Papa Francisc, clerului roman: Roma, un pământ al misiunii
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 14 ianuarie 2024. Papa Francisc a sosit puțin după ora 9.00 în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", catedrala Romei, fiind întâmpinat de cardinalul vicar Angelo De Donatis. Rugăciunea de la Ora Medie a fost urmată de salutul cardinalului De Donatis și, apoi, de dialogul dintre preoți și papa Francisc. A fost o întâlnire confidențială, potrivit tradiției întâlnirilor dintre pontif și clerul roman, care s-a încheiat în jurul prânzului. Vorbind despre Roma ca despre "un pământ de misiune", pontiful a lansat un apel la evanghelizare către întreaga comunitate eclezială și a anunțat că va relua vizitele în parohiile Diecezei de Roma, după pauza impusă de pandemie.
Întâlnirea de sâmbătă, 13 ianuarie, a fost precedată de alte trei întâlniri care au avut loc în ultimele luni - întotdeauna cu ușile închise - în prefecturile diecezei, unde papa Francisc a avut ocazia să asculte problemele din teritoriu și să le discute cu preoții din dieceza sa.