Căutare

29 noiembrie 2023 - 800 de ani de la confirmarea Regulii bolate a sfântului Francisc (29 noiembrie 1223) 29 noiembrie 2023 - 800 de ani de la confirmarea Regulii bolate a sfântului Francisc (29 noiembrie 1223) 

Papa, franciscanilor: Un timp de renaștere interioară, de reînnoire a mandatului misionar

"Fie ca acest jubileu să fie pentru toți un timp de renaștere interioară, de reînnoire a mandatului misionar al Bisericii, care cheamă la ieșirea în întâmpinarea lumii în care mulți frați și surori așteaptă să fie consolați, iubiți și îngrijiți". Acesta este îndemnul Sfântului Părinte adresat Familiei franciscane în Scrisoarea prilejuită de împlinirea a 800 de ani de la confirmarea Regulii bolate.

Cetatea Vaticanului - A. Mărtinaș
Vatican News - 30 noiembrie 2023. Regula bolată a fraților minori, redactată de sfântul Francisc, a fost confirmată, în 1223, la 29 noiembrie, la Palatul Apostolic de la  Lateran, de papa Onoriu al III-lea. După opt secole de la acel moment, Familia franciscană, ai cărei reprezentanți erau reuniți în bazilica Sfântul Ioan din Lateran, la 29 noiembrie 2023, au primit din partea papei Francisc o Scrisoare de evocare și îndemn.

În Scrisoare, papa Francisc face trimitere la cele trei puncte centrale ale moștenirii spirituale lăsate de sfântul Francisc de Assisi, primul fiind reprezentat de îndemnul a respecta Evanghelia. Scrie papa Francisc: "Este, așadar, urgent să vă întoarceți la temelia unui angajament creștin și baptismal, în măsură să se lase inspirat, în orice alegere, de Cuvântul Domnului: Cristos este punctul central al spiritualității voastre!", Referindu-se la cel de-al doilea punct fundamental - ascultarea față de Biserică - pontiful scrie: "În acea legătură de "ascultare și reverență" față de Papa și față de Biserica Romei, sfântul Francisc a recunoscut un element esențial pentru fidelitatea la chemare și pentru a-l primi pe Cristos în Preasfânta Euharistie; de aceea declară fără ezitare că trebuie să aparții Bisericii". În fine, cel de-al treilea punct se referă la îndemnul a a ieși în lume, în spirit de "fraternitate" și în "minoritate". Scrie papa Francisc: "A merge în lume înseamnă - pentru voi, frați franciscani și surori franciscane - a realiza în mod concret vocația itinerantă într-un stil de fraternitate și de viață pașnică, fără certuri sau dispute nici între voi, nici cu ceilalți, dând dovadă de 'minoritate', cu blândețe și smerenie, proclamând pacea Domnului și încredințându-vă providenței: este un program special de evanghelizare, posibil pentru toți".

​"Dragii mei" - le scrie papa Francisc membrilor Familiei franciscane - pentru a trăi învățăturile Maestrului este necesar să rămânem în Biserică. Francisc manifestă acest lucru în mod decisiv, deoarece la fraza introductivă care descrie voința de a urma sfaturile evanghelice adaugă imediat cuvinte sugestive și singulare prin conținut și limbaj: "Fratele Francisc promite ascultare și reverență față de papa Onoriu și succesorii săi aleși canonic și față de Biserica Romană. Iar ceilalți frați sunt obligați să se supună fratelui Francisc și succesorilor săi" (Regola bollata 1, 2-3).

Papa Francisc evidențiază că, în această legătură de "ascultare și reverență" față de papa și față de Biserica Romei, sfântul Francisc a recunoscut un element esențial pentru fidelitatea la chemare și pentru primirea lui Cristos în Preasfânta Euharistie; de aceea, el declară fără ezitare apartenența sa indispensabilă la Biserică. Ei bine, trăiți spiritul Regulii în ascultare și dialog, așa cum sugerează calea sinodală. Susțineți Biserica cu tenacitate, reparați-o prin exemplu și mărturie, chiar și atunci când pare să fie necesare sacrificii mai mari!

 

 

30 noiembrie 2023, 10:32