La Maskwacis, în Canada, papa cere iertare pentru gesturile incompatibile cu Evanghelia

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
25 iulie 2022 – Vatican News. Papa Francisc a ajuns în Canada pentru a întâlni populațiile indigene și a cere iertare înaintea acestora pentru abuzurile de diferite feluri îndurate în așa-numitele ”Școli Rezidențiale”, înființate de guvernul canadian și încredințate unor instituții religioase de diferite confesiuni. O parte din acestea au fost date în administrație unor organizații și ordine călugărești catolice.

În prima zi efectivă a călătoriei sale în Canada, papa Francisc abordează fără echivoc drama victimelor și a urmașilor acestora. O dovedesc cele două întâlniri, de la Maskwacis și Edmonton, în cadrul cărora papa cere iertare pentru atitudinile incompatibile cu Evanghelia. Vă oferim mai jos, în traducerea noastră de lucru, un editorial transmis din Canada de jurnalistul italian Andrea Tornielli, directorul editorial Vatican News.

A cere iertare pentru atitudini incompatibile cu Evanghelia
Andrea Tornielli

A fost chiar prima întâlnire a călătoriei. În primele cuvinte rostite de Francisc pe pământul canadian sunt cuprinse deja inima mesajului său și rațiunile care l-au adus până aici, în ciuda evidentelor probleme persistente de deambulare. După ce s-a rugat în tăcere în cimitirul populațiilor indigene din Maskwacis, în biserica ”Fecioara Maria a Celor Șapte Dureri”, papa a vorbit la ”Bear Park Pow-Wow Grounds” în fața unei delegații a capilor indigeni care au venit din toată țara.

”Sunt aici”, a spus pontiful, ”pentru că primul pas al acestui pelerinaj de pocăință în mijlocul vostru este să vă reînnoiesc cererea de iertare și să vă spun, din toată inima, că sunt profund îndurerat. Cer iertare pentru felurile în care, din păcate, mulți creștini au susținut mentalitatea colonizatoare a puterilor care au asuprit popoarele indigene. Sunt îndurerat. Cer iertare, în special, pentru felurile în care mulți membri ai Bisericii și ai comunităților religioase au cooperat, inclusiv prin indiferență, la acele proiecte de distrugere culturală și de asimilare forțată a guvernelor epocii, care a avut punctul culminant în sistemul școlilor rezidențiale”.

Erau școli pe care guvernul le-a vrut și le-a finanțat, dar multe dintre acestea erau administrate de Bisericile creștine. Mii de copii, smulși din sânul familiei, au îndurat în aceste școli ”abuzuri fizice și verbale, psihologice și spirituale”. Mulți au murit în aceste școli, din cauza igienei insuficiente și a bolilor.

Există o judecată de valoare fără echivoc în cuvintele rostite de Episcopul Romei, primit de popoarele originare care l-au așteptat să vină. ”Ceea ce credința creștină ne spune este că a fost vorba de o eroare devastatoare, incompatibilă cu Evanghelia lui Isus Cristos”. Chiar în timpul colonialismului la propriu vorbind, ca și mai târziu, când mentalitatea occidentală a continuat să înrâurească în politicile și atitudinile exemplificate în școlile rezidențiale, era posibil a înțelege care era calea Evangheliei. Chiar și în acele timpuri, în ciuda condiționărilor istorice și culturale, era posibil a discerne și a înțelege că tradițiile indigene trebuiau primite, nu anihilate; că credința trebuia propusă în diversele culturi indigene, nu impusă prin distrugerea lor.

Violențele de care creștinii au fost răspunzători în decursul secolelor au fost deja judecate de mărturia lui Isus, care a învățat la a iubi, nu la a urî, rămânând chiar nemișcat pe cruce ca victimă inocentă, împărtășind durerea tuturor celor care au fost victime în decursul istoriei. Chiar și în epoca în care distrugerea culturală și asimilarea au fost comise, era posibilă, așadar, o atitudine diferită: e îndeajuns a ne gândi la exemplele străvechi de evanghelizare care respectau culturile originare, după cum dau mărturie așa-numitele ”reducciones” din Paraguay sau atitudinea părintelui Matteo Ricci în China. De aceea, e just a cere iertare și a face aceasta – cum ne arată papa – cu o atitudine de umilință și de ascultare, cu conștiința ca există răni pentru vindecarea cărora nu sunt îndeajuns secolele, după cum o dovedesc cuvintele popoarelor originare din Canada.

Desigur, ar fi o eroare a nu vedea și binele pe care, în tăcere, l-au făcut numeroșii misionari și misionare de-a lungul veacurilor în aceste ținuturi. Dar singurul răspuns creștin la ceea ce s-a întâmplat nu constă în exercițiul detalierii și al analizei istorice. În fața celui care afirmă că încă mai simte în trupul său durerea pentru cele întâmplate, a celui care i-a pierdut pe cei dragi fără a afla nici măcar unde au fost îngropați, unul nu poate decât să rămână în tăcere, să se roage, să asculte, să îmbrățișeze și să ceară iertare. Așa cum ne învață bătrânul pontif în căruciorul cu rotile.