Căutare

Preotul italian Iosif Beotti, martir, va fi declarat Fericit Preotul italian Iosif Beotti, martir, va fi declarat Fericit 

Biserica va avea un nou Fericit, preotul martir italian Iosif Beotti (1912-1944)

Papa Francisc a autorizat publicarea decretului de recunoaștere a martiriului îndurat pentru Cristos de preotul italian Iosif Beotti (1912-1944). În aceeași zi, au fost publicate decretele privind virtuțile eroice ale mai multor Slujitori ai lui Dumnezeu.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
20 mai 2023 – Vatican News. Biserica va avea în curând un nou Fericit, preotul martir italian Iosif Beotti, ucis din ură față de credință pe 20 iulie 1944 la Sidolo, în apropiere de Bardi, în Italia. Papa Francisc a autorizat publicarea decretului de recunoaștere a martiriului acestui preot în cadrul audienței acordată sâmbătă, 20 mai a.c., cardinalului Marcello Semeraro, prefect al Departamentului pentru cauzele sfinților. Data beatificării părintelui Iosif Beotti, martir pentru Cristos, va fi anunțată cât de curând de Biserica locală.

Cu ocazia audienței acordată cardinalului Semeraro, papa Francisc a autorizat, de asemenea, publicarea decretelor de recunoaștere a ”virtuților eroice” practicate de mai mulți Slujitori și Slujitoare ale lui Dumnezeu. Este vorba de Simon Mpeke, supranumit Baba Simon, preot diecezan din Camerun (1906-1975), Pedro de la Virgen del Carmen, preot călugăr spaniol din congregația Clericii Regulari Săraci ai Maicii lui Dumnezeu ai Școlilor Religioase (1913-1983), Edda Roda, călugăriță italiancă din congregația Surorile Capucine ale Maicii Rubatto (1940-1996) și Tereza Margarida do Coração de Maria (Maria Luiza Rezende Marques), călugăriță braziliancă din Ordinul Carmelitanelor Desculț (1915-2005).

Decretele aprobate astăzi de papa Francisc recunosc, totodată, ”virtuțile eroice” ale altor patru Slujitori ai lui Dumnezeu: Arnaldo Canepa, credincios laic italian, catihet (1882-1966), Guido Vidal França Schäffer, seminarist brazilian (1974-2009), Maria Cristina Ogier, credincioasă laică italiancă (1955-1974), și Lorena D’Alessandro, credincioasă laică italiancă (1964-1981).

Slujitorii și Slujitoarele lui Dumnezeu pentru care Biserica recunoaște, în urma unei investigații canonice și teologice, gradul eroic al virtuților creștine, pot fi cinstiți de pietatea creștină cu titlul de ”Venerabili” și pot fi invocați în rugăciune pentru diferitele necesități trupești și sufletești. 

20 mai 2023, 13:42