Prefață a Papei la cartea (Lev) "Întrebări de la Dumnezeu, întrebări către Dumnezeu"
Cetatea Vaticanului
Vatican News – 29 octombrie 2023. Scrie papa Francisc în prefață: « Isus punea întrebări. Conform Evangheliei după sfântul Ioan, una dintre primele sale fraze a fost întrebarea "Ce căutați?" adresată celor doi ucenici ai lui Ioan Botezătorul care îl urmau. Potrivit evanghelistului Luca, primul cuvânt al lui Isus a fost tocmai o întrebare adresată părinților săi, Iosif și Maria: "De ce mă căutați?". Iar pe cruce, la sfârșitul vieții sale pământești petrecute vestind iubirea lui Dumnezeu, s-a adresat Tatălui cu o întrebare: "Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?". De asemenea, înviat din morți, el s-a prezentat Mariei Magdalena cu o întrebare dublă, directă: "Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?".
Lui Isus îi plăcea să pună întrebări. Pentru că îi plăcea să converseze cu bărbații și femeile din timpul său care se înghesuiau în jurul acestui învățător ciudat care vorbea despre Dumnezeu și despre semănat, despre Împărăția lui Dumnezeu și despre comorile de pe câmp, despre regii care pleacă la război și despre banchete îmbelșugate. Cei care îl ascultau pe Isus au înțeles că discursul său nu era o expunere teatrală retorică, ci un apel la propria inimă, un mod de a se interoga sufletul fiecăruia. O încercare de a pătrunde prin scoarța egoului pentru a lăsa să intre balsamul iubirii.
Această carte, pentru care le mulțumesc autorilor, examinează optsprezece dintre diferitele întrebări pe care Dumnezeu le pune bărbatului și femeii în Biblie și pe care diferite personaje le adresează lui Dumnezeu și lui Isus. Întrebarea este un gest uman, foarte uman: ea dezvăluie dorința de a ști, de a cunoaște, natura fiecăruia dintre noi de a nu se mulțumi cu ceea ce există, ci de a merge mai departe, de a ajunge la ceva, de a aprofunda un subiect. Cel care pune întrebări nu este mulțumit. Cel care pune întrebări este însuflețit de o neliniște care strălucește ca un simptom al vitalității.
Inimile adormite nu pun întrebări. Cei care au răspunsuri la orice nu se întreabă în legătură cu nimic. Cred că au adevărul în buzunar așa cum cineva ar ține un stilou în buzunar, gata să-l folosească. Fericitul Pierre Claverie, episcop în Algeria, dominican ca și autorii acestui text, martir al prieteniei și al dialogului cu frații noștri musulmani, îi plăcea să repete: "Sunt credincios, cred că Dumnezeu există. Dar nu pretind că îl posed, nici prin Isus, care mi-l revelează, nici prin dogmele credinței mele. Dumnezeu nu se posedă. Adevărul nu se posedă".
Iată, această căutare, această dorință, acest dor se concretizează în a pune întrebări, în a avea întrebări, în a asculta întrebările celorlalți. O știm bine: filozofia s-a născut din marile întrebări ale existenței: "Cine sunt eu?", "De ce există ceva și nu nimicul?", "De unde vin?", "Încotro se îndreaptă viața mea?". Iată de ce creștinismul a fost întotdeauna alături de cei care își pun întrebări, pentru că – sunt convins – Dumnezeu iubește întrebările, le iubește cu adevărat. Cred că El iubește întrebările mai mult decât răspunsurile. Pentru că răspunsurile sunt închise, întrebările rămân deschise. Așa cum Dumnezeu – scria un poet – este o virgulă, nu un punct final: virgula trimite la ceva mai mult, trimite discursul mai departe, lasă deschisă posibilitatea de comunicare. Punctul închide discursul, pune capăt discuției, oprește dialogul. Da, Dumnezeu este o virgulă. Și îi plac întrebările.
Această carte ne educă cu privire la importanța cernerii întrebărilor noastre. Cele din Biblie sunt frumoase, provocatoare și ne tulbură. Dumnezeu îl întreabă pe Adam: "Unde ești?". Cel Preaînalt îl întreabă pe Cain: "Unde este fratele tău?". Maria îl întreabă pe înger: "Cum se va întâmpla asta?". Isus îi întreabă pe ai săi: "Cine spuneți voi că sunt?". Și, în cele din urmă, îl provoacă pe Petru: "Mă iubești tu mai mult decât aceștia?". De aceea, a pune întrebări înseamnă a rămâne deschis pentru a primi ceva care ne poate transcende. A da doar răspunsuri înseamnă a rămâne ancorat în propria viziune a lucrurilor.
