isus, dacă vrei, poți să mă cureți!
Da, Isuse, cred că mă poți curăța, cred că am nevoie de iertarea ta. Isuse, reînnoiește-mă și voi merge iarăși într-o viață nouă. [toți] Isuse, dacă vrei, poți să mă cureți!».