Căutare

Parohiile, mai aproape de oameni, fără birocrație: papa Francisc (VIDEO RO)

E nevoie de îndrăzneală pastorală pentru a regândi stilul de viață și de activitate al comunităților noastre pastorale, pentru a diminua birocrația și a fi mai aproape de oameni: spune papa Francisc în mesajul video care însoțește intenția de rugăciune a papei pentru luna februarie din 2023. Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, mesajul video al Sfântului Părinte, subtitrat în limba română.

Cetatea Vaticanului - Adrian Dancă
30 ianuarie 2023 - Vatican News
. Mă gândesc uneori că la intrarea parohiilor noastre ar trebui să punem un afiș: ”Intrarea Liberă” – spune papa Francisc în mesajul video care însoțește intenția de rugăciune a lunii februarie, pregătit de Rețeaua Mondială de Rugăciune a Papei. Pontiful îndeamnă la ”îndrăzneală” pastorală pentru a transforma stilul de viață și activitate al comunităților parohiale, renunțând la birocrație pentru a pune în centru persoanele și darul sacramentelor.

Papa Francisc: Uneori mă gândesc că ar trebui să punem în parohii, la ușă, un afiș care să spună: „Intrarea liberă”. Parohiile trebuie să fie comunități apropiate, fără birocrație, centrate pe persoane și în care să găsești darul sacramentelor.

Trebuie să fie din nou școli de slujire și bunătate, cu ușile mereu deschise față de cei excluși. Și de cei incluși. De toți.

Parohiile nu sunt un club pentru unii, care garantează o anumită apartenență socială. Vă rog, să fim îndrăzneți! Să regândim cu toții stilul comunităților noastre parohiale.

Să ne rugăm pentru ca parohiile, punând comuniunea – comuniunea persoanelor, comuniunea bisericească – în centru să fie din ce în ce mai mult comunități de credință, fraternitate și primire a celor mai nevoiași.

Îndemnul papei Francisc la simplificarea vieții parohiale este publicat cu câteva ore, practic, înainte de călătoria sa apostolică în R. D. Congo și Sudanul de Sud (31 ianuarie - 5 februarie 2023), două țări africane care se confruntă cu diferite crize sociale, politice și umanitare de lungă durată. 

30 ianuarie 2023, 16:02