Căutare

Papa Francisc a primit vizita oficială a președintelui francez Emmanuel Macron Papa Francisc a primit vizita oficială a președintelui francez Emmanuel Macron 

La papa Francisc, președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron

Vineri, 26 noiembrie 2021, Suveranul Pontif a primit vizita oficială a președintelui Republicii Franceze, Emmanuel Macron. Colocviile au marcat, printre altele, centenarul restabilirii relațiilor diplomatice bilaterale, ocrotirea mediului și unele chestiuni din actualitatea internațională.

Cetatea Vaticanului – Adrian Dancă
26 noiembrie 2021 – Vatican News
. Papa Francisc l-a primit azi în audiență pe președintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron. După întrevederea cu Suveranul Pontif, care a avut o durată de o oră și zece minute, șeful statului francez a avut o întâlnire cu cardinalul secretar de stat Pietro Parolin, însoțit de secretarul pentru Raporturile cu Statele, arhiepiscopul Paul Richard Gallagher.

În cadrul ”colocviilor cordiale” de la Secretariatul de Stat - aflăm dintr-un comunicat al Sălii de Presă a Sfântului Scaun - s-au evidențiat ”bunele raporturi bilaterale”, de la restabilirea cărora s-a marcat recent împlinirea a o sută de ani.

Colocviile au abordat, de asemenea, ”unele chestiuni de relevanță internațională, printre care ocrotirea mediului în lumina rezultatelor recentului summit COP26 de la Glasgow”. Totodată, cele două părți au efectuat ”un schimb de vederi despre perspectivele apropiatei președinții franceze a Uniunii Europene, precum și despre angajarea Franței în Liban, Orientul Mijlociu și în Africa”.

La tradiționalul schimb de daruri, papa Francisc i-a oferit oaspetelui său o pictură în ceramică reprezentând bazilica Sfântul Petru cu vedere din Grădinile Vaticanului, volume cu documentele papale, Mesajul pentru Ziua Mondială a Păcii din anul curent, Documentul despre fraternitatea umană și o carte despre ”Statio Orbis” din 27 martie 2020, când papa Francisc s-a rugat în Piața San Pietro pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu asupra omenirii încercate de actuala pandemie. La rândul său, președintele Macron i-a oferit papei Francisc două biografii despre Ignațiu de Loyola, fondatorul ordinului iezuit.

26 noiembrie 2021, 14:24