Căutare

Papa, la "Angelus": Să fim semănători generoși și bucuroși ai Veștii celei bune

«Să nu uităm niciodată că, atunci când proclamăm Cuvântul, chiar și acolo unde pare că nu se întâmplă nimic, în realitate, Duhul Sfânt este la lucru și Împărăția lui Dumnezeu crește deja, prin și dincolo de eforturile noastre. »

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 16 iulie 2023. Astfel a evidențiat papa Francisc în alocuțiunea care a însoțit rugăciunea antifonului marian "Angelus", de duminică, 16 iulie, din Piața San Pietro.

Pontiful a pornit de la Evanghelia din liturgia duminicii a 15-a de peste an, după sfântul Matei, capitolul 13, care prezintă parabola semănătorului, subliniind frumusețea imaginii "semănătorului" pe care Isus o folosește pentru a descrie darul Cuvântului său.

«Să ne imaginăm o sămânță» – a spus papa Francisc – «este mică, abia vizibilă, dar face să crească plante care dau rod. Așa este Cuvântul lui Dumnezeu; să ne gândim la Evanghelie, o carte mică, simplă și la îndemâna oricui, care produce o viață nouă în cei care o primesc. Așadar, dacă Cuvântul este sămânța, noi suntem pământul: putem să-l primim sau nu. Dar Isus, "bunul semănător", nu obosește să o semene cu generozitate. El cunoaște solul nostru, știe că pietrele nestatorniciei noastre și spinii viciilor noastre (cf. v. 21-22) pot înăbuși Cuvântul, dar speră mereu că putem da roade din belșug» (cf. v. 8).

«Asta face Domnul și asta suntem chemați și noi să facem: să semănăm fără oboseală» - a mai spus pontiful, dând exemplul părinților «care sădesc bunătatea și credința în copiii lor, și sunt chemați să facă acest lucru fără să se descurajeze dacă uneori aceștia par să nu le înțeleagă sau să le aprecieze învățăturile, sau dacă mentalitatea lumii "vâslește împotriva lor".

«Sămânța bună rămâne» –  a asigurat pontiful –  «asta este ceea ce contează, și va prinde rădăcini în timp util». Însă, Sfântul Părinte a atras atenția asupra pericolului reprezentat de cedarea la neîncredere, de renunțarea la semănat, precum fac acei părinți «care și își lasă copiii la mila modei și a telefoanelor mobile, fără să le dedice timp, fără să-i educe, atunci solul fertil se va umple de buruieni».

Pontiful a subliniat și faptul că tinerii, la rândul lor, «pot semăna Evanghelia în brazdele vieții de zi cu zi. De exemplu cu rugăciunea: este o sămânță mică pe care nu o poți vedea, dar cu care îi încredințezi tot ceea ce trăiești lui Isus și astfel El o poate face să rodească. Dar mă gândesc și la timpul pe care îl dedicăm celorlalți, celor mai nevoiași: poate părea pierdut, în schimb este timp sfânt, în vreme ce satisfacțiile aparente ale consumismului și hedonismului te lasă cu mâinile goale. Și mă gândesc la studiu, care este obositor și nu oferă satisfacții imediate, ca și semănatul, dar este esențial pentru a construi un viitor mai bun pentru toți.» 

Papa Francisc s-a oprit și asupra semănătorilor de Evanghelie, referindu-se la «mulți preoți buni, călugări și călugărițe, laici angajați în vestire, care trăiesc și propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu adesea fără succes imediat». Pontiful ne-a îndemnat să nu uităm niciodată că, «atunci când proclamăm Cuvântul, chiar și acolo unde pare că nu se întâmplă nimic, în realitate, Duhul Sfânt este la lucru și Împărăția lui Dumnezeu crește deja, prin și dincolo de eforturile noastre» .

«Așadar» –  a îndemnat – «înainte cu bucurie! Să ne amintim de oamenii care au semănat sămânța Cuvântului lui Dumnezeu în viața noastră: poate că ea a răsărit la ani de zile după ce am întâlnit exemplele lor, dar s-a întâmplat tocmai datorită lor!»

Papa Francisc ne-a îndemnat ca, în lumina considerațiilor sale, să ne întrebăm dacă noi, la rândul nostru, semănăm bine  sau ne preocupăm doar să culegem pentru noi, fără să fi semănat și pentru alții. Să ne întrebăm dacă ne descurajăm sau, dacă, asemenea lui Isus, continuăm să semănăm, chiar dacă nu vedem rezultate imediate.

«Fie ca Maica Preacurată, pe care o venerăm astăzi ca Sfânta Fecioară de pe Muntele Carmel, să ne ajute să fim semănători generoși și bucuroși ai Veștii celei bune»

După rugăciunea "Angelus", papa Francisc i-a salutat pe toți cei prezenți în Piața San Pietro, romani și pelerini din diferite țări.

"Le salut pe surorile misionare ale Sfintei Fecioare Maria a Apostolilor, reunite la Roma pentru Capitlul lor general" – a spus pontiful, adresând, de asemenea, salutul său Comunității "Cenacolo" care "de 40 de ani este un loc de primire și de promovare uman" (...) "Este frumos ceea ce faceți și este frumos că existați! Vă mulțumesc!" – a mai spus Sfântul Părinte.

Succesiv, Sfântul Părinte a amintit că, "în urmă cu optzeci de ani, la 19 iulie 1943, unele cartiere din Roma, în special în cartierul San Lorenzo, au fost bombardate, iar Papa, venerabilul Pius al XII-lea, a vrut să meargă printre oamenii devastați".
"Din nefericire" – a continuat – "chiar și astăzi aceste tragedii se repetă. Cum este posibil acest lucru? Ne-am pierdut memoria? Fie ca Domnul să aibă milă de noi și să elibereze familia umană de flagelul războiului. În special, să ne rugăm pentru dragul popor ucrainean, care suferă atât de mult".

De asemenea, papa Francisc a adresat mulțumiri tuturor parohiilor care desfășoară activități de vară cu copiii și tinerii în această perioadă de vacanță, amintind că, chiar și în Vatican, există un Centru de vară pentru copii.

 

16 iulie 2023, 13:06