Căutare

Papa Ioan Pail al II-lea în rugăciune (fotografie din arhivă) Papa Ioan Pail al II-lea în rugăciune (fotografie din arhivă)  

Papa Francisc: Ioan Paul al II-lea, obiect al unor insinuări jignitoare și nefondate

"Sigur de interpretarea sentimentelor credincioșilor din întreaga lume, adresez un gând de recunoștință memoriei Sfântului Ioan Paul al II-lea, care este în aceste zile obiect al unor insinuări jignitoare și nefondate."

Cetatea Vaticanului - A. Mărtinaș

Vatican News - 16 aprilie 2023. Cu aceste cuvinte s-a adresat papa Francisc, după rugăciunea "Regina Coeli", credincioșilor, romani și pelerini, mai ales grupurilor de rugăciune care cultivă spiritualitatea Milostivirii Divine, reunite în Duminica Milostivirii Divine, la Sanctuarul Santo Spirito în Sassia, din Roma.

Urări de Paște credincioșilor care sărbătoresc, azi, Învierea Domnului

De asemenea, pontiful a făcut urări de Paște fraților și surorilor care duminică, 16 aprilie, sărbătoresc Învierea Domnului, spunând: "Doresc să-mi exprim apropierea față de toți frații și surorile, mai ales din Orient, care sărbătoresc astăzi Paștele. Dragi frați și surori, Domnul Înviat să fie cu voi și să vă umple de Duhul său Sfânt! Paște fericit tuturor!"

Pontiful nu a ezitat să evidențieze că, din păcate, "în contrast cu mesajul pascal, războaiele continuă și continuă să semene moarte în forme macabre. Să ne întristăm pentru aceste atrocități și să ne rugăm pentru victimele lor, cerându-i lui Dumnezeu ca lumea să nu mai cunoască deznădejdea morții violente din mâinile omului, ci minunea vieții pe care El o dăruiește și o reînnoiește cu harul Său! "

De asemenea, papa Francisc urmărește cu îngrijorare evenimentele care au loc în Sudan, spunând: "Sunt aproape de poporul sudanez, care este deja atât de încercat, și îndemn la rugăciune pentru ca armele să fie depuse și dialogul să prevaleze, pentru ca, împreună, să putem relua calea păcii și a concordiei. "

Domnul să-i ajute să facă pace

"Și" – a continuat pontiful – "mă gândesc, de asemenea, la frații și surorile noastre din Rusia și Ucraina, care sărbătoresc astăzi Paștele. Domnul să le fie aproape și să-i ajute să facă pace."

 

 

16 aprilie 2023, 13:45