Căutare

Vatican News

Papa Francisc în Cipru: Migrația forțată e o suferință, nu o ocupație turistică

Vineri, 3 decembrie 2021, papa Francisc a participat la o Rugăciune Ecumenică cu Migranții, organizată în biserica ”Sfânta Cruce” din Nicosia, în cea de-a doua zi a călătoriei sale apostolice în Cipru și Grecia. Au luat parte mai mulți migranți, cu mărturii impresionante, patriarhii Pierbattista Pizzaballa și Bechara Rai, precum și alți reprezentanți ai confesiunilor creștine din Cipru.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
3 decembrie 2021 – Vatican News. Nu putem să ne prefacem că nu vedem și că nu știm ceea ce se întâmplă cu migranții în această cultură a indiferenței: a spus papa Francisc la Rugăciunea Ecumenică cu Migranții, desfășurată vineri, 3 decembrie 2021, în biserica ”Sfânta Cruce” din Nicosia, în contextul călătoriei sale apostolice în Cipru și Grecia (2-6 decembrie 2021). Au luat parte, printre alții, patriarhul Bisericii Maronite, cardinalul Boutros Bechara Rai, patriarhul latin al Ierusalimului, arhiepiscopul Pierbattista Pizzaballa, custode al Țării Sfinte și președinte al Adunării Ordinarilor Catolici ai Țării Sfinte (Israel, Palestina, Iordania și Cipru). După salutul în italiană al patriarhului Pizzaballa, s-a proclamat în engleză pericopa din Scrisoarea Sfântului Apostol Paul către Efeseni (2,13-22). Cinci mărturii, dintre care patru din partea migranților, au precedat discursul Sfântului Părinte, care a încheiat cu rugăciunea ”Tatăl Nostru” și cu binecuvântarea finală.

Ascultând mărturiile migranților, a spus papa în discursul său, se înțelege mai bine toată energia profetică a Cuvântului lui Dumnezeu care, prin intermediul Apostolului, spune: ”Voi nu mai sunteți străini și nici oaspeți, ci sunteți concetățeni ai sfinților și oameni de casă ai lui Dumnezeu” (Efeseni 2,19). Aceasta este, a evidențiat papa, și ”profeția Bisericii: o comunitate care, cu toate limitele omenești, întruchipează visul lui Dumnezeu”.

Și Dumnezeu visează, a subliniat papa în continuarea discursului, asemenea tinerei Mariamie, care vine din R. D. Congo și se prezintă ”plină de vise”, asemenea Thamarei, care vine din Sri Lanka și amintește că deseori i se cere ”cine este”, asemenea lui Maccolins, din Camerun, care a spus că în decursul vieții a fost ”rănit de ură”, asemenea lui Rozh, care vine din Irak și se prezintă ca ”o persoană în călătorie”. ”Închiderile și prejudecățile”, a reluat papa, ”reconstruiesc între noi zidul despărțitor pe care Cristos l-a dărâmat, adică ura (cf. Efeseni 2,14). De aceea, călătoria noastră către deplina unitate poate să facă pași înainte în măsura în care, cu toții împreună, ne păstrăm privirea îndreptată asupra lui Isus, asupra Lui care este pacea noastră, piatra unghiulară (v. 20). Iar El, Domnul Isus, vine în întâmpinarea noastră cu fața fratelui marginalizat sau rebutat. Cu fața migrantului disprețuit, respins, pus în cușcă, exploatat... Dar și (...) cu fața migrantului care este în călătorie către ceva, către o speranță, către o conviețuire mai umană”.

Papa Francisc: ”Dumnezeu ne vorbește prin visele voastre. Pericolul este că de multe ori nu lăsăm visele să intre în noi și preferăm să dormim, nu să visăm. E atât de ușor să ne uităm în altă parte. În această lume ne-am obișnuit cu acea cultură a indiferenței, cu acea cultură a celui care se uită în altă parte și adormim așa, liniștiți. Dar pe această cale nu se poate visa niciodată. E greu... Dumnezeu vorbește prin visele voastre. Dumnezeu nu vorbește prin persoanele care nu pot visa nimic, pentru că au totul sau pentru că inima lor s-a împietrit”.

