Papa Francisc în Canada: Vindecarea rănilor și promovarea culturilor indigene

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 28 iulie 2022. „Fie ca răul suferit să constituie un avertisment pentru ca drepturile familiei să nu fie lăsate deoparte în numele nevoilor de producție și al intereselor individuale” – a spus pontiful în discursul adresat la prima întâlnire de la Québec, din 27 iulie.

Făcând referire la politicile de asimilare și emancipare din trecut, „inclusiv la sistemul de școli rezidențiale, care au afectat multe familii indigene, subminându-le limba, cultura și viziunea asupra lumii”, pontiful a amintit că diferite  instituții catolice locale „au fost implicate în acel sistem deplorabil promovat de autoritățile guvernamentale ale vremii, care a separat mulți copii de familiile lor”.

„Pentru aceasta îmi exprim rușinea și durerea și, împreună cu episcopii acestei țări, îmi reînnoiesc cererea de iertare pentru răul comis de atât de mulți creștini împotriva populațiilor indigene. Pentru toate acestea îmi cer iertare. Este tragic atunci când credincioșii, așa cum s-a întâmplat în acea perioadă istorică, se adaptează mai degrabă la conveniențele lumii decât la Evanghelie. Dacă credința creștină a jucat un rol esențial în modelarea celor mai înalte idealuri ale Canadei, caracterizate de dorința de a construi o țară mai bună pentru toți locuitorii săi, este necesar, recunoscându-ne greșelile, să ne angajăm împreună în ceea ce știu că împărtășiți cu toții: promovarea drepturilor legitime ale populațiilor indigene și încurajarea proceselor de vindecare și reconciliere între acestea și populațiilor non-indigene ale țării. Acest lucru este reflectat în angajamentul dumneavoastră de a răspunde în mod corespunzător la apelurile Comisiei pentru adevăr și reconciliere, precum și în atenția pe care o acordați recunoașterii drepturilor popoarelor indigene” – a spus papa Francisc.

„Sfântul Scaun și comunitățile catolice locale” – a continuat pontiful – „nutresc o dorință concretă de a promova culturile indigene, prin căi spirituale specifice și adecvate, inclusiv prin atenția acordată tradițiilor culturale, obiceiurilor, limbilor și proceselor educaționale ale acestora, în spiritul Declarației Națiunilor Unite privind drepturile populațiilor indigene. Dorința noastră este de a reînnoi relația dintre Biserică și populațiile indigene din Canada, o relație marcată atât de o iubire care a dat mari roade, cât și, din păcate, de răni pe care ne străduim să le înțelegem și să le vindecăm. Sunt cu adevărat recunoscător pentru că am întâlnit și am ascultat diferiți reprezentanți ai populațiilor indigene în ultimele luni, la Roma, și pentru că am putut consolida, aici, în Canada, frumoasele relații pe care le-am creat cu acestea. Momentele pe care le-am trăit împreună mi-au lăsat o amprentă și o dorință fermă de a da curs indignării și rușinii noastre față de suferințele îndurate de populațiile indigene, urmând un drum fratern și răbdător, care să fie parcurs cu toți canadienii în conformitate cu adevărul și dreptatea, lucrând pentru vindecare și reconciliere, întotdeauna însuflețiți de speranță”.

„Acea ‚istorie de suferință și dispreț’, care provine dintr-o mentalitate colonizatoare, ‚nu este ușor de vindecat’ – a mai spus pontiful, evidențiind că acest trecut „ne avertizează că ‚colonizarea nu se oprește, ci, în unele zone, se transformă, se maschează și se ascunde’” (Exortația apostolică „Querida Amazonia”, 16). „Acesta este cazul colonizărilor ideologice” – a explicat Sfântul Părinte, adăugând: „Dacă la un moment dat mentalitatea colonialistă a neglijat viața concretă a popoarelor, impunând modele culturale prestabilite, nici astăzi nu lipsesc colonizările ideologice care contrastează realitatea existenței, sufocând atașamentul natural față de valorile popoarelor, încercând să le dezrădăcineze tradițiile, istoria și legăturile religioase. Este o mentalitate care, presupunând că a depășit ‚paginile întunecate ale istoriei’, face loc unei anulări culturale care evaluează trecutul doar în funcție de anumite categorii actuale. Astfel se instaurează o modă culturală care uniformizează, uniformizează totul, nu tolerează diferențele și se concentrează doar asupra momentului prezent, asupra nevoilor și drepturilor indivizilor, neglijând adesea îndatoririle față de cei mai slabi și mai fragili: săraci, migranți, bătrâni, bolnavi, copii pe cale să se nască... Ei sunt cei uitați în societățile bogate; ei sunt cei care, în indiferența generală, sunt aruncați ca frunzele uscate pentru a fi arse”.