Căutare

Mesajul papei Francisc la Statele Generale privind natalitatea Mesajul papei Francisc la Statele Generale privind natalitatea 

Mesajul papei Francisc la Statele Generale privind natalitatea

Într-un mesaj trimis Statelor Generale ale natalității, eveniment aflat la a doua ediție, papa Francisc amintește că este o “miopie” faptul nu vedea problema denatalității și că trebuie să acordăm atenție condiției de sărăcie care o generează.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 13 mai 2022. “O urgență socială”. Sfântul Părinte folosește cuvinte directe pentru a defini problema denatalității, numind-o “o chestiune foarte urgentă” care trebuie abordată, deoarece nașterea de puțini copii, mai ales în Occident, pune în pericol viitorul. Pontiful a evidențiat acest aspect într-un mesaj de salut transmis participanților la cea de-a doua ediție a Statelor Generale privind natalitatea, cu desfășurare în Sala “Auditorium Conciliazione”, din Roma, în zilele de 12 și 13 mai,  evenimentul fiind organizat de Fundația pentru Natalitate, cu contribuția Forumului Asociațiilor Familiale din Italia.

„Există o periferie existențială în Occident care nu este imediat vizibilă” – scrie papa Francisc, referindu-se la femeile și bărbații care își doresc un copil, dar nu reușesc să realizeze visul unei familii. „Astfel” – a continuat – „ei coboară ștacheta dorinței și se mulțumesc cu substitute mediocre, cum ar fi afacerile, autoturismul, călătoriile, custodia geloasă a timpului liber... Frumusețea unei familii bogate în copii riscă să devină o utopie, un vis greu de realizat.”

„Aceasta este o nouă sărăcie care mă sperie” – a reliefat pontiful, subliniind sărăcia reprezentată de cei care nu mai au în inimă dorința de fericire, de cei care se resemnează ajungând „să-și dilueze cele mai mari aspirații”, de cei care „se mulțumesc cu puțin și nu mai speră la lucruri mărețe”.

„Da, este o sărăcie tragică, pentru că afectează ființele umane în cea mai mare bogăție a lor: aducerea pe lume a unor vieți pentru a le îngriji, transmiterea cu dragoste a existenței pe care au primit-o de la alții” – se mai spune în mesaj, pontiful atrăgând atenția asupra pericolului unei astfel de atitudini mioape. Exprimându-și aprecierea față de titlul inițiativei –  „Se poate face” – Sfântul Părinte l-a definit un titlu „care nu demisionează”, al acelora „care speră împotriva speranței, împotriva cifrelor care se înrăutățesc inexorabil de la an la an”.

„Dragi prieteni, lucrurile se pot schimba dacă lucrăm împreună, fără teamă, mergând dincolo de interesele partizane și de barierele ideologice. De aceea, sper că la toate nivelurile – instituțional, mediatic, cultural, economic și social – să fie promovate, îmbunătățite și implementate politici concrete de relansare a natalității și a familiei” – se mai spune în Mesajul transmis de papa Francisc participanților la cea de-a doua ediție a Statelor generale privind natalitatea.  

 

13 mai 2022, 11:02