Dumnezeu ne cheamă și pe noi, a spus papa mai departe în singura capitală europeană divizată, ”să nu ne resemnăm cu o lume divizată, să nu ne resemnăm cu comunități creștine divizate, ci să mergem în istorie lăsându-ne atrași de visul lui Dumnezeu, visul unei umanități fără ziduri despărțitoare, eliberată de ură, fără a mai fi străini, ci numai concetățeni, după cum spunea Paul în pericopa pe care am citat-o. (...) Fie ca această insulă, marcată de o divizare dureroasă – văd de aici zidul, e acolo – să devină prin harul lui Dumnezeu un laborator de fraternitate!”. Un ideal despre care papa a spus că poate deveni realitate cu două condiții: recunoașterea demnității fiecărei persoane umane (cf. Fratelli tutti, nr. 8) și, pe de altă parte, deschiderea încrezătoare la Dumnezeu, Tatăl tuturor.

Papa Francisc: ”În aceste condiții este posibil ca visul să se traducă într-o călătorie cotidiană, cu pași concreți de la conflict la comuniune, de la ură la iubire, de la fugă la întâlnire. Un drum de răbdare care, zi după zi, ne face să intrăm în țara pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru noi, țara în care, dacă ți se pune întrebarea Cine ești?, tu poți să răspunzi cu fruntea sus: Uite, sunt fratele tău, nu mă cunoști?

La finalul discursului său, papa a împărtășit spontan o amplă reflecție și i-a amintit pe migranții care n-au reușit să ajungă la țărmul dorit, spunând că, practic, ”această mare a devenit un mare cimitir”.
Papa Francisc: ”Uitându-mă la voi, văd suferințele drumului făcut, îi văd pe cei care au fost răpiți, vânduți, exploatați sau pe cei care, nu știm unde, sunt încă pe drum. Istoria este o sclavie, o sclavie universală. Noi ne uităm la ceea ce se întâmplă, dar cel mai rău este că ne obișnuim cu toate acestea. ’Ah, da, astăzi s-a mai cufundat o barcă, undeva, cu mulți oameni dați dispăruți’. Dar a se obișnui cu aceasta este o boală gravă, o boală foarte gravă și nu există antibiotic pentru această boală! (...) Ne plângem când citim poveștile de viață din lagărele secolului trecut, cele naziste sau ale lui Stalin, ne plângem când vedem acestea și spunem: Dar cum a fost posibil așa ceva?  Frați și surori, se întâmplă astăzi, pe coastele din apropiere. Locuri de sclavie. Am văzut câteva mărturii filmate despre aceste locuri: locuri de tortură, de vânzare a oamenilor. Spun aceasta pentru că este responsabilitatea mea să ajut la deschiderea ochilor. Migrația forțată nu este un obicei aproape turistic, vă rog! Păcatul pe care îl avem ne mână să o concepem în acest fel [spunând]: ’Sărmanii oameni, sărmanii oameni!’. Iar cu aceste cuvinte, sărmanii oameni, ștergem totul. Este războiul din acest moment, este suferința fraților și surorilor pe care nu o putem trece sub tăcere. Cei care au dat tot ceea ce aveau ca să urce într-o barcă, noaptea, iar apoi, fără să știe dacă vor ajunge. Apoi, mulți respinși, pentru a sfârși în lagăre, adevărate locuri de exil și de tortură și de sclavie. Aceasta este istoria acestei civilizații dezvoltate, pe care noi o numim Occident. Apoi, îmi cer iertare dar vreau să spun ceea ce am pe inimă, cel puțin ca să ne rugăm unii pentru alții și să facem ceva, apoi sârmele ghimpate. Una o văd aici, un război de ură care dezbină o țară. Dar sârmele ghimpate, în alte părți există, se pun pentru a nu-l lăsa să intre pe refugiat, pe cel care vine să ceară libertate, pâine, ajutor, fraternitate, bucurie, care fuge din fața urii și ajunge înaintea unei uri care se numește sârmă ghimpată. Domnul să trezească conștiința noastră, a tuturor, înaintea acestor lucruri. Iertați-mă dacă am spus lucrurile cum stau, dar nu putem tăcea și să ne uităm în altă parte, în această cultură a indiferenței”.

03 decembrie 2021, 18:09