Căutare

Mesajul Papei Frasncisc pentru Ziua Mondială a Păcii din 2023 Mesajul Papei Frasncisc pentru Ziua Mondială a Păcii din 2023 

Mesajul Papei Francisc pentru Ziua Mondială a Păcii din 2023

„Nimeni nu se poate salva singur. Un nou început, după pandemia de Covid-19, pentru a trasa împreună căi de pace”. Acesta este titlul Mesajului Sfântului Părinte pentru cea de-a 56-a Zi Mondială a Păcii, care se celebrează pe 1 ianuarie 2023. Vă propunem câteva fragmente din Mesaj.

Cetatea Vaticanului – 16 decembrie 2022

Vatican News – 16 decembrie 2022. Prezentarea Mesajului a avut loc la Sala de Presă a Sfântului Scaun, vineri, 16 decembrie, cu participarea cardinalului Michael Czerny S.I., prefect al Departamentului în Slujba Dezvoltării Umane Integrale și a călugăriței Alessandra Smerilli, F.M.A., secretară a aceluiași departament din Vatican.

În cadrul prezentării a fost transmis mesajul video al domnului Maximo Torero, economistul șef al Organizației ONU pentru Alimentație și Agricultură (FAO). De asemenea, Simone Cristicchi – cântăreț, scriitor, autor, regizor și actor de teatru – a interpretat o piesă din repertoriul său muzical.

Inspirându-se din Scrisoarea întâi a Sfântului Paul către Tesaloniceni, capitolul 5, versetele 1,2, în care se spune: „Cât despre timpul și momentul acela, fraților, nu aveți nevoie să vi se scrie, căci voi înșivă știți prea bine că ziua Domnului vine ca un hoț în timpul nopții”, pontiful explică că, prin aceste cuvinte, apostolul neamurilor „îndeamnă comunitatea din Tesalonic să rămână neclintită, cu picioarele și inima bine înfipte în pământ, capabilă să privească cu atenție realitatea și evenimentele istoriei, în așteptarea întâlnirii cu Domnul”. „De aceea” – scrie papa Francisc – „chiar dacă evenimentele existenței noastre par atât de tragice și ne simțim împinși în tunelul întunecat și dificil al nedreptății și al suferinței, suntem chemați să ne păstrăm inima deschisă la speranță, având încredere în Dumnezeu care se face prezent, ne însoțește cu iubire, ne susține în oboseală și, mai ales, ne călăuzește pe cale”.

Oprindu-se asupra perioadei pandemiei de Covid-19 care „ne-a aruncat în toiul nopții, destabilizându-ne viețile obișnuite, perturbându-ne planurile și obiceiurile, răsturnând liniștea aparentă chiar și a celor mai privilegiate societăți, generând dezorientare și suferință, provocând moartea atâtor frați și surori”, pontiful a spus: „Aflată în vârtejul unor provocări bruște și într-o situație care nu era pe deplin clară nici măcar din punct de vedere științific, lumea sănătății s-a mobilizat pentru a ușura durerea atâtor oameni și pentru a încerca să o remedieze, la fel ca și autoritățile politice, care au fost nevoite să ia măsuri considerabile în materie de organizare și de gestionare a urgențelor.”

“Pe lângă manifestările fizice” – a continuat –  “Covid-19 a provocat o stare de rău generală, concentrată în inimile multor indivizi și familii, cu efecte pe termen lung, alimentate de perioadele lungi de izolare și de diverse restricții de libertate. În plus, nu putem uita cum pandemia a atins nervii încordați în ordinea socială și economică, scoțând la iveală contradicții și inegalități. A amenințat siguranța locurilor de muncă ale multora și a agravat singurătatea tot mai răspândită în societățile noastre, în special a celor mai slabi și a celor săraci.”

“Rareori indivizii și societatea progresează în situații care generează un asemenea sentiment de înfrângere și amărăciune” – a subliniat pontiful, explicând că astfel de situații slăbesc eforturile depuse pentru pace și provoacă conflicte sociale, frustrări și violențe de diferite tipuri. “În acest sens” – a continuat – “pandemia pare să fi zguduit chiar și cele mai pașnice regiuni ale lumii noastre, scoțând la iveală nenumărate fragilități.”

“După trei ani, este vremea să ne luăm un timp pentru a pune întrebări, a învăța, a crește și a ne permite să fim transformați, ca indivizi și ca și comunitate; un timp privilegiat pentru a ne pregăti pentru “ziua Domnului” – se mai spune în Mesajul pontifului pentru Ziua Mondială a Păcii.

“Astăzi” – scrie pontiful – “suntem chemați să ne întrebăm: ce am învățat din această situație pandemică? Pe ce căi noi ar trebui să mergem pentru a ne elibera de lanțurile vechilor obiceiuri, pentru a fi mai bine pregătiți, pentru a îndrăzni noul? Ce semne de viață și de speranță ne putem însuși pentru a merge mai departe și a încerca să facem din lumea noastră un loc mai bun?”

“Cu siguranță, după ce am atins cu propriile noastre mâini fragilitatea care caracterizează realitatea umană și existența noastră personală, putem spune că cea mai mare lecție pe care Covid-19 ne-o lasă moștenire este conștientizarea faptului că toți avem nevoie unii de alții, că cea mai mare comoară a noastră, deși și cea mai fragilă, este fraternitatea umană, întemeiată pe filiația noastră divină comună, și că nimeni nu se poate salva singur. Prin urmare, este urgent să căutăm și să promovăm împreună valorile universale care trasează calea acestei fraternități umane. Am învățat, de asemenea, că încrederea acordată progresului, tehnologiei și efectelor globalizării nu numai că a fost excesivă, dar s-a transformat într-o intoxicare individualistă și idolatră, compromițând garanția dorită a dreptății, concordiei și păcii. În lumea noastră, în care ritmul este foarte rapid, foarte des problemele generalizate de dezechilibru, nedreptate, sărăcie și marginalizare alimentează neliniștea și conflictul și generează violență și chiar războaie.

Dacă, pe de o parte, pandemia a scos la suprafață toate acestea, pe de altă parte, am putut face descoperiri pozitive: o benefică întoarcere la umilință; o reducere a anumitor pretenții consumiste; un sentiment reînnoit de solidaritate care ne încurajează să ieșim din egoismul nostru pentru a ne deschide la suferința celorlalți și la nevoile lor; precum și un angajament, în unele cazuri cu adevărat eroic, al atâtor oameni care s-au dedicat astfel încât toată lumea să poată depăși cât mai bine drama urgenței.

Din această experiență a reieșit o conștientizare mai puternică, care îi îndeamnă pe toți, popoare și națiuni, să readucă în centru cuvântul ‘împreună’. Într-adevăr, împreună, în fraternitate și solidaritate, construim pacea, asigurăm dreptatea și depășim cele mai dureroase evenimente. De fapt, cele mai eficiente răspunsuri la pandemie au fost cele în care grupurile sociale, instituțiile publice și private și organizațiile internaționale s-au unit pentru a face față provocării, lăsând deoparte interesele particulare. Numai pacea care vine din iubirea fraternă și dezinteresată ne poate ajuta să depășim crizele personale, sociale și globale.”

 

16 decembrie 2022, 12:03