Un Copil ni s-a născut și toate sunt date peste cap: papa Francisc, în Noaptea de Crăciun (TEXT)

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
24 decembrie 2021 – Vatican News. ”Cel care îmbrățișează universul are nevoie să fie ținut în brațe. El, care a făcut soarele, trebuie să fie încălzit. Pâinea vieții trebuie să fie hrănită. Creatorul lumii este fără casă. Astăzi, toate se dau peste cap”: a spus papa Francisc la omilia Sfintei Liturghii din Noaptea de Crăciun, celebrată la ora Romei 19.30 în bazilica San Pietro. Sâmbătă, 25 decembrie, papa transmite la ora 12.00 tradiționalul mesaj ”Urbi et Orbi” – Cetății și Lumii.

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, omilia papei Francisc din Noaptea de Crăciun:

«În noapte se aprinde o lumină. Un înger se arată, slava Domnului îi învăluie pe păstori și, în cele din urmă, vine vestea așteptată de veacuri: ”Astăzi vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul” (Luca 2,11). Este surprinzător, însă, cea ce adaugă îngerul. El arată păstorilor cum să-l afle pe Dumnezeu venit pe pământ: ”Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și culcat în iesle” (v. 12). Iată semnul: un copil. Aici e totul: un copil în crunta sărăcie a unei iesle. Nu mai există lumini, străluciri, coruri de îngeri. Numai un copil. Nimic altceva, după cum a profețit Isaia: ”Un copil ni s-a născut” (9,5).

Evanghelia insistă asupra acestui contrast. Relatează nașterea lui Isus începând cu Cezar August, care face recensământul întregului pământ: îl arată pe primul împărat în măreția lui. Dar, imediat după aceasta, ne duce la Betleem, unde nu este nimic măreț: numai un copil sărac înfășat, cu păstori în jurul lui. Acolo este Dumnezeu, în micime. Iată mesajul: Dumnezeu nu se urcă pe măreție, dar se coboară în micime. Micimea este calea pe care a ales-o ca să ajungă la noi, ca să ne atingă inima, ca să ne mântuiască și să ne ducă din nou la ceea ce contează.

Frați, surori, zăbovind în fața ieslei, să ne uităm înăuntru: să mergem dincolo de lumini și decorațiuni ca să-L contemplăm pe Prunc. În micimea lui este Dumnezeu cu totul. Să-L recunoaștem: ”Pruncule, Tu ești Dumnezeu, Dumnezeu-copil!”. Să ne lăsăm pătrunși de această uimire scandaloasă. Cel care îmbrățișează universul are nevoie să fie ținut în brațe. El, care a făcut soarele, trebuie să fie încălzit. Blândețea în persoană are nevoie să fie alintată. Iubirea nemărginită are o inimioară, care zvâcnește încetișor. Cuvântul veșnic este fără grai, nefiind în stare să vorbească. Pâinea vieții trebuie să fie hrănită. Creatorul lumii este fără casă. Astăzi, toate se dau peste cap: Dumnezeu vine în lume mic. Măreția lui se oferă în micime.

Iar noi să ne întrebăm: știm să primim această cale a lui Dumnezeu? Este provocarea Crăciunului: Dumnezeu se revelează, dar oamenii nu-L înțeleg. El se face mic în ochii lumii, iar noi continuăm să căutăm măreția în felul lumii, poate chiar în numele său. Dumnezeu se înjosește, iar noi vrem să urcăm pe piedestal. Cel preaînalt arată umilința, dar noi pretindem aparența. Dumnezeu merge în căutarea păstorilor, a celor invizibili, dar noi căutăm vizibilitatea. Isus se naște ca să slujească, iar noi ne petrecem anii urmărind succesul. Dumnezeu nu caută tărie și putere, El cere gingășie și micime lăuntrică. Iată ce să-i cerem lui Isus la Crăciun: harul micimii. ”Doamne, învață-ne să iubim micimea. Ajută-ne să înțelegem că este calea pentru adevărata măreție!”.

Dar ce înseamnă, concret, a primi micimea? Mai întâi de toate, a crede că Dumnezeu vrea să vină în lucrurile mici ale vieții noastre, vrea să locuiască în realitățile de fiecare zi, în gesturile simple pe care le facem acasă, în familie, la școală, la muncă. Viața noastră obișnuită este locul în care vrea să realizeze lucruri neobișnuite. Acesta este un mesaj de mare speranță: Isus ne invită să punem în valoare și să redescoperim lucrurile mici ale vieții. Dacă acolo El este cu noi, ce ne lipsește? Să lăsăm în urmă, așadar, regretele pentru măreția pe care n-o avem, să renunțăm la a ne plânge și a pune botul, la lăcomia care ne lasă nemulțumiți!

