Domnul ne cheamă să ne întoarcem la adevărul vieții: papa Francisc, în Miercurea Cenușii

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
14 februarie 2024 – Vatican News. ”Să ascultăm în acest Post vocea Domnului care nu obosește să ne repete: intră în ascuns, întoarce-te în inima ta”: este îndemnul papei Francisc de la omilia Sfintei Liturghii pe care a prezidat-o în seara de miercuri, 14 februarie 2024, la bazilica paleocreștină Sfânta Sabina de pe Colina Aventinului.

În miercurea numită ”a cenușii” – după ritul specific de la începutul Postului Mare – credincioșii romano-catolici primesc cenușă pe cap în semn de pocăință și întoarcere la Domnul. La fel a făcut și papa Francisc, care nu a luat parte la procesiunea inițială, care a început la biserica Sfântul Anselm și s-a încheiat în bazilica Sfânta Sabina, unde a fost celebrată Sfânta Liturghie din prima zi a Postului Mare.

La omilie, papa Francisc a preluat îndemnul lui Isus din Evanghelie (Mt 6,1-6.16-18) de a trăi viața spirituală cu inima îndreptată spre Dumnezeu, ”care vede în ascuns”, nu spre aparențele acestei lumi, mai ales într-un timp marcat de obsesia platformelor de socializare. ”Viața nu este un teatru”, subliniază papa, ”iar Postul Mare ne invită să coborâm de pe scena prefăcătoriei, să ne întoarcem la inimă, la adevărul despre cine suntem”.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Francisc din Miercurea Cenușii, 14 februarie 2024.

Când dai de pomană, când te rogi, când postești, ai grijă ca aceasta să se facă în ascuns, căci Tatăl tău vede în ascuns (cf. Mt 6,4). Intră în ascuns: acesta este invitația pe care Isus o adresează fiecăruia dintre noi la începutul drumului din Postul Mare.

A intra în ascuns înseamnă a se întoarce la inimă, așa cum avertizează profetul Ioel (cf. Il 2,12). Este o călătorie dinspre exterior către interior, astfel încât tot ceea ce trăim, inclusiv relația noastră cu Dumnezeu, să nu se reducă la ceva exterior, la o ramă fără tablou, la o scoarță a sufletului, ci să se nască din interior și să corespundă mișcărilor inimii, adică dorințelor noastre, gândurilor noastre, sentimentelor noastre, nucleului izvorâtor al persoanei noastre.

Postul Mare ne scufundă apoi într-o baie de purificare și despuiere: vrea să ne ajute să îndepărtăm tot "machiajul", tot ceea ce punem pe noi pentru a părea adecvați, mai buni decât suntem. A ne întoarce la inimă înseamnă a ne întoarce la adevărata noastră ființă și să o prezentăm așa cum este, goală și despuiată, în fața lui Dumnezeu. Înseamnă să privim în interiorul nostru și să conștientizăm cine suntem cu adevărat, să îndepărtăm măștile pe care adesea le purtăm, să încetinim ritmul freneziilor noastre, să îmbrățișăm viața și adevărul despre noi înșine. Viața nu este un teatru, iar Postul Mare ne invită să coborâm de pe scena prefăcătoriei, să ne întoarcem la inimă, la adevărul despre cine suntem. Să ne întoarcem la inimă, să ne întoarcem la adevăr.

De aceea, în această seară, în spirit de rugăciune și umilință, primim cenușă pe cap. Este un gest care vrea să ne readucă la realitatea esențială despre noi înșine: suntem țărână, viața noastră este ca o suflare (cf. Ps 39,6; 144,4), dar Domnul - El și numai El, nimeni altul - nu o lasă să dispară; El adună și plăsmuiește țărâna care suntem pentru ca ea să nu fie risipită de vânturile impetuoase ale vieții și să nu se dizolve în abisul morții.

Cenușa depusă pe capul nostru ne invită să redescoperim secretul vieții. Ea ne spune: atâta timp cât vei continua să porți o armură care îți acoperă inima, să te camuflezi cu masca aparențelor, să afișezi o lumină artificială pentru a te arăta invincibil, vei rămâne gol și arid. Când, în schimb, vei avea curajul de a-ți pleca capul și de a privi înăuntrul tău, atunci vei putea descoperi prezența unui Dumnezeu care te iubește și care te iubește dintotdeauna; armura pe care ți-ai construit-o va fi în sfârșit sfărâmată și vei putea să te simți iubit cu o iubire veșnică.

