Papa: Guvernele să combată pornografia infantilă; este ca mafia
Cetatea Vaticanului – A. Mărtinaș
Vatican News – 12 noiembrie 2021. Grupurile responsabile de producerea de materiale pornografice cu minori "se comportă ca niște mafii care se ascund și se apără", iar "guvernele ar trebui să ia măsuri" împotriva acestui fenomen "cât mai curând posibil". Astfel a spus papa Francisc în interviul acordat jurnalistei Caroline Pigozzi, pentru revista franceză „Paris Match”, calificând în același timp scandalul abuzurilor din Biserică drept o "rușine".
Combaterea pandemiei de Covid în favoarea celor mai săraci
Întrebat ce poate face Biserica astfel încât lupta împotriva bolii infecțioase Covid-19 să nu fie în beneficiul câtorva, precum companiile farmaceutice care produc vaccinurile, papa Francisc a răspuns descriind activitatea eficientă a Comisiei Vaticanului, creată în cadrul Departamentului în slujba dezvoltării umane integrale, care a implicat Biserici, instituții și voluntari în acțiuni concrete de combatere a pandemiei pe teren.
Unele dintre provocările actuale
Papa a vorbit apoi despre proiectele viitoare, despre "noile provocări pentru care trebuie să ne pregătim", despre reforma Curiei Romane. "De la alegerea mea la Scaunul lui Petru” – a spus – „am încercat să pun în practică ceea ce cardinalii au cerut în timpul întâlnirilor premergătoare conclavului. Până în prezent, nu a fost realizat totul".
Sfinte Părinte, cum vă simțiți?
La întrebarea „Sfinte Părinte, cum vă simțiți?”, referitoare la starea sa de sănătate a pontifului, la câteva luni de la operația pe care a suferit-o la Spitalul „Gemelli”, papa a răspuns că duce o viață normală și poate lucra în același ritm ca înainte.
Interviul va apărea în cartea "Pourquoi eux" (De ce ei), publicată la editura Plon, care va apărea pe 18 noiembrie, volum în care Caroline Pigozzi povestește despre întâlnirile sale cu pontifi, șefi de stat și alte personalități.