Căutare

27. 08.2022: Consistoriul ordinar public de creare a noi cardinali (fotografie din arhivă) 27. 08.2022: Consistoriul ordinar public de creare a noi cardinali (fotografie din arhivă)  (Vatican Media) Editorial

Surpriza Papei Francisc și cardinalii din lume

«Celebrând Consistoriul în septembrie, Papa a dorit ca toată atenția din luna următoare să fie concentrată asupra Sinodului. Semnificative sunt beretele roșii acordate episcopilor de la periferii, dar și includerea nunțiului în Statele Unite.»

ANDREA TORNIELLI

«Era convingerea multora că anul 2023 se va încheia cu un consistoriu pentru crearea de noi cardinali - papa Francisc a ajuns la nouă consistorii în zece ani de pontificat - dar nimeni nu se aștepta la un anunț în luna iulie cu "crearea" a 21 de cardinali la sfârșitul lunii septembrie, în ajunul începerii primului dintre cele două Sinoade privind sinodalitatea. Se întâmplase deja cu un an în urmă, pentru cel de-al optulea consistoriu, celebrat la 27 august 2022.

Parcurgând lista celor 21 de nume, dintre care 18 au sub optzeci de ani și, prin urmare, votează într-un eventual conclav, se pot observa confirmări în cadrul Sfântului Scaun (de exemplu, cei trei noi prefecți ai unor departamente curiale importante, cel al Episcopilor, cel al Bisericilor Orientale și cel pentru Doctrina Credinței) și în lume (de exemplu, noul arhiepiscop de Madrid și cel de Bogotà).

Împreună cu "surprize" care sunt în concordanță cu alegerile făcute până în prezent de Succesorul lui Petru, doi nunți apostolici, electori, constituie noutatea cea mai semnificativă, al cărei precedent trebuie căutat în consistoriul din noiembrie 2016, când a fost creat cardinal Mario Zenari, nunțiu apostolic în Siria, unde a rămas. În acest caz, atât Emil Paul Tscherrig, în vârstă de 76 de ani, nunțiu apostolic în Italia; cât și Christophe Pierre, în vârstă de 77 de ani, nunțiu apostolic în Statele Unite, sunt prelați care se apropie acum de sfârșitul serviciului lor diplomatic. De remarcat în mod deosebit includerea lui Christophe Pierre, un om de mare echilibru, care a jucat și continuă să joace un rol important, colaborând cu papa Francisc în alegerea noilor episcopi pentru Biserica din SUA.

De asemenea, frapantă este alegerea lui Pierbattista Pizzaballa, primul patriarh latin de Ierusalim care primește bereta roșie de cardinal. Biserica "mamă" prin excelență a Orașului Sfânt, Biserica latină din acel Ținut Sfânt care continuă să fie un ținut propice pentru ură, ciocniri și violență, are acum încă un atestat în plus cu privire la implicarea în guvernarea Bisericii universale prin colaborarea cu Papa la care este chemat fiecare nou cardinal.

Semnificative cu privire la atenția la periferii și la Bisericile de la frontire sunt nume precum Stephen Mulla, arhiepiscop de Juba, în Sudanul de Sud, țară vizitată de papa Francisc în luna februarie a anului trecut, precum și pentru Stephen Brislin, arhiepiscop de Cape Town, în Africa de Sud, și Protase Rugambwa, arhiepiscop coadjutor de Tabora, Tanzania: cele trei scaune metropolitane africane vor avea pentru prima dată un cardinal.

De remarcat, de asemenea, includerea printre cardinalii electori a noului episcop de Hong Kong, Stephen Chow Sau-Yan, și a rectorului major al salezienilor, Ángel Fernández Artime. În timp ce printre noii cardinali cu vârste de peste 80 de ani se numără fostul nunțiu și fost secretar al Consiliului Pontifical pentru Pastorația Migranților și Itineranților, Agostino Marchetto, un expert al Conciliului Ecumenic Vatican al II-lea și vârstnicul călugăr capucin argentinian Luis Dri, confesor. Pe ambii, papa Francisc îi cunoștea bine înainte de alegerea sa la Scaunul lui Petru.

Odată cu consistoriul din 30 septembrie, numărul cardinalilor electori în cazul unui conclav va crește la 137. Mult peste plafonul de 120 stabilit de papa Paul al VI-lea, dar care a fost deja depășit în mai multe rânduri, atât de Ioan Paul al II-lea, cât și de Benedict al XVI-lea. Statisticile de la sfârșitul lunii septembrie vor face ca Europa să aibă 53 de cardinali electori (dintre care 15 italieni); 15 cardinali electori din America de Nord (11 din SUA, 4 din Canada); 24 de cardinali electori în America Latină; 19 cardinali electori în Africa; 23 de cardinali electori în Asia și 3 cardinali electori în Oceania. »

 

 

13 iulie 2023, 08:55