Papa Francisc: Duioșia suverană a lui Dumnezeu în relație cu suferința lui Iob

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 18 mai 2022. Pornind de la fragmentul final al Cărții lui Iob, în care „Dumnezeu ia în sfârșit cuvântul”, pontiful evidențiază modul surprinzător în care Dumnezeu îi arată lui Iob gloria sa, „dar fără să-l strivească, dimpotrivă, cu o duioșie suverană”.

„Trebuie să citim bine paginile acestei cărți fără prejudecăți și clișee, pentru a înțelege forța strigătului lui Iov” către Dumnezeu care „îi mustră pe prietenii lui Iob, care aveau pretenția de a le ști pe toate, despre Dumnezeu și despre suferință, și care, veniți să-l consoleze pe Iob, au sfârșit prin a-l judeca cu schemele lor preconstituite. Dumnezeu să ne ferească de acest pietism ipocrit și prezumțios!” – a spus pontiful, amintind cuvintele prin care Dumnezeu se exprimă față de prietenii lui Iob: „Mânia mea s-a aprins împotriva [voastră] [...] pentru că nu ați vorbit cu mine ceea ce este drept ca slujitorul meu Iob [...] El se va ruga pentru tine, ca să nu-ți pedepsesc nebunia față de el, pentru că nu ai vorbit cu dreptate despre mine ca robul meu Iob (42,7-8)”

Oprindu-se asupra declarației lui Dumnezeu care „ne surprinde”, prin „paginile înflăcărate ale protestului lui Iob”, totuși – după cum spune Domnul – „Iob a vorbit bine, pentru că a refuzat să accepte că Dumnezeu este un ‚Persecutor’ și, ca răsplată, Dumnezeu îi dă înapoi lui Iob de două ori mai mult din toate bunurile pe care le-a avut, după ce îi cere să se roage pentru prietenii săi care au judecat cu răutate.

„Punctul de cotitură al convertirii credinței are loc chiar în momentul culminant al izbucnirii lui Iob, când spune: „Eu știu că răscumpărătorul meu este viu și că, în cele din urmă se va ridica peste țărână. După ce îmi vor roade această piele a mea, fără carnea mea îl voi vedea pe Dumnezeu. Eu îl voi vedea și ochii mei vor privi, și nu altcineva. Rărunchii mei se sfârșesc în mine”.

„Istorisirea din Cartea lui Iob – a explicat pontiful – reprezintă în mod dramatic și exemplar ceea ce se întâmplă cu adevărat în viață. Adică, faptul că încercări prea grele, disproporționate față de micimea și fragilitatea umană, se abat asupra unei persoane, a unei familii sau a unui popor”, unii oameni fiind copleșiți cu numeroase greutăți care par cu adevărat excesive și nedrepte.

„Cu toții am cunoscut astfel de oameni” – a continuat. „Am fost impresionați de strigătul lor, dar am fost, de asemenea, adesea impresionați de fermitatea credinței și a iubirii lor. Mă gândesc la părinții copiilor cu dizabilități grave, la cei care trăiesc cu o infirmitate permanentă sau la membrul familiei de alături... Situații adesea agravate de penuria de resurse economice. În anumite momente ale istoriei, aceste mormane de poveri par să se adune. Este ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani cu pandemia de Covid-19 și ceea ce se întâmplă acum cu războiul din Ucraina.

Și, se întreabă pontiful: Putem justifica aceste "excese" ca fiind o raționalitate superioară a naturii și a istoriei? Putem să le binecuvântăm religios ca răspuns justificat la vina victimelor, care le-au meritat? Nu putem. Există un fel de drept al victimei de a protesta, în fața misterului răului, un drept pe care Dumnezeu îl acordă tuturor, de fapt. El însuși este cel care inspiră, până la urmă. "Tăcerea" lui Dumnezeu în primul moment al dramei înseamnă acest lucru. Dumnezeu nu se ferește de confruntare, dar la început îi lasă lui Iob o cale de ieșire pentru protestul său. Poate că, uneori, ar trebui să învățăm acest respect și această duioșie de la Dumnezeu – a spus papa Francisc.

În cadrul saluturilor, adresându-se credincioșilor și pelerinilor vorbitori ai limbii italiene, pontiful și-a îndreptat gândul către cei în vârstă, către bolnavi și către cuplurile care s-au unit de curând în taina căsătoriei.