Căutare

Interviu cu cardinalul Pietro Parolin despre călătoria apostolică a papei Francisc în Cipru și Grecia Interviu cu cardinalul Pietro Parolin despre călătoria apostolică a papei Francisc în Cipru și Grecia 

Papa, în Cipru și Grecia, va merge ca pelerin al unității și fraternității: card. Parolin

Papa Francisc duce în Cipru și în Grecia bucuria Evangheliei și lumina speranței, îndemnând Europa și întreaga umanitate la unitate și la a nu-i abandona pe cei aflați în nevoie. Astfel a spus cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, în ajunul celei de-a 35-a călătorii internaționale, într-un interviu acordat presei de la Vatican, luat de colegul nostru Massimiliano Menichetti.

Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș

Vatican News – 1 decembrie 2021. Se fac ultimele pregătiri pe insula Cipru care va  primi, pentru prima oară, vizita papei Francisc, joi, 2 decembrie. Pe 4 decembrie, pontiful va merge în Grecia. Călătoria apostolică – cea de-a 35-a a papei Francisc – se va încheia în data de 6 decembrie. Pontiful merge în Cipru și Grecia ca „pelerin la originile Bisericii”.  Papa va aduce în cele două țări lumina și speranța lui Cristos, precum și îndemnul "de a transforma Marea Mediterană dintr-un spațiu care divizează într-o oportunitate de întâlnire" – după cum a subliniat cardinalul Pietro Parolin, în interviu.  

Întrebat despre spiritul cu care pontiful face această călătorie, cardinalul Parolin a răspuns: „El însuși ne-a dezvăluit spiritul călătoriei în cuvintele pe care le-a adresat celor două țări. Spiritul întâlnirii este cel care caracterizează toate călătoriile Papei, aș spune toate activitățile sale, începând cu audiențele și celelalte inițiative de aici, de la Roma, adică această dorință de a-l întâlni pe celălalt. El și-a încheiat mesajul video spunând: "Abia aștept să vă vizitez, abia aștept să vă cunosc", ceea ce subliniază foarte bine acest spirit de întâlnire și de pelerinaj. Se simte ca un pelerin, un pelerin la originile Bisericii. Ne amintim că aceste țări au fost marcate de itinerarii apostolice de mare importanță, cele care se referă la apostolii Barnaba și Paul. Este o întoarcere la aceste origini, "redescoperind", spune el, "bucuria Evangheliei", o temă care a traversat întregul pontificat, începând cu primul document. Papa, ca întotdeauna, încredințează acest pelerinaj rugăciunii și cere rugăciuni din partea tuturor.”

Prima oprire va fi în Cipru. Din 1974, pe insulă a avut loc divizarea celor două comunități, ciprioții greci și ciprioții turci. La rugăciunea „Angelus” din 30 august, papa Francisc a exprimat încurajarea Sfântului Scaun pentru negocierile privind reunificarea. Ce va însemna prezența papei Francisc în acest context – a întrebat Massimiliano Menichetti.

„Este o situație foarte, foarte delicată și îngrijorătoare...” – a spus cardinalul Parolin.  „În luna aprilie a acestui an au avut loc negocieri în Elveția la care au luat parte președintele Republicii Cipru și autoritățile din partea de nord a Ciprului, întâlnirea având loc sub auspiciile ONU și în prezența țărilor garante, care sunt Grecia, Turcia și Marea Britanie. Din nefericire, nici această rundă de negocieri nu a produs rezultate satisfăcătoare, concrete, ci s-a încheiat practic fără o soluție. Cred că papa Francisc va reitera poziția, speranța, îndemnul Sfântului Scaun: faptul că problema cipriotă poate fi rezolvată printr-un dialog sincer și loial între părțile implicate, ținând cont întotdeauna de binele întregii insule. Deci este o confirmare a liniei Sfântului Scaun, reiterând-o la fața locului, cu speranța că va avea un efect diferit față de proclamarea ei de la distanță.”

Papa se va deplasa apoi în Grecia, patria culturii clasice, așa cum a amintit Sfântul Părinte în mesajul său video cu ocazia acestei vizite, subliniind că Europa nu poate ignora Marea Mediterană, mare care a văzut răspândirea Evangheliei și dezvoltarea marilor civilizații...

Cu privire la acest aspect, cardinalul secretar de stat a spus: „Marea Mediterană distanțează, Marea Mediterană apropie, dar efortul pe care trebuie să-l facă toate țările, toate popoarele care trăiesc în jurul acestui bazin, este de a transforma Marea Mediterană dintr-un spațiu care divizează într-o oportunitate de întâlnire. Din nefericire, astăzi asistăm la un fenomen invers, la atât de multe tensiuni la nivel geopolitic care au ca centru Marea Mediterană și fenomenul migrației. Papa spune ceva foarte frumos care reia puțin din ideea pe care a dezvoltat-o în timpul pandemiei, și anume: ‘Suntem într-o singură barcă’... Acum spune: "Trebuie să navigăm împreună". După părerea mea, acest îndemn de a naviga împreună înseamnă: uitați, ne confruntăm cu atât de multe probleme, avem situații de urgență, cum ar fi cea a pandemiei, din care încă nu am ieșit complet; precum schimbarea climatică (…) sau problemele cronice, precum războiul, sărăcia, foamea. Așadar, în fața acestor mari fenomene, trebuie să facem front comun, trebuie să avem o abordare comună, împărtășită, multilaterală. Aceasta este singura cale de a rezolva problemele lumii de astăzi”.  

Este, așadar, o călătorie care vorbește întregii umanități....

“Aș spune că Papa vrea să se adreseze în primul rând Europei, îndemnând-o să-și redescopere rădăcinile și unitatea dincolo de diferitele viziuni care pot coexista. Și, în același timp, el se adresează întregii umanități; eu cred că fenomenul migrației pune în discuție și evidențiază umanitatea noastră: cum abordăm această realitate, cum abordăm oamenii. În ultimele zile, papa Francisc a insistat foarte mult asupra acestui aspect și cred că va insista din nou asupra lui, acesta fiind legat și de vizita sa în insula elenă Lesbos, unde a fost și acum cinci ani.Așadar, o întoarcere la surse, o întoarcere la sursele cele mai autentice ale umanității noastre ."

 

 

01 decembrie 2021, 14:30