Dar este mai mult decât atât. Isus nu dorește să vină numai în micile lucruri ale vieții noastre, dar și în micimea noastră: în momentele în care ne simțim slabi, fragili, nepotriviți, poate chiar greșiți. Soră, frate, dacă, așa cum era la Betleem, întunericul nopții te înconjoară, dacă simți în jurul tău o indiferență rece, dacă rănile pe care le ai în suflet strigă: ”Tu nu contezi mare lucru, nu ai nicio valoare, nu vei fi iubit niciodată așa îți dorești”, Dumnezeu răspunde în această noapte. În această noapte, El îți spune: ”Te iubesc așa cum ești. Micimea ta nu mă înspăimântă, slăbiciunile tale nu mă neliniștesc. M-am făcut mic pentru tine. Ca să fiu Dumnezeul tău am devenit fratele tău. Iubite frate, iubită soră, nu te teme de mine, dar regăsește în mine măreția ta. Îți sunt aproape și doar atât îți cer: ai încredere în mine și deschide-mi inima!”.

A primi micimea mai înseamnă ceva: a-L îmbrățișa pe Isus în cei mici de astăzi. A-L iubi, altfel spus, în cei din urmă, a-L sluji în cei săraci. Ei sunt cei mai asemănători cu Isus, care s-a născut sărac. În ei El vrea să fie cinstit. În această noapte de iubire, o singură teamă să ne vină: a răni iubirea lui Dumnezeu, a-L răni disprețuindu-i pe cei săraci prin indiferența noastră. Ei sunt preferații lui Isus, cei care ne vor primi într-o zi în Cer. O poetă a scris: ”Cine nu a găsit Cerul aici, jos, îl va rata acolo sus” (E. Dickinson, Poems, P96-17). Să nu pierdem din vedere Cerul, să avem grijă de Isus acum, dându-i o mângâiere în cei nevoiași pentru că în ei s-a identificat.

Să mai privim o dată la iesle și să vedem că Isus, la naștere, este înconjurat de cei mici, de cei săraci. Cine sunt ei? Păstorii. Erau cei mai simpli și au fost cei mai aproape de Domnul. L-au aflat pentru că ”trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii” (Luca 2,8). Stăteau acolo ca să lucreze, pentru că erau săraci și viața lor nu avea program de lucru, dar depindea de turmă. Nu puteau să trăiască după cum și unde voiau, dar se organizau în funcție de cerințele oilor de care aveau grijă. Isus se naște acolo, aproape de ei, aproape de cei uitați ai periferiilor. Vine acolo unde demnitatea omului este pusă la încercare. Vine să-i înnobileze pe cei excluși și lor li se descoperă mai întâi de toate, nu unor personaje culte și importante, ci unor oameni săraci care lucrau. Dumnezeu, în această noapte, vine să copleșească cu demnitate asprimea muncii. Ne amintește cât de important este a da demnitate omului prin muncă, dar și a da demnitate muncii omului, pentru că omul este domnul, nu sclavul muncii. În ziua Vieții, să repetăm: să nu mai moară nimeni la locul de muncă! Să ne angajăm pentru aceasta.

Să mai privim o ultimă dată la iesle, lărgind privirea până la marginile ei, unde se întrezăresc magii, în pelerinaj pentru a i se închina Domnului. Privim și înțelegem că în jurul lui Isus toate se recompun în unitate: nu mai sunt doar cei din urmă, păstorii, dar și cei docți și cei bogați, magii. La Betleem stau împreună săracii și bogații, cei care se închină, cum sunt magii, și cei care lucrează, cum sunt păstorii. Toate se reunesc atunci când în centru este Isus: nu ideile noastre despre Isus, dar El, Cel viu. Atunci, dragi frați și surori, să ne întoarcem la Betleem, să ne întoarcem la origini, la esențialul credinței, la prima iubire, la închinare și caritate. Să ne uităm la magii care peregrinează și, ca Biserică sinodală, pe cale, să mergem la Betleem, unde Dumnezeu este în om și omul în Dumnezeu; unde Domnul este primul loc și este adorat; unde cei din urmă ocupă locul cel mai aproape de El; unde păstorii și magii stau împreună într-o fraternitate mai tare decât orice clasament. Dumnezeu să ne acorde harul de a fi o Biserică adoratoare, săracă și fraternă. Acesta este esențialul. Să ne întoarcem la Betleem.

Ne prinde bine să mergem acolo, docili față de Evanghelia Nativității, care o prezintă pe Sfânta Familie, păstorii și magii, oameni care cu toții sunt pe cale. Frați, surori, să pornim la drum, pentru că viața este un pelerinaj. Să ne ridicăm, să ne trezim pentru că în această noapte s-a aprins o lumină. Este o lumină blândă și ne amintește că în micimea noastră suntem fii iubiți, fii ai luminii (cfr. 1 Tesaloniceni 5,5). Să ne bucurăm împreună, pentru că nimeni nu va stinge această lumină, lumina lui Isus, care din această noapte strălucește în lume.»

***
Sâmbătă, 25 decembrie a.c., în solemnitatea Nașterii Domnului, papa Francisc transmite tradiționalul mesaj ”Urbi et Orbi” la ora Romei 12.00, din loja centrală a bazilicii Sfântul Petru. Ceremonia este transmisă în direct pe TVR2 la ora României 13.00.