Căutare

La papa Francisc, membrii asociației ”Santa Marta Group” La papa Francisc, membrii asociației ”Santa Marta Group” 

Papa Francisc: Victimele traficului cu ființe umane au nevoie de vindecare și reintegrare

Joi, 19 mai 2022, Sfântul Părinte a primit în audiență membrii asociației ”Santa Marta Group” care contribuie la combaterea traficului cu ființe umane. Papa a mulțumit pentru eforturile depuse pe planul prevenirii, dar a îndemnat, de asemenea, la o mai mare atenție cu privire la vindecarea trupească și sufletească a victimelor, precum și la reintegrarea lor în comunitatea umană.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
19 mai 2022 – Vatican News. Sfântul Părinte a primit azi în audiență membrii asociației ”Santa Marta Group”, din care fac parte lideri ai forțelor de ordine, organizații non guvernamentale, civile și religioase pentru a împărtăși competențele, experiențele și cele mai bune practici în vederea prevenirii și combaterii traficului cu ființe umane și a modernelor forme de sclavie.

Mulțumind pentru eforturile depuse în eradicarea acestei activități criminale, care încalcă demnitatea și drepturile omului, în special ale copiilor și femeilor, papa a remarcat că traficul cu ființe umane ”lasă efecte de lungă durată asupra victimelor și a societății”. Este necesar, de aceea, ca printr-o colaborare efectivă pe plan internațional, să se găsească ”forme eficace cu scopul de a pune capăt acestui flagel și pentru a face astfel încât victimele să primească îngrijirile necesare, atât la nivel trupesc, cât și spiritual”.

Din păcate, a adăugat Sfântul Părinte, ”continuă să se răspândească forme moderne de sclavie, chiar și în regiunile cele mai dezvoltate ale lumii. Sper ca lupta împotriva traficului cu ființe umane să acorde o mai mare considerație și unei serii de realități mai ample, precum folosirea responsabilă a tehnologiei și a social media și necesitatea unei viziuni etice reînnoite a vieții politice, economice și sociale, centrată nu pe profit, ci pe persoana umană”.
Papa Francisc: ”În această privință, aș vrea să amintesc, de asemenea, necesitatea esențială de a susține, a însoți și a reintegra victimele traficului cu ființe umane în comunitățile noastre și de a le asista în procesul de vindecare și de recuperare a autostimei. Deși atare îndatorire este îndrăzneață, vă încurajez să perseverați în eforturile voastre menite să susțină demnitatea conferită de Dumnezeu fiecărei persoane și să apere drepturile umane fundamentale ale celor care, din nefericire, sunt deseori uitați și nu au voce. Biserica a fost întotdeauna recunoscătoare pentru orice expresie de caritate fraternă și de îngrijire arătată față de cei care au fost reduși în sclavie și exploatați, pentru că, în acest fel ,milostivirea lui Dumnezeu devine vizibilă și țesutul societății este întărit și reînnoit”.

19 mai 2022, 11:52