Soră, frate, eu, tu, fiecare dintre noi, suntem iubiți cu o iubire veșnică. Noi suntem cenușa peste care Dumnezeu a suflat suflarea sa de viață, țărâna pe care El a plăsmuit-o cu mâinile sale (cf. Gen 2,7; Ps 119,73), suntem țărâna din care ne vom ridica la o viață fără de sfârșit pregătită pentru noi în veci (cf. Is 26,19). Și dacă, în cenușa care suntem, arde focul iubirii lui Dumnezeu, atunci descoperim că suntem pătrunși de această iubire și că la iubire suntem chemați: să ne iubim frații pe care îi avem alături de noi, să fim atenți la ceilalți, să trăim compasiunea, să exercităm milostenia, să împărtășim ceea ce suntem și ceea ce avem cu cei care sunt în nevoie. De aceea, milostenia, rugăciunea și postul nu pot fi reduse la practici exterioare, căci sunt căi care ne conduc înapoi la inimă, la esențialul vieții creștine. Ele ne fac să descoperim că suntem o cenușă iubită de Dumnezeu și ne fac capabili să revărsăm aceeași iubire peste "cenușa" atâtor situații cotidiene, pentru ca în ele să se renască speranța, încrederea și bucuria.

Sfântul Anselm din Aosta ne-a lăsat acest îndemn, pe care ni-l putem însuși în această seară: "Fugi pentru câteva clipe de grijile tale, lasă în urmă pentru o vreme gândurile tale tumultoase. Alungă-ți în acest timp grijile care te apasă și lasă deoparte activitățile obositoare. Ocupă-te puțin de Dumnezeu și odihnește-te în El. Intră în interiorul sufletului tău, scoate totul, în afară de Dumnezeu și de ceea ce te ajută să îl cauți și, închizând ușa, caută-l pe El. O, inima mea, spune acum din toată puterea, spune-i acum lui Dumnezeu: Caut fața Ta. Fața Ta, Doamne, eu o caut" (Proslogion, 1).

Să ascultăm, așadar, în acest Post, vocea Domnului care nu obosește să ne repete: intră în ascuns, întoarce-te în inima ta. Este o invitație binefăcătoare, pentru noi care trăim adesea la suprafață, care ne agităm să fim remarcați, care avem mereu nevoie să fim admirați și apreciați. Fără să ne dăm seama, ne trezim că nu mai avem un loc retras în care să ne oprim și să ne apărăm, cufundați într-o lume în care totul, chiar și emoțiile și sentimentele noastre cele mai intime, trebuie să devină "social" - dar cum poate fi social ceea ce nu izvorăște din inimă? - Chiar și cele mai tragice și mai dureroase experiențe riscă să nu aibă un loc ascuns în care să fie păstrate: totul trebuie expus, etalat, pus în mâna pălăvrăgelii de moment. Și aici Domnul ne spune: intră în ascuns, întoarce-te în centrul tău. Chiar acolo, unde locuiesc și atâtea frici, vinovății și păcate, acolo a coborât Domnul, ca să te vindece și să te curețe. Să intrăm în camera noastră interioară: acolo locuiește Domnul, fragilitatea noastră este acceptată și suntem iubiți necondiționat.

Să ne întoarcem, frați și surori. Să ne întoarcem la Dumnezeu cu toată inima noastră. În aceste săptămâni ale Postului Mare, să facem loc rugăciunii de adorație tăcută, în care să rămânem în ascultare în prezența Domnului, asemenea lui Moise, Ilie, Maria și Isus. Ne-am dat seama că am pierdut simțul adorației? Să ne întoarcem la adorație. Să-i deschidem urechea inimii noastre Celui care, în tăcere, vrea să ne spună: "Eu sunt Dumnezeul vostru: Dumnezeul milei și al compasiunii, Dumnezeul iertării și al iubirii, Dumnezeul tandreței și al grijii. [...] Nu te judeca pe tine însuți. Nu te condamna. Nu te respinge pe tine însuți. Lasă ca iubirea mea să atingă cele mai profunde și mai ascunse adâncuri ale inimii tale și să-ți dezvăluie propria ta frumusețe, o frumusețe pe care ai pierdut-o din vedere, dar care îți va deveni din nou vizibilă în lumina milostivirii mele. Domnul ne cheamă: «Vino, vino, lasă-mă să-ți șterg lacrimile și lasă ca gura mea să se apropie de urechea ta și să-ți spună: te iubesc, te iubesc, te iubesc» (H. NOUWEN, In cammino verso l'alba, Brescia 1997, 233).

Frați și surori, să nu ne fie teamă să ne despuiem de învelișurile lumești și să ne întoarcem la inimă, să ne întoarcem la esențial. Să ne gândim la Sfântul Francisc, care, după ce s-a despuiat, l-a îmbrățișat pe Tatăl din ceruri cu toată ființa sa. Să ne recunoaștem ceea ce suntem: țărână iubită de Dumnezeu, țărână îndrăgostită; și, prin El, ne vom naște din nou, din cenușa păcatului, la o viață nouă în Isus Cristos și în Duhul Sfânt.