Căutare

Papa Francisc salută un grup de pelerini la audiența generală din 9 noiembrie 2022 Papa Francisc salută un grup de pelerini la audiența generală din 9 noiembrie 2022 

Papa Francisc, în ”La Stampa”: Îl caut și îl găsesc pe Domnul în Euharistie și în oameni

În contextul vizitei pe care o efectuează la Asti (19-20 noiembrie 2022), papa Francisc a acordat un interviu pentru cotidianul ”La Stampa” din Torino. Papa răspunde la întrebările jurnalistului Domenico Agasso privind rădăcinile sale piemonteze, dar abordează și diverse chestiuni de actualitate, precum conflictele armate și dificultățile tinerilor.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
18 noiembrie 2022 – Vatican News
. ”De mult timp doream să petrec câteva ore împreună cu rudele mele în locurile familiei mele”, a spus papa Francisc într-un interviu acordat cotidianului La Stampa, din Torino, în contextul vizitei pe care sâmbătă și duminică (19-20 noiembrie a.c.) o efectuează la Asti pentru o întâlnire privată cu rudele îndepărtate ale familiei sale și pentru o Sfântă Liturghie în catedrala orașului. 

”Înainte de a deveni papă”, spune în interviu pontiful, ”mergeam deseori în regiunea orașului Asti. Era o obișnuință când veneam la Roma ca provincial al iezuiților din Argentina sau ca arhiepiscop ca să particip la vreun sinod. Cu orice ocazie mergeam în fugă în Piemont ca să-i văd pe verii tatălui meu. Noi suntem foarte legați unii de alții. Cu verișoara mai mare, Carla, ne auzim deseori la telefon. Mâine ne vom regăsi împreună și cu alți cinci veri, iar acest lucru mă copleșește de bucurie”.

La întrebarea jurnalistului Domenico Agasso cu privire la semnificația pe care o reprezintă Piemontul pentru el, papa a răspuns: ”Este limba mea. Când aveam 13 luni, mama a avut al doilea copil. Bunicii locuiau la 30 de metri de casa noastră. Bunica mea venea ca să mă ia, stăteam cu ei, care vorbeau în dialectul piemontez. Se poate spune că m-am trezit la viață în dialectul piemontez”.

Papa a recunoscut că se gândește mult la originile sale piemonteze chiar și acum, când are această misiune, și că repetă deseori în minte două poezii de Nino Costa. Una dintre acestea vorbește de spiritul oamenilor din această regiune (”Rassa nostrana”), ”oameni care nu pierd timpul și nu se tem de efort, care merg să-și caute pâinea în alte țări”, altfel spus, o poezie ”care reprezintă viața bunicii Rosa, femeie tenace. Eu simt că fac parte din acest drum”. Cealaltă poezie este, de fapt, o rugăciune către Fecioara Maria Consolata (“La Consolà”), spunând că este uimit de ”cât de multă tărie, cât mult curaj și câtă credință transmite această poezie!”.

Cât privește bucatele piemonteze, papa a răspuns la întrebarea jurnalistului spunând că cel mai mult îi place așa-numita ”bagna cauda”, dar în același timp a spus că este bucuros de faptul că ”mâncarea și vinurile Piemontului au devenit atât de renumite. Nu trebuie să uităm că mâncarea și vinul au și o valoare culturală și socială, pe lângă ceea ce ele reprezintă în privința locurilor de muncă”. În acest context culinar, papa a reiterat un apel: ”A nu neglija niciodată, niciodată, faptul că există milioane de oameni și copii care mor de foame. Nu putem rămâne indiferenți. Aceasta trebuie să fie o prioritate pentru toți: cine are norocul de a avea hrană în viața de zi cu zi nu trebuie să o risipească – ceea ce este valabil și pentru apă – învățându-i la aceasta și pe copii. Comunitatea internațională este chemată să lucreze pentru a elimina cu adevărat foamea din lume, care este un scandal, o rușine, pe lângă faptul că este o crimă”.

Amplul interviu abordează, de asemenea, chestiuni din actualitatea internațională, conflictele armate din timpurile noastre, provocările cu care se confruntă tinerele generații, apropierea celei de-a zecea aniversări a alegerii sale ca papă, precum și spiritul cu care se raportează la realitatea vârstei înaintate. La întrebarea ”Unde îl căutați și îl găsiți pe Dumnezeu”, papa Francisc a răspuns: ”În rugăciune. Dimineața celebrez Sfânta Liturghie: acolo îl găsesc pe Domnul. Apoi, îl găsesc în ceea ce fac și, mai presus de toate, în oamenii pe care-i întâlnesc, în fiecare dintre voi”.

Interviul a fost publicat în ediția din 18 noiembrie a.c. a cotidianului ”La Stampa” și preluat integral de Vatican News

18 noiembrie 2022, 11:21