Întrebările asupra cărora cercetează autorii în paginile Sfintei Scripturi ne transmit și o altă lecție: calitatea și sinceritatea întrebărilor noastre. Există cei care pun întrebări pentru a-l pune pe interlocutor în dificultate și cei care, asemenea unui copil care se adresează părinților, îl ascultă cu sinceritate pe interlocutor, conștienți de faptul că nu știu. Uneori, întrebăm oamenii cu răutate, încercând să punem interlocutorul în pericol – dacă acesta răspunde într-un fel, reputația lui depinde de asta; dacă răspunde altfel, se trădează pe sine. De aceea, autorii analizează și unele întrebări din Biblie care nu sunt atât de sincere pe cât ar trebui să fie orice întrebare.
Cuvântul lui Dumnezeu este de mare învățătură în acest sens, pentru că – așa cum spune sfântul Paul – este o lamă cu două tăișuri și dezvăluie adevărul inimii. Și, în timp ce ne dezvăluie aspectul intim al ființei noastre, Cuvântul se dovedește capabil a fi întotdeauna relevant: în Biblie, Dumnezeu nu vorbește și nu comunică doar bărbaților și femeilor din timpul în care a fost scrisă, ci le vorbește tuturor, și nouă. El vorbește inimilor noastre neliniștite, dacă știm să ascultăm. Întrebările pe care le analizează și le discută autorii sunt încă actuale, ne zguduie până în măduva oaselor chiar și în societatea noastră digitalizată, pentru că sunt cuvintele pe care orice inimă neanesteziată le înțelege ca fiind decisive pentru propria viață: În ce punct al vieții mă aflu? Ce am făcut cu frații și surorile cu care împărtășesc umanitatea? Cum aș putea face ca Dumnezeu să pătrundă în viața mea? Cine este Isus, pentru mine? Cât de mult mă interesează omul care a spus despre sine că este Dumnezeu și care și-a dat viața pentru mine?
Cuvântul lui Dumnezeu încă ne vorbește prin întrebările sale. Dar nu este singurul. Așa cum bine demonstrează această carte, orice cuvânt autentic uman este impregnat de cuvântul divin. Karl Rahner a scris că "autorul ca atare se află sub influența chemării harului lui Cristos și, prin urmare, trebuie să fie un creștin; a fi autor pentru un om este un fapt creștin". Paginile acestei cărți mărturisesc acest lucru: bogăția de referințe literare, poetice și cinematografice indică o abundență expresivă care îmbogățește viziunea noastră asupra credinței. Ele ne fac să înțelegem mai bine afirmația teologului german: atunci când este cu adevărat umană, când este expresia interiorității autentice a ființei umane, expresia artistică devine teofanică, pentru că este în măsură să surprindă esențialul, știe să dea glas harului, este capabilă să comunice misterul. Așa cum în fața unei nopți înstelate sau a unui apus de soare, inima noastră nu poate să nu-l laude pe Dumnezeu, tot așa, în fața unei sonate de Bach sau a unei pagini de Dostoievski, devenim siguri că lumea este bună și că viața noastră are sens. Aceasta este puterea imaginației umane: aceea de a ne pune în comunicare cu divinul.
La final, o subliniere. Această carte este impregnată de umor. Cred că acesta este un element important și un lucru pentru care trebuie să le fim de două ori recunoscători autorilor. În primul rând, pentru că umorul este o expresie umană care se apropie foarte mult de har. Umorul este lejeritate, este blând, înveselește sufletul și ne oferă speranță. Este puțin probabil ca cei care au umor să nu-i placă pe semeni; ei sunt dispuși la generozitate, sunt capabili să se pună în discuție pe ei înșiși. Cineva a scris cu ingeniozitate: "Fericiți sunt cei care reușesc să râdă de ei înșiși, pentru că nu vor rămâne niciodată fără umor". Și, în același timp, umorul, atunci când este experimentat de cel credincios, arată cum credința creștină nu este ceva sumbru sau pedant, nu este învechit sau înjositor. Credința face să strălucească chipul celor care aderă la ea. Evanghelia dăruiește bucurie, bucurie adevărată, nu bucurie efemeră, desigur, ci bucurie adevărată și profundă: cel care crede este fericit, nu are o față de înmormântare. Este o persoană fericită, i se citește pe față!
De aceea, din această carte aud ecoul a trei îndemnuri: ca noi, credincioșii, să rămânem neliniștiți, mereu capabili să punem întrebări și chiar puțin experți în umor.» (traducere de lucru)
Cetatea Vaticanului, 15 septembrie 2023
