Călătoria papei Francisc în Canada, ”un pelerinaj de pocăință”
Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
18 iulie 2022 – Vatican News. Un gest concret de apropiere față de populațiile indigene: astfel consideră, într-un editorial pentru Vatican News, jurnalistul Andrea Tornielli, apropiata și complexa călătorie apostolică pe care papa Francisc o va efectua în Canada în zilele 24-30 iulie 2022.
”Nu s-a mai întâmplat vreodată, în timpul pontificatului său decenal”, notează Tornielli în editorial, ”ca papa Francisc să prezinte o călătorie internațională drept un ”pelerinaj de pocăință”. Chiar această definiție, pe care papa a folosit-o la rugăciunea ”Îngerul Domnului” de duminică, 17 iulie a.c., lasă de înțeles specificitatea apropiatei călătorii în Canada. Nu atât o călătorie într-o țară, nici o vizită care are ca scop principal întâlnirea comunităților catolice, ci mai degrabă un gest concret de apropiere față de populațiile indigene care locuiesc în această țară și care au suferit consecințele atitudinilor colonialiste.
Un rău al colonialismului este reprezentat de tentativa de a șterge culturile indigenilor, concretizată în așa-numitele ”școli rezidențiale”, instituții care au căutat ”educarea” și ”instrucțiunea” fiilor populației băștinașe prin discipline severe, separându-i de familiile lor. Aceste școli, în care se înregistra un indice de mortalitate foarte ridicat, au fost înființate de guvernul canadian, care le finanța, dar gestiunea lor a fost încredințată unor instituții care aparțineau Bisericilor creștine și, prin urmare, unor ordine călugărești catolice.
Parcursul de vindecare și reconciliere a început cu mult timp în urmă, iar o etapă fundamentală a fost întâlnirile care au avut loc la Roma, la finele lunii martie și începutul lunii aprilie din anul curent, când papa Francisc a întâlnit, mai întâi separat și apoi împreună, grupurile Primelor Națiuni (”First Nations”), reprezentanți ai metișilor (”Métis”) și ai etniei Inuit, exprimându-și înaintea lor ”indignarea și rușinea” pentru cele întâmplate. Populațiile indigene s-au simțit primite și, mai ales, ascultate, dar își doreau mult ca Episcopul Romei să viziteze ținuturile lor și să ceară iertare.
Cheia de lectură a călătoriei este, așadar, atitudinea de pocăință care îi va marca momentele de vârf. Este aceeași atitudine pe care, în 2010, a sugerat-o papa Benedict al XVI-lea în fața scandalului abuzurilor în dauna minorilor, aceeași pe care a propus-o Sfântul Ioan Paul al II-lea în timpul Jubileului din 2000 pentru ”purificarea memoriei”; el ceruse atunci ”un gest de curaj și smerenie în a recunoaște lipsurile comise de cei care au purtat și poartă numele de creștin”, pornind de la convingerea că ”în virtutea legăturii care, în trupul mistic, ne unește pe toți unii cu alții, noi toți, deși nu avem o responsabilitate personală și fără a lua locul judecății lui Dumnezeu, singurul care cunoaște inimile, purtăm povara erorilor și vinovățiilor celor care au trăit înaintea noastră”.
A asculta, punându-se în pielea victimelor și a rudelor acestora, a le împărtăși durerea și a o înțelege, a răspunde prin gesturi de apropiere și nu doar prin analize istorice sau impasibilitatea statisticii, este o chestiune profund creștină. Succesorul lui Petru merge ”în numele lui Isus pentru a întâlni și a îmbrățișa” ca păstor al unei Biserici care nu se rușinează să se prezinte smerită și să ceară iertare.
