Căutare

Arhiepiscopul Rino Fisichella, pro-prefect al Departamentului pentru evanghelizare Arhiepiscopul Rino Fisichella, pro-prefect al Departamentului pentru evanghelizare  (Vatican Media)

Anul rugăciunii. Jubileul din 2025, precedat de o adevărată ”simfonie a rugăciunii”

Marți, 23 ianuarie a.c., a avut loc la Roma o conferință de presă de prezentare a ”Anului rugăciunii”, anunțat de papa Francisc ca pregătire pentru Jubileul din 2025. Departamentul pentru evanghelizare a anunțat, printre altele, apariția unei coloane de publicații despre rugăciune pentru a susține o adevărată ”simfonie a rugăciunii” în anul premergător Jubileului.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
23 ianuarie 2024 – Vatican News
. Departamentul pentru evanghelizare a organizat marți, 23 ianuarie a.c., o conferință de presă pentru a prezenta inițiativele ”Anului rugăciunii”, ca pregătire la Jubileul din 2025, precum și coloana de publicații ”Notițe despre rugăciune”.

La întâlnirea cu jurnaliștii, organizată la Sala de presă a Sfântului Scaun, au intervenit arhiepiscopul Rino Fisichella, pro-prefect al Departamentului pentru evanghelizare (Secția pentru chestiunile fundamentale ale evanghelizării în lume), și secretarul adjunct al Departamentului, mons. Graham Bell. Conferința de presă a fost transmisă în direct, în streaming, cu sonorul original, pe canalul Youtube Vatican News.

Inițiativa de a face din 2024 un ”An al rugăciunii” a fost anunțată de papa Francisc la rugăciunea vesperelor din ultima seară a anului trecut, prezidată în bazilica San Pietro. Creștinul, asemenea Fecioarei Maria -  spunea atunci papa Francisc - este un ”pelerin al speranței”, după cum amintește tema Jubileului din 2025: "Pelerini ai speranței". Pontiful a remarcat că, pe lângă pregătirile practice, este necesar ca Roma să devină în Anul Sfânt un adevărat ”oraș al speranței”, prin ”mărturia comunității ecleziale și civile, o mărturie care, mai mult decât în evenimente, constă în stilul de viață, în calitatea etică și spirituală a coexistenței”. Ținând cont că ”un pelerinaj, mai ales unul solicitant, are nevoie de o bună pregătire”, papa Francisc a anunțat că 2024, ”anul care precedă Jubileul, este dedicat rugăciunii”, luând-o ca învățătoare a rugăciunii pe Sfânta Fecioară Maria. ”Să învățăm de la ea”, îndemna pontiful, ”să trăim fiecare zi, fiecare clipă și fiecare ocupație având îndreptată privirea noastră interioară spre Isus. Bucurii și tristeți, împliniri și necazuri: toate, în prezența și cu harul lui Isus, Domnul, și toate, cu recunoștință și speranță”.

”Anului rugăciunii” a început public la 21 ianuarie a.c., Duminica Cuvântului lui Dumnezeu. La rugăciunea ”Îngerul Domnului” a duminicii, papa a amintit că  ”lunile următoare ne vor conduce la deschiderea Porții Sfinte, prin care vom începe Jubileul. Vă cer să intensificați rugăciunea pentru a ne pregăti să trăim bine acest eveniment de har și să experimentăm pe parcursul său puterea speranței lui Dumnezeu. De aceea, începem astăzi Anul rugăciunii, un an dedicat redescoperirii marii valori și necesității absolute a rugăciunii în viața personală, în viața Bisericii și în lume”.

În intervenția sa, arhiepiscopul Fisichella a amintit referințele papei cu privire la anul 2024 ca ”An al Rugăciunii”, precum și scrisoarea pe care papa i-a transmis-o pe 11 februarie 2022 prin care a mandatat Departamentul pentru evanghelizare cu organizarea și desfășurarea Jubileului. ”Încă de acum”, scria atunci papa Francisc, ”mă bucur la gândul că se va putea dedica anul premergător evenimentului jubiliar, 2024, unei mari ”simfonii” de rugăciune, (...) un an intens de rugăciune în care inimile să se deschidă ca să primească belșugul harului, făcând din Tatăl Nostru, rugăciunea pentru Isus ne-a învățat-o, programul de viață al oricărui discipol al său”.

Din punct de vedere practic, a mai spus arhiepiscopul, ”nu este vorba de un An cu inițiative deosebite, ci mai degrabă, de un moment privilegiat în care să redescoperim valoarea rugăciunii, exigența rugăciunii cotidiene în viața creștină; cum să ne rugăm și, mai ales, cum să educăm la rugăciune astăzi, în epoca culturii digitale, astfel încât rugăciunea să fie eficace și fecundă”.

Dintre mijloacele pe care Departamentul pentru evanghelizare le-a pregătit pentru lunile care urmează, prelatul a menționat mai întâi cele 38 de cateheze pe care papa Francisc le-a prezentat între 6 mai 2020 – 16 iunie 2021, în care se descriu diferitele momente ale rugăciunii. În al doilea rând, arhiepiscopul a anunțat publicarea unei coloane de cărți ”Notițe despre rugăciune”. Acestea reprezintă o contribuție la ceea ce papa a numit ”simfonia rugăciunii”, din moment ce - după cum a scris Sfântul Părinte în introducerea primului volum al coloanei editoriale - ”rugăciunea este respirația credinței, este expresia ei cea mai proprie. Ca un strigăt tăcut care iese din inima celui care crede și se încredințează lui Dumnezeu”.

Anul rugăciunii, a mai adăugat arhiepiscopul Fisichella, ”nu va împiedica” inițiativele fiecărei Biserici locale, fiind marcat de aspirația pe care discipolii i-au adresat-o lui Isus: ”Învață-ne să ne rugăm” (Lc 11,1). ”Într-adevăr”, a încheiat prelatul, ”avem nevoie să învățăm să ne rugăm, iar adevăratul Învățător poate să fie numai el: Isus, Fiul lui Dumnezeu care prin rugăciunea Tatăl Nostru a revoluționat lumea rugăciunii omenești. Motto-ul Învață-ne să ne rugăm este deja o rugăciune care izvorăște din adâncul inimii cu dorința de a fi ascultată. În orizontul acestei rugăciuni de invocație sunt propuse unele instrumente simple și în mare parte realizate zi de zi de comunitățile noastre. Este vorba, așadar, de a sugera din partea noastră forme de rugăciune cunoscute și realizate, dar care în Acest an sunt trăite mai intens și frecvent astfel încât să facă mai stabilă legătura cu Domnul”.

La rândul său, mons. Graham Bell a prezentat pe scurt cele opt volume din coloana ”Notițe despre rugăciune”, publicate în italiană la Editura Librăriei Vaticanului (LEV). Primul volum a fost pus la dispoziția publicului larg chiar marți, având prefața papei Francisc. Semnat de cardinalul Angelo Comastri, volumul este intitulat, în traducere ”A ne ruga astăzi. O provocare de învins” (110 pagini), cu mărturii despre rugăciunea Sfinților Tereza de Lisieux, Francisc din Assisi și Tereza din Calcutta. Alte șapte volume așteaptă lumina tiparului, autorii acestora fiind Gianfranco Ravasi, Juan López Vergara, Paul Murray OP, Antonio Pitta, Călugării Certozini, Catherine Aubin și Ugo Vanni.

”Sunt sigur”, a scris papa Francisc, ”că episcopii, preoții, diaconii, catiheții vor găsi în acest An modalitățile cele mai potrivite pentru a pune rugăciunea la baza vestirii speranței, pe care Jubileul din 2025 își propune să o facă să răsune într-un timp plin de frământări”.

23 ianuarie 2024, 13:02